Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4990/2005 AI generated

Electricity network ownership: Failure to prove universal succession under commercial reorganization law

Case Number Decizia nr. 4990/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' decisions that rejected the claim and thereby denying the appellant's request for compulsory disconnection of consumers and recovery of network materials. The dispute concerned a commercial action filed by a limited liability company seeking to enforce property rights over an electricity supply network against a utility company, which was challenged by the respondent on grounds of the lack of active procedural standing. The courts determined that the appellant failed to prove it was the universal successor to the former small enterprise that originally signed the contract, as required for continuity under Article 22 of Law No. 31/1990; specifically, the appellant did not demonstrate continuity of assets or associates, nor was its status as a successor recorded in the 1991 court authorization for the original enterprise.

Legislator headnote

AI generated

art. 222 din Legea nr. 31/1990, Art. 22 din Legea nr. 31/1990, art. 312 C. proc. civ; Electricity network ownership: Failure to prove universal succession under commercial reorganization law: Apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Iași, împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 54 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Iași, instanța de apel reținând în esență, ca și instanța de fond, că reclamanta nu este continuatoarea fostei întreprinderi mici C.C.P. Iași nefiind îndeplinite dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru a se face dovada că, prin înființarea SC A. SRL Iași a fost reorganizată fosta societate C.C.P. Iași, neexistând dovada unei continuități între cele două societăți din punct de vedere al patrimoniului și nici al asociaților SC A. SRL Iași.

Keywords

AI generated
law of succession limited liability company universal succession electricity supply commercial dispute right to property

Cited Legislation

AI generated
art. 222 din Legea nr. 31/1990
Iași nefiind îndeplinite dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru a se face dovada că, prin înființarea SC A.
Art. 22 din Legea nr. 31/1990
Art. 22 din Legea nr. 31/1990 impune întreprinderilor mici și asociațiilor cu scop lucrativ, în vederea continuării activității, după data de 4 aprilie 1992, obligația acestora de a se reorganiza într-una dintre formele de constituire a societăților comerciale.
art. 312 C. proc. civ
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul judecătoriei Iași sub nr. 4037 din 2 martie 2004, reclamanta SC A. SRL Iași, în contradictoriu cu pârâta SC E.M. SA, sucursala Iași, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâta să-i asigure deplina proprietate a rețelei de alimentare cu energie electrică, prin deconectarea consumatorilor pe care i-a conectat la aceasta, în scopul de a facilita desființarea rețelei și recuperarea materialelor pentru a fi vândute sau concesionate.

În fața instanței inițial sesizate, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Judecătoria Iași, prin sentința nr. 4062 din 26 aprilie 2004, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași care, prin sentința nr. 709/ E din 10 septembrie 2004 a respins acțiunea reclamantei.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de succesoare universală a fostei întreprinderi mici C.C.P., partea semnatară a contractului ce constituie temeiul acțiunii.

Apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Iași, împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 54 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Iași, instanța de apel reținând în esență, ca și instanța de fond, că reclamanta nu este continuatoarea fostei întreprinderi mici C.C.P. Iași nefiind îndeplinite dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru a se face dovada că, prin înființarea SC A. SRL Iași a fost reorganizată fosta societate C.C.P. Iași, neexistând dovada unei continuități între cele două societăți din punct de vedere al patrimoniului și nici al asociaților SC A. SRL Iași.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC A. SRL Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 punctele 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Criticile aduse de recurentă deciziei atacate vizează greșita dezlegare dată de instanță excepției lipsei calității procesuale a reclamantei.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Art. 22 din Legea nr. 31/1990 impune întreprinderilor mici și asociațiilor cu scop lucrativ, în vederea continuării activității, după data de 4 aprilie 1992, obligația acestora de a se reorganiza într-una dintre formele de constituire a societăților comerciale.

Prin sentința nr. 71 din 28 februarie 1991, Judecătoria Iași autorizează funcționarea întreprinderii mici C.C.P. ca societate comercială autorizată la 17 mai 1990, fără ca în cuprinsul evocatei hotărâri să se rețină calitatea SC A. SRL Iași, de succesoare universală a fostei Întreprinderi mici C.C.P.

În raport de această împrejurare instanțele au reținut în mod corect faptul că reclamanta SC A. SRL nu a făcut dovada existenței unei legături de continuitate cu societatea asigurară, nefiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 22 din Legea nr. 31/1990.

În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei recurată, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Iași, împotriva deciziei nr. 54 din 9 mai 2005 a Curții de Apel Iași, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.