Forced execution barred by three-year prescription lapse following periment of prior enforcement proceedings

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea Camerei de Consiliu din ședința publică de la 19 mai 2005, Judecătoria sectorului 1 București a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea R.N.P. – D.S.P.N., împotriva debitoarei SC D.I.G. SRL.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că creditoarea a solicitat încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6160 din 12 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, rămasă definitivă prin neapelare.

S-a mai reținut că pentru pornirea executării silite se cere potrivit art. 405 C. proc. civ., să se facă dovada că nu a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, ori în speță nu s-au făcut dovezi cu privire la data exactă la care sentința a rămas definitivă și nici nu a administrat probe din care să rezulte că cererea depusă de executorul judecătoresc a fost formulată în termen, încheierea din Camera de Consiliu din 13 martie 2002, prin care a fost anterior încuviințată executarea silită mobiliară în temeiul aceluiași titlu și somația adresată debitoarei nefiind suficiente pentru a aprecia asupra întreruperii cursului prescripției.

Împotriva acestei sentințe o promovat apel creditoarea cererea fiind depusă la data de 9 septembrie 2004 (data poștei), cu motivarea potrivit căreia a solicitat la data de 27 februarie 2002 începerea executării silite mobiliare împotriva intimatei, biroul comunicând la data de 25 aprilie 2002 că s-a început executarea silită, iar, ulterior, la data de 9 septembrie 2002 s-a emis somație către debitoare. Apelanta a mai arătat că a revenit cu adresă către executor la data de 14 aprilie 2004, executorul comunicând că executarea silită începută s-a perimat, fără a arăta motivele, indicând că trebuie făcută o nouă cerere. A procedat la formularea unei noi cereri față de care, în mod nelegal, susține apelanta, instanța de fond a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție, neținând cont de executarea silită începută anterior.

Prin decizia nr. 762 din 15 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv momentul rămânerii definitive a sentinței ce constituie titlul executoriu.

De asemenea potrivit art. 4052 C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare silită, aliniatul 3 al aceluiași articol menționând că prescripția nu este întreruptă dacă executarea s-a perimat.

Deși, apelanta a formulat inițial o cerere de executare silită nu a mai insistat în executare, astfel că potrivit art. 389 C. proc. civ., executarea s-a perimat de drept, cu consecința că nu poate constitui cauză de întrerupere a cursului prescripției.

În aceste condiții în raport cu data rămânerii definitive a sentinței dreptul de a cere executarea silită s-a prescris prin trecerea unui interval mai mare de 3 ani.

Cu petiția înregistrată la data de 11 februarie 2005 creditoarea D.S.P.N. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspectele de nelegalitate, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că la data de 27 februarie 2002, s-a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a debitorului intimat conform sentinței civile nr. 6160 din 12 octombrie 2000, deci în termenul legal de 3 ani, revenind cu adresă la 11 aprilie 2002 și respectiv 5 septembrie 2002.

Ulterior la data de 14 aprilie 2004 când executorul i-a comunicat că se impune formularea unei noi cereri întrucât cererea inițială s-a perimat.

În aceste condiții s-a revenit cu o nouă cerere la data de 18 august 2004, situație în care în mod eronat s-a apreciat că s-a împlinit termenul legal de prescripție.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executare silită se prescrie în termen de 3 ani, termenul începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită, respectiv data rămânerii definitive a sentinței o constituie titlu executoriu.

De asemenea potrivit art. 4052 C. proc. civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, alin. (3) al aceluiași articol stabilind expres că prescripția nu este întreruptă dacă cererea s-a perimat.

Art. 389 C. proc. civ., prevede că „dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără a fi urmat de alte acte de urmărire, executarea silită se perimă de drept.

Dosarul de executare nr. 101/2002 la care face referire recurenta, așa cum a reținut instanța de fond, prin procesul verbal încheiat la data de 19 noiembrie 2003, s-a constatat perimarea în conformitate cu dispozițiile art. 389 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, justificat s-a reținut de către instanțele inferioare că potrivit art. 4052 alin. (3) C. proc. civ., prescripția nu este întreruptă, și că raportat la data formulării cererii și rămânerii definitive a titlului executoriu dreptul de a cere executarea silită s-a prescris.

Față de cele arătate criticile formulate urmează a fi infirmate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de creditoarea R.N.P. – D.S.P.N., împotriva deciziei nr. 762 din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2005.