Insufficiency of factual findings on joint venture participation and duration necessitating remand for expert accounting examination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the defendant company’s appeal, quashed the Court of Appeal’s partial judgment that had ordered a monetary compensation payment, and remanded the case for rehearing. The dispute concerned the withdrawal from a joint venture (*societate în participație*) formed by two commercial entities for a jointly financed project, where the plaintiff claimed an equal share of the remaining assets and profits following a breakdown in the partnership. While the first instance had recognized the withdrawal but denied damages due to lack of proof regarding a common fund, the appellate court had reversed this, awarding half of the asset value based on a partnership agreement. The supreme court found that the factual situation, specifically the parties' valuation contributions, the duration of the association, and the benefits realized, had not been sufficiently established by evidence, rendering the lower court's decision legally flawed. Relying on the procedural principle that a cassation court may only apply the law to established facts and the obligation to ascertain the truth, the court determined that a financial expert examination and further evidence collection were required before a final determination could be made.
Legislator headnote
AI generatedart. 221 din Legea nr. 31/1990, art. 314 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 312 pct. 3 C. proc. civ; Insufficiency of factual findings on joint venture participation and duration necessitating remand for expert accounting examination: Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 251 și următoarele C. com. și art. 221 din Legea nr. 31/1990, formând obiectul dosarului nr. 5900/2003 al Tribunalului Bihor.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului de față:
Reclamanta SC V.C. SRL Oradea a solicitat ca, în contradictoriu cu SC V.P. SRL Oradea să se dispună retragerea din societatea în participație constituită de cele două societăți și să se stabilească drepturile reclamantei din societatea în participațiune.
Motivându-și acțiunea reclamanta arată că a încheiat cu pârâta la data de 31 august 2001 un protocol de parteneriat, pentru realizarea proiectului D.S.C. finanțat de A.D.R.N.V. Cluj.
Potrivit acestui protocol cele două părți urmau să contribuie la finanțarea proiectului în părți egale urmând să beneficieze de exploatarea utilajelor achiziționate împreună. După începerea activității au apărut neînțelegeri între asociați privind modul de administrare și gestionare a fondurilor acesteia, astfel că reprezentantul SC V.C. SRL a încetat să mai activeze în cadrul asocierii.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 251 și următoarele C. com. și art. 221 din Legea nr. 31/1990, formând obiectul dosarului nr. 5900/2003 al Tribunalului Bihor.
Prin sentința comercială nr. 1079 din 13 aprilie 2004 acest tribunal a admis, în parte, acțiunea reclamantei, a constatat retragerea din societatea în participațiune a SC V.C. SRL și a respins capătul de cerere privind despăgubirile. Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că neînțelegerile dintre asociați pot justifica opțiunea unuia dintre ei de a se retrage.
Cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile s-a apreciat că nu au fost administrate probe din care să se poată stabili dacă este vorba de un fond comun și nici ce beneficii s-au realizat, fiind caracteristic societății în participație neconstituirea unui fond social sau comun.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind drepturile ce i se cuvin întrucât în fapt a fost recunoscut de către pârâtă un patrimoniu de 519.944.000 lei obligația de participare în părți egale la activitatea societății înseamnă și dreptul de a primi tot în părți egale drepturile din patrimoniu și din profit.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 94 din 29 iunie 2004 a admis apelul reclamantei, a schimbat, în parte, sentința și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 259.972.000 lei, reactualizată conform inflației în perioada 6 noiembrie 2002 și până la data plății efective și 23.993.260 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a apreciat că protocolul este un contract nenumit și chiar dacă acesta este tipic de asociere, în el există clauză conform căreia reclamanta va beneficia de toate facilitățile. Cum reclamanta nu a primit nici o sumă de bani deși a contribuit la realizarea proiectului rezultă că i se cuvine ½ din valoarea patrimoniului aferent proiectului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă care invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că reclamanta nu a participat în părți egale la realizarea proiectului și aceasta s-a retras la data de 11 iulie 2002, conform adresei din 11 iulie 2002, iar protocolul a fost reziliat conform adresei din 30 august 2001.
Recurenta mai arată și că 3.000 de dolari S.U.A. au fost restituiți administratorului reclamantei și pentru stabilirea situației exacte trebuia dispusă o expertiză.
Recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 314 C. proc. civ., Curtea de Casație poate hotărî asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În această cauză nu au fost stabilite cu certitudine nici participarea valorică a părților în societatea în participație, nici perioada cât a durat asocierea și beneficiile realizate nefiind administrate suficiente probe pentru clarificarea raporturilor reale dintre cele două părți și evoluția acestora pe perioada cât a existat asocierea.
Pentru stabilirea acestor împrejurări se impune efectuarea unei expertize contabile și administrarea altor probe cu acte sau orice alte probe pe care instanța le poate dispune în vederea îndeplinirii obligației de aflare a adevărului potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, conform art. 312 pct. 3 C. proc. civ., se va admite recursul pârâtei și se va casa decizia trimițându-se cauza spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul pârâtei SC V.P. SRL Oradea, împotriva deciziei nr. 94/ C din 29 iunie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia cu trimitere spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2005.