Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1726/2003 AI generated

Domicile establishment appeal: sufficiency of financial means based on post-filing income documentation versus statutory thresholds

Case Number Decizia nr. 1726/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Interior, vacated the lower court’s judgment that had ordered the establishment of the applicant’s domicile, and dismissed the plaintiff’s action in its entirety. The dispute concerned a challenge against an administrative decision refusing to establish domicile for a foreign national, with the plaintiff arguing that his business profits and bank account balance demonstrated sufficient means of maintenance. The High Court determined that the applicant failed to meet the statutory requirements for means of subsistence as of the date the request was filed, specifically noting that his monthly income from the company’s 2001 financial statements was below the threshold required for his visa category, and that subsequent financial documents registered in 2003 had no legal relevance to the 2002 application. The decision was based on Articles 23 et seq. of Law No. 123/2001 and Article 35(1)(a)-(d) of the methodological norms implementing that law, which govern the financial conditions for establishing domicile in Romania.

Legislator headnote

AI generated

Domicile establishment appeal: sufficiency of financial means based on post-filing income documentation versus statutory thresholds: La data la care reclamantul L.X. a solicitat aprobarea stabilirii domiciliului său în România, acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 23 și urm. din Legea nr. 123/2001 și respectiv, art. 35 alin. (1) lit. a) – d) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, venitul său lunar, în baza datelor prezentate în Bilanțul contabil din 31 decembrie 2001, fiind sub cuantumul corespunzător categoriei de viză obținută până la formularea cererii.

Keywords

AI generated
domicile sufficient income financial means banking documents foreign nationals date of filing
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 15 august 2002, reclamantul L.X. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, anularea deciziei nr. 399762/S.C./II din 22 iulie 2002, emisă de pârât și recunoașterea dreptului, constând în stabilirea domiciliului în România. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a venit în România în anul 1971 și a absolvit o facultate în București. În anul 1994 a revenit în România și are o societate comercială, care a obținut un profit de 118.053.000 lei, la 31 decembrie 2001. A anexat la cerere un extras de cont, în valoare de 8.100 dolari SUA.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 977 din 23 octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.X., împotriva pârâtului Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei. A obligat pârâtul să emită actul corespunzător pentru aprobarea cererii de stabilire a domiciliului în România, pentru reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen, recurs, pârâtul Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru netemeinicie, susținând, în esență, că în mod greșit instanța a considerat că reclamantul îndeplinea condițiile cerute de lege, privind mijloacele de întreținere, la momentul depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România. Astfel, din Bilanțul contabil al firmei, la care reclamantul este asociat, rezultă că acestuia i-a revenit lunar suma de 2.496.541 lei, care este sub cuantumul corespunzător categoriei de viză obținută până la formularea cererii.

Prin depunerea copiei extrasului de cont, în valoare de 8.100 dolari SUA, reclamantul nu a făcut dovada provenienței sumei, acesta neputând să economisească într-o anume perioadă o sumă de câteva ori mai mare, decât cea câștigată în perioada respectivă.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat.

La data la care reclamantul L.X. a solicitat aprobarea stabilirii domiciliului său în România, acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 23 și urm. din Legea nr. 123/2001 și respectiv, art. 35 alin. (1) lit. a) – d) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, venitul său lunar, în baza datelor prezentate în Bilanțul contabil din 31 decembrie 2001, fiind sub cuantumul corespunzător categoriei de viză obținută până la formularea cererii.

Împrejurarea că ulterior solicitării aprobării stabilirii domiciliului în România, reclamantul a depus acte, din care rezultă realizarea unor venituri lunare mai mari, nu are relevanță juridică în ceea ce privește soluționarea cererii sale din 26 martie 2002. Astfel, Bilanțul contabil din 31 decembrie 2002 a fost înregistrat la organele fiscale, la 20 februarie 2003.

Așa fiind, recursul declarat de pârât este fondat, urmând a fi admis. Se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva sentinței civile nr. 977 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.