Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4394/2005 AI generated

Eviction claim fails; appeal rejected as unfounded, upholding lower courts' dismissal on unproven occupancy and competing ownership title.

Case Number Decizia nr. 4394/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal (recurs) brought by the claimant company against the Court of Appeal decision no. 484 of 8 November 2004, thereby upholding that decision and the earlier first-instance judgment, both of which had rejected the claimant’s action for eviction; consequently, the defendants prevail and the eviction claim fails. The dispute arose from the claimant’s attempt to evict three companies from commercial premises in Bucharest, relying on a prior civil judgment as title, while one defendant asserted its own ownership of the premises based on a land attestation certificate and tax declarations. The courts below had found the claimant had not proven the identity or occupation of the specific boxes by the defendants and that the defendant’s countervailing title raised unresolved ownership issues, making eviction inappropriate. Decisively, the High Court held that none of the grounds in Article 304 of the Civil Procedure Code were met, because the lower courts had correctly and fully assessed the evidence, the claimant’s title was insufficient to warrant eviction given the competing ownership claim, and procedural objections to the appeal’s form were rejected as the appeal met the requirements of Article 302(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3021 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Eviction claim fails; appeal rejected as unfounded, upholding lower courts' dismissal on unproven occupancy and competing ownership title: Intimata pârâtă SC C.C. SA București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut admiterea excepției nulității cererii de recurs în baza art. 3021 lit. a) și c) C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului.

Keywords

AI generated
eviction of commercial premises civil judgment identity of claims procedural objections insufficiency of evidence grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2809 din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA, cu sediul în comuna Popești Leordeni, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâtele SC C.C. SA cu sediul în București, SC V.E. SRL cu sediul în București și SC B.C.I. SRL cu sediul în București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia Comitetului executiv al S.P.C. din 1 iulie 1952 s-a înființat Î.P.A., iar prin decizia din 1 iulie 1958 s-a înființat Î.L.H.C.O. Ulterior, la data de 1 decembrie 1962 Î.L.H.C.O. a încetat a mai avea ființă, comasându-se prin absorbție cu Î.P.A. Reclamanta a solicitat evacuarea pârâtelor din spațiul comercial situat în București, invocând drept titlu sentința civilă nr. 2851/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București.

Din înscrisurile depuse referitor la cele două boxe, cu privire la care se solicită evacuarea, nu sunt menționate distinct, nu apar identificate în schița imobilului, nu s-a depus dovada că hotărârea judecătorească a fost pusă în aplicare, iar adresa privind situația unităților predate la I.P.C.C. Popești Leordeni nu poartă semnătura și ștampila persoanelor emitente. Pe de altă parte s-a emis o declarație de impunere pentru spațiul comercial H.C.O., pentru pârâta SC C.C. SA, care a obținut și certificatul de urbanism din 7 august 1997, emis de C.L.M.B., în cuprinsul căruia se menționează că H.C.O. este proprietate a SC C.C. SA.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 484 din 8 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC G. SA, împotriva sentinței comerciale nr. 2809 din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 724/2003, în contradictoriu cu intimatele SC C.C. SA cu sediul în București, SC V.E. SRL cu sediul în București, SC B.C.I. SRL cu sediul în București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, fiind sesizată cu o cerere de evacuare, se impune limitarea la cercetarea condițiilor privind evacuarea și cum pârâta SC C.C. SA invocă la rândul său un titlu de proprietate asupra imobilului iar în privința celorlalte două pârâte nu s-a făcut dovada certă că ar ocupa spațiul comercial (interogatoriile, prin aplicarea articolului 225 C. proc. civ., nefiind coroborate cu alte probe) se impune respingerea apelului.

Împotriva deciziei comerciale nr. 484 din 8 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC G. SA Popești Leordeni, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că deși a fost făcută dovada calității de proprietar a spațiilor comerciale, situate în H.O., prin preluarea activului fostei Î.P.C.C. București, conform H.G. nr. 1353/1990, care la rândul său dobândise în administrare spațiile în litigiu în baza H.G. nr. 765/1990, fapt consfințit și prin sentința civilă nr. 2851 din 18 martie 1993, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, nu au fost luate în considerare, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC C.C. SA București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut admiterea excepției nulității cererii de recurs în baza art. 3021 lit. a) și c) C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge excepția nulității cererii de recurs și recursul declarat de reclamanta SC G. SA Popești Leordeni, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că în conformitate cu dispozițiile prevăzute în art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: numele, domiciliul sau reședința părților, ori pentru persoanele juridice denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, C. fisc. și contul bancar, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din examinarea documentației existente, rezultă că aceste elemente se regăsesc cu prisosință, atât sub aspectul identificării corecte a recurentei reclamante cât și a detalierii în fapt și în drept a motivelor de nelegalitate invocate.

Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, în cadrul litigiului de natură comercială, având ca obiect solicitarea reclamantei SC G. SA de evacuare a pârâtelor din spațiul situat în București, H.O., prin invocarea drept titlu a sentinței civile nr. 2851 din 18 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București. Din conținutul sentinței civile nr. 2851 pronunțată în ședința publică de la 18 martie 1997 de Judecătoria sectorului 2 București, hotărâre definitivă prin neapelare, reiese că a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA cu sediul în comuna Popești Leordeni, împotriva pârâtei SC D. SA București și SC C.C. SA București, în sensul că pârâtele au fost obligate să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, situate în București, H.O.

În mod constant, pârâta SC C.C. SA în toate fazele procesuale, prin întâmpinările și actele depuse, a precizat că este adevărata proprietară a spațiului comercial litigios, invocând în apărarea sa certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din data de 22 iulie 1996, eliberat de M.A.A. La pct. 1 din acest certificat este indicat obiectivul H.O., cu adresa în str. Câmpul Moșilor, având o suprafață de 25.402 m.p. și o valoare conform H.G. nr. 834/1991 de 119.452.905 lei (dosar nr. 724/2003 al Tribunalului București secția a VI-a comercială). Aceiași situație este atestată și de declarația de impunere pentru stabilirea impozitelor pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice, datorat în temeiul O.G. nr. 36/2002, privind impozitele și taxele locale, înregistrată sub nr. 589 din 29 ianuarie 2003 la Primăria sector 2 București, direcția impozite și taxe locale pentru persoane juridice.

Rațiunile juridice expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC G. SA cu sediul social în comuna Popești Leordeni, județul Ilfov, să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 484 din 8 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G. SA Popești Leordeni, împotriva deciziei nr. 484 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 septembrie 2005.