Damages for prejudicial attachment: insufficiency of non-performance exception to establish tortious liability
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, allowing the Court of Appeal’s decision to prevail, which had reversed the trial court and dismissed the plaintiff's claim. The dispute concerned a civil action for damages resulting from the judicial attachment and immobilization of funds in a bank account, where the plaintiff alleged that the defendant bank breached its obligations under a debt assignment contract. The decisive legal basis involved the analysis of contractual liability and the doctrine of *exceptio non adimpleti contractui* (defense of non-performance), which the court held merely suspends the plaintiff's obligations rather than extinguishing the contract or giving rise to tort liability. The Supreme Court confirmed that the plaintiff failed to prove the defendant's wrongful act or fault required for civil delictual liability under Article 998 of the Civil Code, and that the contract had not been terminated by resolution, thus precluding a claim for damages based on contract breach or tort.
Legislator headnote
AI generatedart. 1020 C. civ, art. 998 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Damages for prejudicial attachment: insufficiency of non-performance exception to establish tortious liability: Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs, criticile privind nelegalitatea acesteia, constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 998, 999 și 1020 C. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
I.C.C.J., secția comercială, decizia nr. 3865 din 23 iunie 2005
La data de 27 februarie 2004, reclamantul U.R. a chemat în judecată sucursala C.E.C. SA Piatra Neamț, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanța de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 896.596.684 lei cu titlu de daune produse prin blocarea sumei de 830.676.546 lei aflată în contul acestuia, deschis la R.B.A. SA, sucursala Piatra Neamț, în perioada 1 martie 2001 – 31 ianuarie 2004.
Prin sentința nr. 1848 din 11 mai 2004, Judecătoria Piatra Neamț a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 896.596.684 lei, cu titlu de daune.
În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că, la data de 19 decembrie 2000, între reclamant și pârâtă a intervenit un contract redactat în termeni echivoci, intitulat de părți „contract de cesiune”.
Prin decizia nr. 1378/ R din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Galați a menținut această calificare a actului și a respins cererea de constatare a nulității contractului de cesiune de creanță.
Cum reclamantul nu a achitat suma la care s-a obligat, pârâta a solicitat obligarea acestuia la plata prețului cesiunii și înființarea unei popriri asigurătorii asupra sumei pe care acesta o avea în contul deschis la bancă.
Cererea a fost admisă prin sentința nr. 1399 din 28 februarie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamț.
Însă, prin decizia nr. 1816/2003 a Tribunalului Galați, irevocabilă prin decizia nr. 38/R/2004 a Curții de Apel Galați, cererea menționată a fost respinsă, reținându-se că pârâtul, reclamant în prezenta cauză, era îndreptățit a refuza plata prețului, atâta timp cât reclamanta, pârâtă în prezenta cauză, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de cesiune.
Pe parcursul soluționării acestei cauze civile, reclamantul a fost lipsit de folosința sumei indisponibilizate prin admiterea cererii de înființare a popririi asigurătorii.
Împotriva hotărârii primei instanțe pârâta a declarat apel, critica privind greșita stabilire a raporturilor dintre părți.
Prin decizia nr. 285 din 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a examinat condițiile angajării răspunderii civile delictuale, fără însă a observa că reclamantul din prezenta cauză a formulat acțiune în constatarea nulității contractului de cesiune.
Acțiunea a fost respinsă, prin hotărâre irevocabilă fiind atestată valabilitatea contractului de cesiune.
Suma menționată de reclamant a fost indisponibilizată printr-o hotărâre judecătorească.
Instanța de fond a dat eficiență maximă sentinței nr. 1816 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Galați, fără a observa că prin aceasta s-a reținut doar, ca fiind întemeiată, o excepție de neexecutare, fără a stabili existența unei fapte culpabile săvârșită de celălalt contractant.
În fine, instanța nu a avut în vedere că forța obligatorie a contractului a fost suspendată cu excepția de neexecutare, aceasta încetând.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs, criticile privind nelegalitatea acesteia, constând în greșita aplicare a dispozițiilor art. 998, 999 și 1020 C. civ.
În fine, reclamantul a arătat că în cauză operează prescripția extinctivă, în raport de data încheierii contractului de cesiune.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă și menținerea hotărârii primei instanțe.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin contractul din 19 decembrie 2003 (dosarul de recurs), reclamantul s-a obligat să cesioneze expres și irevocabil suma de 830.676.546 lei în favoarea pârâtului.
Această obligație a reclamantului, contractual asumată, nu s-a stins în unul din modurile prevăzute de C. civ., care duc sau, după caz, nu duc la realizarea creanței creditorului.
Este adevărat că reclamantul a invocat, într-o altă cauză, excepția de neexecutare a contractului.
Ori, temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic, în sensul că fiecare dintre aceste obligații constituie cauza juridică a obligației corelative.
Însă, prin invocarea acestei excepții partea care o invocă obține numai o suspendare a propriilor obligații, până în momentul din care cealaltă parte își va îndeplini obligațiile ce-i revin.
Ca atare, de îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.
În consecință, nu pot fi primite criticile de nelegalitate, constând în nesocotirea dispozițiilor art. 1020 C. civ., atâta timp cât contractul nu a încetat prin rezoluțiune.
Totodată, criticile privind prescripția dreptului la acțiune nu au legătură cu prezenta cauză.
În fine, din dispozițiile art. 998 C. civ., rezultă caracterul reparator al răspunderii civile delictuale, pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
În cauză nu s-a dovedit fapta ilicită, respectiv culpa pârâtei, așa cum în mod judicios a reținut instanța de control judiciar.
Ca atare, în mod întemeiat s-a reținut că nu sunt întrunite, cumulativ, condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
Mai este de reținut că, invocând excepția de neexecutare a contractului, reclamantul din prezenta cauză, avea posibilitatea de a cere fie executarea silită a contractului, fie rezoluțiunea contractului, pretinzând eventual despăgubiri.
Numai această din urmă ipotecă, ce nu se constată în cauză, ar fi încetat forța obligatorie a contractului și pretenția reclamantului având ca obiect despăgubiri putea fi examinată.
Prin urmare, admițând apelul declarat de pârâtă și respingând acțiunea, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de reclamant în recurs.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat.