Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 109/2006 AI generated

Appeal over defective service fails; extraordinary retraction remedy inadmissible where ordinary appeal available.

Case Number Decizia nr. 109/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the applicant’s appeal against Court of Appeal Bucharest’s decision no. 582/2005, which had upheld the trial court’s rejection of the applicant’s motion to annul a commercial judgment (no. 12710/2004) for alleged failure of service of process; the appellate decision and the underlying dismissal therefore remain in force, and the applicant did not prevail. The case concerns an extraordinary retraction remedy (contestație în anulare) under former Article 317(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, challenged by the applicant on grounds of improper citation, with the appeal alleging that the lower courts failed to analyze nullity of an earlier judgment for lack of the clerk’s signature. The Court held that such extraordinary relief is only available for defects that could not have been raised on appeal or cassation; since the applicant was a party and could have invoked the allegedly defective citation through ordinary appeals, and since the motion wrongly targeted a different judgment (no. 4461/2000) outside the scope of the challenged decision, the remedy was inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Appeal over defective service fails; extraordinary retraction remedy inadmissible where ordinary appeal available: 582/2005, which had upheld the trial court’s rejection of the applicant’s motion to annul a commercial judgment (no. 12710/2004) for alleged failure of service of process; the appellate decision and the underlying dismissal therefore remain in force, and the applicant did not prevail. The case concerns an extraordinary retraction remedy (contestație în anulare) under former Article 317(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, challenged by the applicant on grounds of improper citation, with the appeal alleging that the lower courts failed to analyze nullity of an earlier judgment for lack of the clerk’s signature. The Court held that such extraordinary relief is only available for defects that could not have been raised on appeal or cassation; since the applicant was a party and could have invoked the allegedly defective citation through ordinary appeals, and since the motion wrongly targeted a different judgment (no. 4461/2000) outside the scope of the challenged decision, the remedy was inadmissible.

Keywords

AI generated
civil judgment grounds for cassation service of process e-justice lack of signature serious defect in foreign proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul P.I., prin contestația în anulare formulată la 4 martie 2005, a solicitat anularea sentinței comerciale nr. 12710 din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, întrucât nu a fost respectată procedura de citare a sa în dosarul nr. 7426/2004 al tribunalului.

Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 2008 din 4 mai 2005, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare reținând că nu sunt îndeplinit condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., privind invocarea motivelor prevăzute la pct. 1 și 2 din textul citat pe calea apelului sau recursului. Contestatorul a invocat nerespectarea procedurii de citare la judecată în primă instanță, a litigiului, obiect în calea extraordinară de atac.

Apelul declarat de contestator, a fost respins prin decizia comercială nr. 582 din 25 octombrie pronunțată de Curtea de Apel București.

Instanța de apel a reținut că hotărârea judecătorească atacată (sentința comercială nr. 12710 din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București) nu a fost atacată cu apel așa încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, contestatorul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de apel nu a analizat excepția nulității sentinței nr. 4461/2000 a Tribunalului București întrucât nu poartă semnătura grefierului de ședință, nulitate care nu se poate acoperi chiar dacă O.U.G. nr. 138/1000 adoptată ulterior sentinței, a abrogat sancțiunea procedurală.

Recursul va fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor expune:

Cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă împotriva hotărârilor irevocabile, pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, contestația în anulare dă posibilitatea părții care nu a fost citată că ceară anularea hotărârii judecătorești astfel pronunțată.

Este adevărat că partea care a fost neregulat citată, sau nu a fost citată în desfășurarea judiciară a unui litigiu, trebuie să valorifice neregularitatea procedurală pe calea apelului sau a recursului, opțiunea între cele două căi de atac menționate și contestația în anulare nefiind însă la latitudinea acesteia.

Prin sentința comercială nr. 12710 din 19 noiembrie 2004, a Tribunalului București a fost admisă acțiunea reclamantului S.M., împotriva B.I.R. prin lichidatorul judiciar și anulată hotărâre A.G.A. din 20 noiembrie 2002, instanța considerând calitatea de reprezentant al băncii, lichidatorului și nu administratorului contestator P.I.

Contestația în anulare, în forma determinată de contestator, nu are ca obiect retractarea sentinței nr. 4461/2000 a tribunalului, pentru a putea fi analizat motivul de nulitate invocat de recurent.

Astfel, instanța de apel judicios a respins excepția ca fiind nepertinentă, întrucât apelul era îndreptat împotriva sentinței ce analiza neîndeplinirea procedurii de citare în dosarul nr. 7426/2004 al Tribunalului București, în care s-a pronunțat sentința nr. 12710 din 19 noiembrie 2004 atacată prin contestația în anulare de față.

Instanțele de fond au caracterizat inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator, întrucât calea de atac extraordinară este condiționată de motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În condițiile în care contestatorul a fost parte în litigiu, iar hotărârea nu i-a fost comunicată, este în drept să exercite căile extraordinare de atac în temeiul prevăzut de lege, iar în condițiile în care nu a fost parte, se prevalează de efectele relative ale hotărârii judecătorești.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 582 din 25 august 2005, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul P.I. împotriva deciziei nr. 582 din 25 august 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.