Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 950/2005 AI generated

Inadmissibility of revision against final appeal decision that did not evocate the merits

Case Number Decizia nr. 950/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the request for revision filed by a commercial company against a previous civil decision. The dispute concerned a civil liability case originally challenged through an appeal for annulment, where the appellate court had canceled the first-instance ruling and dismissed the plaintiff's appeal without examining the merits. The Court held that the revision action was inadmissible because the challenged decision did not evocate the merits of the case, and a revision appeal is only permissible against final judgments that either decide the merits or are rendered by a court of appeal that evoked the merits under Article 322 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Inadmissibility of revision against final appeal decision that did not evocate the merits: Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce conferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive și care poate fi promovată numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 322-328 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure action for annulment action for liability appealability of interlocutory decision objection of unconstitutionality
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 6106E din 3 mai 2004 la Înalta Curte de Casație și Justiție, SC R. SRL Timișoara a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2711 din 6 aprilie 2004 pronunțată în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1281/2002 cu mențiunea că va depune motivele după redactarea deciziei.

Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2004, când s-a prezentat revizuienta prin reprezentant fără delegație în dosar, s-a consemnat precizarea făcută de acesta că motivele cererii de revizuire au fost trimise prin poștă, prezentând în acest sens copie de pe confirmarea de primire pe care este aplicată ștampila Înaltei Curți de Casație și Justiție și pentru care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru ca acestea să fie depuse la dosarul cauzei.

La termenul de 8 februarie 2005 când s-a judecat pricina revizuienta pe lângă faptul că nu s-a mai prezentat, nu a depus o copie a motivelor cererii de revizuire și nici pe confirmarea de primire depusă nu este precizat înscrisul care a fost expediat la Înalta Curte de Casație și Justiție de către revizuientă, în sensul că acesta să facă dovada depunerii motivelor cererii de revizuire.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce conferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive și care poate fi promovată numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 322-328 C. proc. civ.

Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabilește principiul că se poate cere numai revizuirea hotărârilor de fond, rămase definitiv și a hotărârilor date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Nu se poate introduce revizuirea împotriva hotărârii definitive în instanța de recurs, când instanța nu a evocat fondul cu prilejul judecării recursului.

Hotărârea a cărei revizuire se cere nu a evocat fondul.

Într-adevăr prin decizia nr. 2711 din 6 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. A fost casată decizia civilă nr. 1795/R din 28 noiembrie 2001 a Tribunalului Timiș și s-a respins recursul declarat de SC R. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 14410 din 10 septembrie 2001 a Judecătoriei Timișoara.

Cum prin hotărârea menționată nu s-a evocat fondul, față de prevederile art. 322 C. proc. civ., revizuirea este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta SC R. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 2711 din 6 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.