Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1705/2003 AI generated

Recursul împotriva deciziei pronunțate în revizuire este inadmisibil ca cale de atac

Case Number Decizia nr. 1705/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the decision of the Court of Appeal, which stands as the final operative judgment. The dispute originated from a pensioner’s challenge against the County Pension House regarding a retirement decision and a subsequent commission ruling, which were rejected by the lower civil courts; after the appellant failed in an ordinary appeal and an annulment contestation, they filed a petition for revision, the decision on which was subsequently appealed to the Supreme Court. The Court held that no appeal lies against a decision rendered in an extraordinary remedy for revision, as such decisions are final and not subject to further recourse under Article 299 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 318 C. proc. civ, art. 299 C. proc. civ; Recursul împotriva deciziei pronunțate în revizuire este inadmisibil ca cale de atac: În conformitate cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Keywords

AI generated
revision of a judgment standing to appeal extraordinary revision article of civil procedure civil annulment administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 374/2002
Prin decizia nr. 374/2002 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3033 din 8 noiembrie 2001, Tribunalul Cluj a respins acțiunea reclamantului M.I. împotriva Casei Județene de Pensii Cluj pentru anularea deciziei de pensionare nr. 139434/2001 și hotărârii Comisiei de Contestații nr. 302/2001.

Prin decizia nr. 374/2002 Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.

Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., formulată de M.I. împotriva acestei decizii a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 1244 din 11 septembrie 2002.

Apreciind că nici una din instanțele judecătorești nu au reținut corect situația de fapt dedusă judecării, M.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1244/2002 a Curții de Apel Cluj.

Împotriva acestei ultime decizii M.I. a declarat recurs, susținând în esență că nici una din instanțele clujene nu au soluționat fondul cauzei.

Recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

În conformitate cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, sunt supuse recursului.

Cum hotărârea recurată este irevocabilă fiind pronunțată într-o cale extraordinară de atac, împotriva ei nu se poate promova recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de M.I. împotriva deciziei civile nr. 1780 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.