Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 798/2005 AI generated

Inadmissibility of extraordinary appeal following abrogation of cassation provisions by Emergency Government Order

Case Number Decizia nr. 798/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court rejected the extraordinary appeal in cassation as inadmissible, thereby allowing the lower court rulings that ordered the police authority and the Ministry of Administration and Internal Affairs to reimburse the former employee for health insurance contributions (7% of gross salary) withheld between March 2000 and November 2001. The dispute concerned a former public sector employee’s claim for the restitution of these mandatory contributions, arguing that he was entitled to free medical assistance under specific legislation and thus should not have been charged the statutory percentage. The Court determined that the appeal was procedurally barred because the legal provision governing the extraordinary appeal in cassation had been abrogated by Emergency Government Order No. 58/2003 prior to the date the challenged judgments became final, rendering the procedural route unavailable.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 3304 C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal following abrogation of cassation provisions by Emergency Government Order: Împotriva acestei decizii, precum și împotriva sentinței nr. 638 din 5 august 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Keywords

AI generated
statutory basis procedural orders extraordinary revocation emergency assistance rule under emergency powers grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 martie 2003, reclamantul E.L. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Ministerul Administrației și Internelor și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani, încasate lunar prin reținerea cotei de 7% din salariul brut lunar, cu titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, pentru perioada 1 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație la data executării hotărârii.

În motivare, reclamantul a arătat că, în calitate de fost salariat al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, a beneficiat, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, de asistență medicală și medicamente gratuite.

Prin sentința civilă nr. 638 din 5 august 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara și Ministerul Administrației și Internelor, obligându-i pe aceștia să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent de 7%, în perioada 1 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună până la data executării hotărârii.

A respins acțiunea reclamantului față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S. București.

Recursurile formulate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 2355 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei decizii, precum și împotriva sentinței nr. 638 din 5 august 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se solicită casarea hotărârilor judecătorești criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

La termenul de judecată din 4 februarie 2005, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului în anulare.

Excepția este întemeiată.

Calea extraordinară de atac a recursului în anulare a fost suprimată începând cu data de 29 august 2003, prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 58/2003, care prin art. I pct. 17 a abrogat art. 330 până la art. 3304 C. proc. civ., texte de lege care reglementau recursul în anulare, astfel la data rămânerii irevocabile a sentinței atacate, calea de atac a recursului în anulare nu mai era în vigoare, așadar recursul în anulare este inadmisibil și se va respinge pe acest temei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 2355 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a sentinței nr. 638 din 5 august 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.