Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5336/2004 AI generated

Inadmissibility of appeal against interlocutory ruling on preliminary exceptions and intervention under Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 5336/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's civil appeal for the second time, upholding the Court of Appeal's decision that had previously declared the appellant's earlier appeal inadmissible; consequently, the lower court rulings rejecting the defendant's objections and uniting the nullity issue with the merits remain in force. The dispute centered on procedural jurisdiction and standing in a civil trial, where the appellant challenged a pre-judgment ruling (încheiere premergătoare) that dismissed exceptions regarding material incompetence and passive standing, arguing the exceptions were raised for the first time. The Supreme Court held that under Article 282(2) of the Civil Procedure Code, rulings on preliminary exceptions are generally not appealable until the merits are decided unless the proceedings are suspended, and under Article 52(2), decisions on intervention are also not separately appealable; since no suspension of proceedings was ordered, the initial appeal was legally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 282 alin. (2) C. proc. civ, art. 282 C. proc. civ, art. 52 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory ruling on preliminary exceptions and intervention under Civil Procedure Code: În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că apelul este formulat împotriva unei încheieri premergătoare, care potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi atacată cu apel decât odată cu fondul.

Keywords

AI generated
appealable interlocutory decision Civil Procedure Code preliminary ruling procedure procedural preliminary objections declaration of nullity judicial assistance in civil matters

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 3096/1997, au fost respinse excepțiile de necompetență materială a Tribunalului București și lipsa calității procesuale pasive a intervenientei C.C.C.F. SA București, și a fost unită cu fondul excepția nulității cererii de intervenție formulată în cauză.

Instanța a hotărât așa, reținând pe excepția de necompetență că a fost soluționată prin regulatorul de competență pronunțat de Curtea Supremă de Justiție, competență care a fost stabilită în favoarea Tribunalului București.

Pe excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.C.F. SA București, s-a reținut că poziția acestei societăți este aceea de intervenientă astfel că legitimarea sa procesuală este justificată prin cererea de intervenție formulată în cauză.

Împotriva încheierii de ședință a declarat apel reclamantul, susținând în esență că respingerea excepțiilor formulate cu motivarea că s-au mai judecat nu este reală, excepțiile fiind pentru prima dată formulate.

Prin decizia 273/A din 14 mai 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca inadmisibil apelul reclamantului.

În motivarea deciziei instanța de apel a reținut că apelul este formulat împotriva unei încheieri premergătoare, care potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi atacată cu apel decât odată cu fondul.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea tuturor hotărârilor, judecarea cauzei de către Tribunalul Ploiești, neaplicarea dispozițiilor art. 282 C. proc. civ. în cauză și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat.

Încheierea prin care s-au respins excepțiile formulate de reclamant este o încheiere premergătoare, care potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., poate fi atacată cu apel odată cu fondul, în afară de cazul când s-a dispus întreruperea cursului judecății.

Măsura pe care a dispus-o instanța de judecată prin aceiași încheiere, privind cererea de intervenție în sensul că a unit fondul cu excepția nulității cererii de intervenție poate fi atacată numai odată cu fondul potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) C. proc. civ.

Cum prin încheierea apelată nu s-a dispus întreruperea cursului judecății, în sensul art. 282 alin. (2) C. proc. civ., soluția curții de apel este corectă, apelul declarat de reclamant fiind inadmisibil, deoarece a fost formulat împotriva unei încheieri care nu putea fi atacată decât odată cu fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul reclamantului M.R.I.M. împotriva deciziei nr. 273/A din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.