Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 491/2005 AI generated

Entitlement to non-competitive commercial lease for injured revolutionary fighter despite property restitution

Case Number Decizia nr. 491/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the plaintiff’s claim and favoring the defendant municipality. The case involved a claim by an injured revolutionary fighter to compel the city hall to allocate a new commercial space, after a previously granted lease for a 27.36 m² unit was terminated when the building was restituted to private owners under Law No. 10/2001. The court held that the obligation to restitute property originated from law and was not imputable to the municipality, and that Article 10 of Law No. 42/1990 merely established a priority for the plaintiff to rent a space without auction, without creating a direct legal obligation for the defendant to provide a specific replacement premises. Consequently, the plaintiff’s request for a specific performance of lease allocation was deemed unfounded, leaving the appellate dismissal of the action in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 lit. s) din Legea nr. 42/1990, art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990, art. 1073 C. civ, art. 10 din Legea nr. 42/1990; Entitlement to non-competitive commercial lease for injured revolutionary fighter despite property restitution: În motivarea soluției instanța de apel a reținut că reclamantului i-a fost repartizat, fără licitație, un spațiu comercial conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990, între părți încheindu-se contractul de închiriere nr. 1196 din 20 ianuarie 2001 pe o perioadă de 5 ani (12 decembrie 2000-11 decembrie 2005). Potrivit pct. 11.4 din contract, în cazul schimbării titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, ca în speță, locațiunea se transmitea noului proprietar.

Keywords

AI generated
termination of commercial lease restitution of property building property law of obligations tenant rights commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 10 lit. s) din Legea nr. 42/1990
a chemat în judecată Primăria municipiului Timișoara solicitând obligarea pârâtei să-i repartizeze un spațiu comercial în municipiul Timișoara conform art. 10 lit. s) din Legea nr. 42/1990.
art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990
În motivarea soluției instanța de apel a reținut că reclamantului i-a fost repartizat, fără licitație, un spațiu comercial conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990, între părți încheindu-se contractul de închiriere nr.
art. 1073 C. civ
art. 10 din Legea nr. 42/1990
a chemat în judecată Primăria municipiului Timișoara solicitând obligarea pârâtei să-i repartizeze un spațiu comercial în municipiul Timișoara conform art. 10 lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

R.Ș. a chemat în judecată Primăria municipiului Timișoara solicitând obligarea pârâtei să-i repartizeze un spațiu comercial în municipiul Timișoara conform art. 10 lit. s) din Legea nr. 42/1990.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 1196/20/01 din 3 ianuarie 2001 pentru spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, în suprafață de 27,36 mp, termenul de închiriere fiind de 5 ani cu începere de la 12 decembrie 2000 până la 11 decembrie 2005.

Ulterior, cu adresa nr. D 82003 – 6239 din 11 septembrie 2003, Primăria municipiului Timișoara, Direcția patrimoniu, i-a făcut cunoscut că imobilul situat în Timișoara, a fost restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, noilor proprietari și prin urmare chiria ce o plătea conform contractului de închiriere nr. 1196/2001 a fost sistată cu începere de la 1 septembrie 2003. Spațiul comercial ce l-a deținut în imobil a fost preluat de noii proprietari prin forță, iar pârâta l-a sfătuit să solicite un alt spațiu comercial ceea ce a și făcut însă cererea nu i-a fost onorată.

Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 1670 din 24 februarie 2004 a admis acțiunea reclamantului și a obligat Consiliul local al municipiului Timișoara să acorde reclamantului un mic spațiu cu chirie, pentru activități comerciale, de producție sau prestări servicii, fără licitație.

Instanța de fond a reținut că reclamantul a primit titlul de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 și întrucât a suferit o plagă împușcată și și-a pierdut parțial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul doi de invaliditate conform certificatului, decizie medicală nr. 1267/2 din 11 aprilie 2003 eliberat de Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul militar Timișoara.

Astfel fiind și având în vedere dispozițiile art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990 potrivit cărora persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă ca urmare a participării la luptă pentru victoria revoluției din decembrie 1989 beneficiază de un mic spațiu, cu chirie pentru activități comerciale, de producție sau prestări servicii, fără licitație, raportat și la art. 1073 C. civ., pârâtul avea obligația să acorde reclamantului spațiul solicitat.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 766/26 aprilie 2004 a admis apelul declarat de Consiliul local Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1670 din 24 februarie 2004 a Judecătoriei Timișoara pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea în obligație de a face formulată de reclamantul R.Ș.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut că reclamantului i-a fost repartizat, fără licitație, un spațiu comercial conform art. 10 lit. a) din Legea nr. 42/1990, între părți încheindu-se contractul de închiriere nr. 1196 din 20 ianuarie 2001 pe o perioadă de 5 ani (12 decembrie 2000-11 decembrie 2005). Potrivit pct. 11.4 din contract, în cazul schimbării titularului dreptului de proprietate asupra imobilului, ca în speță, locațiunea se transmitea noului proprietar.

Reclamantul a susținut că în spațiul ce i-a fost închiriat s-a pătruns în lipsa sa, mobilierul i-a dispărut și în final a pierdut locațiunea.

Cum contractul de închiriere nu fusese reziliat reclamantul avea la dispoziție o acțiune în angajarea răspunderii contractuale a pârâtului conform art. 1426-1427 C. civ. pentru tulburarea ce i s-a produs în locațiune.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.Ș. motivat de faptul că deși Legea nr. 42/1990 republicată îi acordă dreptul de a închiria un spațiu comercial fără licitație pârâtul refuză să i-l pună la dispoziție mai ales că locațiunea anterioară nu a putut s-o exercite întrucât a fost abuziv înlăturat din spațiu și a suferit și pagube materiale.

Recursul nu este fondat.

Din dosar a rezultat că prin Decretul nr. 30 din 20 februarie 1992 s-a conferit reclamantului R.Ș. titlul de „Luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989” (f. 34 nr. 114/2004).

De asemenea, certificatul, decizie medicală nr. A/1267/2 din 11 aprilie 2003 emis de Ministerul Apărării Naționale, Comisia de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul militar Timișoara atestă că reclamantul a fost rănit în revoluția din 1989 și are gradul II de invaliditate revizuibil la 1 – 15 aprilie 2005 (f. 36 dos nr. 114/2004).

Potrivit art. 10 din Legea nr. 42/1990 republicată, persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă urmare participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 beneficiază între altele de acordarea unui mic spațiu, cu chirie, pentru activități comerciale, de producție sau prestări de servicii, fără licitație.

În realizarea acestui drept Primăria municipiului Timișoara a oferit reclamantului un spațiu comercial în suprafață de 27,36 mp în Timișoara, pentru care între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1196/20-01 din 3 ianuarie 2001 pentru perioada 12 decembrie 2000 – 11 decembrie 2005 (f. 5 – 11 dos nr. 114/2004).

Împrejurarea că ulterior, imobilul în discuție a fost restituit în natură foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este imputabil pârâtei, obligația de restituire izvorând din lege.

Pe de altă parte, conform clauzelor speciale inserate în contractul de locațiune odată cu schimbarea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în care se afla spațiul cu altă destinație, ca în speță, locațiunea acestuia se transmitea noului proprietar, orice litigiu între cele două părți fiind de natura instanțelor de judecată (f. 7 dos.nr.114/2004).

Astfel fiind reclamantul care a pretins că spațiul în litigiu a fost ocupat, prin forță, în lipsa sa de către noii proprietari, avea posibilitatea să valorifice în contra pârâtului clauzele speciale din contractul de locațiune.

În orice caz, pârâtul, chiar în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 42/1990 republicată, nu putea să fie obligat la acordarea către reclamant a unui spațiu comercial cu chirie întrucât menționata dispoziție legală stabilește drepturile de care pot beneficia categoriile de persoane menționate în text, între care și reclamantul, fără însă a stabili obligații corelative pentru pârât sau alte organe ale statului cu atât mai mult cu cât textul art. 10 lit. s) se referă doar la o prioritate la închiriere.

Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.Ș. împotriva deciziei civile nr. 766 din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2005.