Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 486/2005 AI generated

Validity of civil revendication for property confiscated by annulled criminal judgment versus application of special retrocession law

Case Number Decizia nr. 486/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the State (through the Ministry of Finance) and the Municipality of Bucharest, upholding the Court of Appeal’s decision that ordered the defendants to return a real estate property to the plaintiff. The dispute concerned a claim for the return of property (*revendicare*) and the clarification of a criminal judgment from 2000 that annulled a 1959 confiscation order, with the defendants arguing the property belonged to the State and that the action was inadmissible under Law No. 10/2001 regarding retrocession of abusively taken properties. The Supreme Court held that the plaintiff, as the sole successor to the original owner, regained ownership through the annulment of the confiscation, and that the special procedural regime of Law No. 10/2001 did not render the earlier-filed civil action inadmissible, as the plaintiff did not opt for the new procedure and the principle of non-retroactivity applied; the key legal bases cited included Articles 480, 645, and 1 of the Civil Code, and Articles 304 and 312 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 480 C. civ, art. 10 lit. d) C. proc. pen, art. 209 pct. 1 C. pen, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 645 C. civ, art. 1 C. civ; Validity of civil revendication for property confiscated by annulled criminal judgment versus application of special retrocession law: În recursul Municipiului București se critică decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
civil annulment retroactivity of a law confiscation of property real property Civil Procedure Code restitution of expropriated property

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 1701/1959
510/1959 a Tribunalului Militar București și prin decizia nr. 1701/1959 a Tribunalului Militar, regiunea a 2-a militară, tatăl reclamantului, respectiv S.P.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 1051 din 5 februarie 2001, reclamantul S.P.B. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, pe calea contestației la executare, lămurirea înțelesului dispozițiilor privind latura civilă din cuprinsul deciziei penale nr. 694 din 23 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, prin care s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii defunctului S.P. în sensul precizării că restituirea vizează bunurile înscrise în procesul-verbal de sechestru din 8 octombrie 1958 și în procesul-verbal de confiscare întocmit de executorul judecătoresc al Tribunalului București în dosarul nr. 15611/1959.

De asemenea, reclamantul a formulat și un capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind revendicarea imobilului situat în București, compus din două corpuri de clădire și terenul aferent acestora.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința penală nr. 510/1959 a Tribunalului Militar București și prin decizia nr. 1701/1959 a Tribunalului Militar, regiunea a 2-a militară, tatăl reclamantului, respectiv S.P. a fost condamnat, dispunându-se și confiscarea averii ca pedeapsă complementară.

Averea a fost identificată și s-a aplicat o măsură asigurătoare prin procesul-verbal de sechestru din 8 octombrie 1958. La 29 iulie 1959, executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Capitalei, în dosarul nr. 15611/1959 a procedat la executarea confiscării, întocmind un proces-verbal.

Prin decizia nr. 694 din 23 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva celor două hotărâri judecătorești menționate și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat tatăl reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. anterior, înlăturându-se pedeapsa complementară a confiscării averii.

Reclamantul mai arată că a încercat să pună în executare decizia Curții Supreme de Justiție, secția penală, dar nu a fost posibil întrucât în dispozitivul deciziei nu au fost menționate bunurile ce urmau a fi restituite, inclusiv imobilul revendicat, în legătură cu care Primăria municipiului București i-a comunicat că se află în posesia sa.

Prin sentința nr. 1733 din 15 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins acțiunea reclamantului, reținându-se lipsa de calitate procesuală a acestuia.

În motivarea sentinței se arată că imobilul revendicat a fost proprietatea lui M.M., care l-a transmis fiicei sale I.M., la căsătoria cu I.S., la data de 22 februarie 1915, cu titlu de dotă. Cei doi soți sunt bunicii paterni ai reclamantului.

Instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit că este succesor al tatălui său, acesta din urmă fiind unicul copil al soților S.I. și S.I.

Referitor la cererea de lămurire a dispozitivului deciziei penale nr. 694/2000, instanța de fond a reținut că nu s-au depus acte de proprietate a bunurilor.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1733/2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admis prin decizia nr. 214 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a anulat sentința și, rejudecând în fond, a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, compus din două corpuri de clădire și teren în suprafață de 731,25 mp, identificat prin expertiza tehnică întocmită de inginer C.G., cu excepția apartamentului vândut către Ș.A. și I. prin contractul nr. 2831/1997.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a dovedit calitatea procesuală prin depunerea certificatului de moștenitor nr. 230 din 22 februarie 1983 care atestă că este unic succesor al tatălui său, defunctul S.P.

Pe fondul acțiunii, instanța de apel a reținut că, prin înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, care viza și imobilul în litigiu, nu mai există nici un temei pentru refuzul restituirii acestuia în deplină proprietate și posesie reclamantului.

Imobilul a fost identificat, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, iar reclamantul a solicitat restituirea lui, cu excepția apartamentului cumpărat de Ș.A., astfel că instanța de apel i-a admis acțiunea așa cum a precizat-o.

Împotriva deciziei nr. 214 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâții Municipiul București prin primar și Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român.

În recursul Municipiului București se critică decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului și nu poate fi revendicat.

În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român se critică decizia instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că acțiunea este inadmisibilă deoarece a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 care prevede o procedură specială de retrocedare.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Imobilul situat în București, compus din două corpuri de clădire și teren de 731,25 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expertul C.G. a constituit proprietatea antecesorului reclamantului până la confiscarea aplicată acestora ca pedeapsă complementară într-un proces penal finalizat prin decizia nr. 1701/1959 a Tribunalului Militar București.

Proprietatea imobilului a fost redobândită prin desființarea hotărârii penale și, respectiv înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, astfel că, în prezent, reclamantul, ca succesor legal al proprietarului imobilului are dreptul de a dobândi posesia acestuia, așa cum corect a stabilit instanța de apel, prin admiterea justificată a acțiunii sale în revendicare.

În raport de cele arătate, motivul invocat în recursul Municipiului București (declarat prin Primarul General) în sensul că, prin confiscare, imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., invocate ca temei legal, pentru a putea determina casarea sau modificarea hotărârii instanței de apel.

În acest context, invocarea prevederii art. 645 C. civ. nu are nici o relevanță.

Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, motivat pe inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în raport de existența unei legi speciale de retrocedare a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 (Legea nr. 10/2001) este, de asemenea, nefondat.

În primul rând, acțiunea a fost promovată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv la 9 februarie 2001), reclamantul invocând dispozițiile art. 480 C. civ.

Respectând principiul disponibilității, instanțele nu puteau examina cauza decât în limitele investirii lor de către reclamant și, evident, fără a încălca un alt principiu, respectiv al neretroactivității legii, principiu consacrat de art. 1 C. civ., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Pe de altă parte, chiar legea specială instituie în art. 47 alin. (1) dreptul și posibilitatea persoanei îndreptățite, în speță reclamantul, de a alege fie continuarea judecății acțiunii pe calea dreptului comun, fie renunțarea sau suspendarea judecății ei pentru a uza de procedura specială.

În cauză, reclamantul nu și-a manifestat dorința de a beneficia de prevederile legii noi, astfel că, în mod corect, instanțele s-au pronunțat pe temeiul Codului civil, acțiunea fiind admisibilă pentru toate considerentele expuse.

Așa fiind, se vor respinge ambele recursuri ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menținându-se decizia instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 214 din 7 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2005.