Post-nationalization restitution of real property: validity of inheritance succession and historical document proof of identity under Law No. 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that ordered the public administration to issue a motivated decision for restitution in kind via monetary compensation based on a 21.9% equity share. The dispute concerned a challenge to the administrative rejection of a restitution claim for a real estate property in Bucharest that was nationalized in 1948 and subsequently transferred to the state, where the petitioner contested the applicant's legal standing and the identification of the property due to missing fiscal records and urban nomenclature certificates. The court ruled that the appellant failed to prove the lack of legal status, as civil status records and inheritance certificates established the filiation and succession rights of the claimants under Articles 3 and 4 of Law No. 10/2001, and determined that historical documents including notarial deeds, national gazette records, and archives verified the identity of the nationalized asset and its prior ownership, thereby satisfying the evidentiary requirements of the methodological norms and invalidating the procedural challenge under Article 304, paragraph 9 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 10/2001; Post-nationalization restitution of real property: validity of inheritance succession and historical document proof of identity under Law No. 10/2001: Fiind succesoarea autorului comun, alături de contestator, contestatoarea are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsurile reparatorii pentru imobilul ce a aparținut SC L. & CO. SA și în raport de care autorul era coacționar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1297 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul RA A.P.P.S. împotriva sentinței civile 952 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentință conform căreia s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr. 291 din 12 septembrie 2003 iar intimata a fost obligată să emită decizia motivată cuprinzând oferta de restituire prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, corespunzătoare ponderii participației autorului contestatorilor de 21,9% raportată la valoarea imobilului compus din teren de 1600 mp și construcție din subsol, 6 etaje și pod situat în București.
Pentru aceasta instanța de apel reține că, de principiu, unitatea deținătoare e obligată să se pronunțe asupra cererii contestatorilor în raport de actele dosarului, în termenul limită prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 ce se referă strict la faza administrativă; or, apreciază aceeași instanță, nimic nu împiedică partea să administreze probe noi în căile de atac, potrivit art. 167 și urm. C. proc. civ.
Aceeași concluzie se impune, consideră curtea de apel, de textul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, în forma existentă la data pronunțării sentinței, în care se face trimitere la aplicarea normelor de procedură civilă, cât timp competența revine instanței civile care este obligată conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stăruie în aflarea adevărului prin toate mijloacele de probă.
S-a mai apreciat că s-a probat identitatea imobilului față de certificatul de nomenclatură, iar, în privința dreptului de ipotecă, instituită în favoarea Băncii românești, ce nu a fost supus radierii, se reține că nu s-a invocat nici un motiv de nulitate a hotărârii date sub aspectul discutat.
Împotriva susnumitei decizii a instanței de apel s-a declarat recurs de către RA A.P.P.S. care a invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., prin încălcarea prevederilor art. 22.1 și 22.2 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. 498/2003.
Sub un prim aspect recurenta susține că nu s-a probat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în contextul în care nu s-a făcut dovada calității de moștenitor al contestatoarei față de autorul comun L.C.
Sub cel de-al doilea aspect, în raport de art. 22.1 alin. (2) din Norme metodologice (H.G. nr. 498/2003), susține că nu există rol fiscal emis de Direcția impozite și taxe locale sector 1, care să ateste data și motivul închiderii rolului, ca și acte care să probeze evoluția situației juridice a imobilului, și nici certificat de nomenclatură urbană care să ateste denumirea străzii actuale cu cea din actul de proprietate referitoare la amplasamentul imobilului.
Deliberând asupra recursului, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele rațiuni:
Actele de stare civilă, dar și certificatul de moștenitor atestă filiația contestatoarei B.I.S. față de autorul comun L.C., fiind nepoată de fiu (respectiv descendenta lui L.L., fiul lui L.C.) decedat.
Fiind succesoarea autorului comun, alături de contestator, contestatoarea are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsurile reparatorii pentru imobilul ce a aparținut SC L. & CO. SA și în raport de care autorul era coacționar.
Totodată urmează a se reține că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor pct. 22.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 atunci când instanțele au interpretat actele doveditoare ale proprietății ca act juridic translativ de proprietate, respectiv act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată și alte asemenea.
În cauză procesele-verbale nr. 1556/1940 eliberate de Comisia cărților funciare, fișa imobilului din str. T. eliberată de Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale precum și M.Of. nr. 23/1949, Decretul nr. 27/1947, toate aceste acte demonstrează că imobilul naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, situat în București, s-a găsit în patrimoniul societății L., al cărei coacționar a fost autorul contestatorilor.
Ca atare, în stabilirea calității de persoană îndreptățită, dar și a identității imobilului preluat abuziv, ca efect al naționalizării, s-a făcut o corectă aplicare a legii, nesubzistând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
De aceea, se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de RA A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 1297 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2006.