Eligibility of intravilan land for restitution under Law No. 10/2001 despite extravilan status at enactment and administrative procedural deadlines

Asupra recursului în de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1573 din 17 decembrie 2004, Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de contestatoarea L.C. în contradictoriu cu pârâții Primarul și Primăria Municipiului Timișoara, sens în care a anulat Dispoziția nr. 899 din 20 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara și a obligat pe pârâtă să soluționeze cererea formulată de petentă prin notificarea nr. 75 din 11 februarie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, petenta a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Timișoara, identificat în C.F. Timișoara, în cotă de 2262/456669 părți, respectiv 1487/456669 părți din C.F. Timișoara și 775/456669 părți din C.F. Timișoara, iar prin Dispoziția nr. 889/2004 a fost respinsă notificarea cu motivarea că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, acesta a trecut în proprietatea privată a Municipiului Timișoara și în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara în baza Legii nr. 18/1991, prin Ordinul prefectului nr. 947/1999, iar petenta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului invocat, necompletând dosarul în termenul prevăzut de lege.

Prima instanță a mai reținut că soluția dată de pârât este greșită, deoarece argumentul acestuia potrivit căruia terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 este infirmat de dovezile existente la dosar, respectiv, extrasele de C.F. în extenso Timișoara și extrasele din planul cadastral al municipiului Timișoara din care rezultă că terenul solicitat de contestatoare este situat în intravilanul localității, astfel că intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a mai reținut că trecerea unei părți din terenul evidențiat în C.F. Timișoara în domeniul privat al Municipiului Timișoara nu poate conduce la concluzia că petenta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege pentru bunurile preluate de stat de la antecesorii săi.

În fine, prima instanță a mai reținut că petenta a făcut dovada vocației succesorale în raport cu foștii proprietari tabulari ai terenului solicitat, S.C. și S.S.

Soluția primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 1307 din 30 mai 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susține, astfel, că potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/2001 și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere. Art. 6 din aceeași lege prevede că intră sub incidența Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii sau acordării de despăgubiri persoanelor îndreptățite numai terenurile aflate în intravilanul localităților. Or, la data apariției Legii nr. 10/2001, terenul solicitat se află în extravilanul localității, fiind trecut în intravilanul acesteia în cursul anului 2002.

Mai arată că la momentul apariției Legii nr. 10/2001 terenul solicitat se afla în extravilanul localității, fiind trecut în proprietatea Municipiului Timișoara prin Ordinul prefectului nr. 947/1999 iar apoi, în intravilanul localității prin hotărârea consiliului local.

Recurentul-pârât a mai susținut că autoarea notificării nu a făcut dovada de persoană îndreptățită și a dreptului pretins, întrucât nu a completat dosarul în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, prelungit prin Legea nr. 289/2003 până la 1 iulie 2003, după expirarea căruia actele doveditoare nu mai pot fi admise ca probe.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Conform art. 6.1 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, cu referire la art. 6 din lege, fac obiectul Legii nr. 10/2001, „terenurile din intravilan neocupate de construcții sau care nu au făcut obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza legilor speciale anterioare (denumite în continuare disponibile), indiferent de afectațiunea juridică actuală a acestora, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acestora”.

De asemenea, conform art. 8.1 din aceleași Norme, cu referire la art. 8 din lege, „restituirea în natură a terenului (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcții ale terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare)”.

Cum, în speță, contestatoarea-intimată a făcut dovada cu extrasul de C.F. și planul cadastral că terenul în litigiu este situat în intravilanul localității, în mod just instanța de fond cât și instanța de apel au reținut ca neavând relevanță faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 era în extravilanul localității, față de principiile prevalenței restituirii în natură și respectării reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, principii consacrate de Legea nr. 10/2001 și al Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia și față de faptul că până în prezent nu s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane îndreptățite, în temeiul legilor anterioare (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000).

Mai mult decât atât, din chiar adresa depusă de pârât la dosar, rezultă că terenul în litigiu a fost cuprins în extravilanul municipiului Timișoara doar în perioada 1997-2002.

Pe cale de consecință, la data preluării abuzive a terenului din care fac parte și cotele-părți deținute de contestatoare, terenul era situat în intravilan.

De asemenea, dacă se are în vedere notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și înregistrată sub nr. D 06 X 2000697 din 13 februarie 2002, rezultă că la data depunerii notificării, terenul era situat în intravilan.

În atare situație, terenul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 și raportat la modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 care a complinit lipsurile art. 8 din Legea nr. 10/2001, prevăzând, în mod expres, data la care terenul trebuie să fie situat în intravilan pentru a intra sub incidența acestei legi, respectiv, la data preluării abuzive sau la data notificării.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, nici acesta nu poate fi primit, în condițiile în care, în mod just, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că intimata-contestatoare a depus la dosarul administrativ toate actele cu care aceasta a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate.

Împrejurarea că aceasta a depus toate actele solicitate rezultă și din faptul că, ultima adresă a pârâtului, (fila 33 dosar fond) este din data de 1 aprilie 2003, iar contestatoarea a depus actele solicitate în data de 17 aprilie 2003, deci anterior împlinirii termenului de decădere prevăzut de dispozițiile legale.

Pe de altă parte, chiar dacă contestatoarea nu ar fi depus la dosarul administrativ înscrisurile în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită, aceasta putea complini lipsurile de probațiune în fața instanței, drept care derivă din necesitatea asigurării unui proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o procedură judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, etc., exigențe ce decurg din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1307/A din 30 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2006.