Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 477/2003 AI generated

Detention-extension order by appellate court held unappealable; defendant's challenge inadmissible, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 477/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed as inadmissible the defendant's appeal against an interlocutory order extending his pretrial detention by 30 days during the pendency of his appeal from a 12-year conviction for fraud and forgery, and ordered him to pay court costs. The defendant challenged the detention-extension order issued by the Supreme Court panel hearing his main appeal. The decisive legal basis was that under then-applicable Article 160d(1) of the Romanian Code of Criminal Procedure, orders extending detention issued by the appeal or cassation court during proceedings are not subject to any appeal, unlike orders of the first-instance court under Article 160c(1), which are appealable; recognizing an unprovided-for remedy would violate the principle of legality of remedies, and the subsequent abrogation of Articles 160c–160d by an emergency ordinance did not alter this because appealability is determined by the law in force when the challenged order was issued.

Legislator headnote

AI generated

art. 291 C. pen, art. 290 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 37 lit. a) C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen; Detention-extension order by appellate court held unappealable; defendant's challenge inadmissible, costs awarded: The defendant challenged the detention-extension order issued by the Supreme Court panel hearing his main appeal. The decisive legal basis was that under then-applicable Article 160d(1) of the Romanian Code of Criminal Procedure, orders extending detention issued by the appeal or cassation court during proceedings are not subject to any appeal, unlike orders of the first-instance court under Article 160c(1), which are appealable; recognizing an unprovided-for remedy would violate the principle of legality of remedies, and the subsequent abrogation of Articles 160c–160d by an emergency ordinance did not alter this because appealability is determined by the law in force when the challenged order was issued.

Keywords

AI generated
extension of detention forgery proceedings code of criminal procedure appealability of remand decision order to pay reasonable duration of the proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 291 C. pen
pen., de art. 291 C. pen., cu aplicarea art.
art. 290 alin. (1) C. pen
25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.
art. 37 lit. a) C. pen
pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
art. 160d C. proc. pen
a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.
art. 160d alin. (1) C. proc. pen
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen.
art. 160c alin. (1) C. proc. pen
Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.
art. 160a alin. (2) C. proc. pen
160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

The court relied on this provision to reject the appeal as inadmissible.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

The court used this provision to order the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 279 din 2 octombrie 2002, Tribunalul Ialomița, secția penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul I.A. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și pedepsele complementare aplicate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A revocat grațierea condiționată a pedepselor de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1669 din 21 iulie 1999 a Judecătoriei Slobozia, de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 631 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Slobozia.

A descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 591 din 15 septembrie 2000 a Tribunalului București, în pedepsele componente, a contopit pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, a scăzut perioadele executate și a contopit restul neexecutat de 584 zile cu pedeapsa rezultantă, urmând ca inculpatul să execute 12 ani închisoare.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 864 din 23 decembrie 2002, a respins apelul declarat de acest inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații I.A., I.C. și B.E., pentru judecarea cărora s-a fixat termen la 8 octombrie 2003.

La data de 23 iulie 2003, s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpaților.

Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.

La 19 august 2003 și apoi la 16 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri cu câte 30 zile.

Împotriva încheierii din 16 septembrie 2003 inculpatul I.A. a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil.

Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este adevărat că prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160c și art. 160d C. proc. pen. au fost abrogate.

În același sens sunt însă dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.

Totodată, ordonanța de urgență privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.

Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursul declarat de către acesta nu poate declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierii atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu 30 zile.

Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.

În consecință, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, admisibilitatea recursului declarat de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestuia cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data pronunțării hotărârii atacate.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1534/2003, ca inadmisibil.

Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi 10 noiembrie 2003, în ședință publică.