Statutory inheritance of displaced person status by minor born during parental refugee period under O.G. 105/1999 and Decree 31/1954

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data de 4 octombrie 2002, reclamanta C.O. a solicitat anularea hotărârii nr. 2398 din 6 septembrie 2002 a Casei Județene de Pensii Cluj și obligarea pârâtei la recunoașterea calității sale de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și O.G. nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001 și H.G. nr. 127/2000, privind aplicarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că s-a născut la 1 septembrie 1942 în București, unde părinții săi s-au refugiat în cursul anului 1941, ca urmare a Dictatului de la Viena, prin care s-a cedat vremelnic teritoriul Ardealului de Nord. În anul 1947 s-a întors împreună cu mama sa în satul Iclozel, comuna Iclod, unde părinții săi domiciliaseră anterior refugiului, tatăl său decedând între timp pe front.

Instanța sesizată, prin sentința civilă nr. 532 din 27 noiembrie 2002, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii atacate și a obligat-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei statutul de persoană strămutată pe intervalul 1 septembrie 1942 – 6 martie 1945, cu drepturile legale cuvenite, cu începere de la 1 octombrie 2002, precum și cheltuieli de judecată, în sumă de 1.000.000 lei.

Prin considerentele sentinței pronunțate, prima instanță a reținut că părinții reclamantei au avut statutul juridic de refugiați, precum și că în considerarea prevederilor art. 100 C. fam., ca și a dispozițiilor art. 14 din Decretul nr. 31/1954, ea trebuie considerată, de asemenea, ca beneficiară a aceluiași statut, știind că a fost concepută și s-a născut în timpul refugiului, fiind astfel exclusă manifestarea unui act de voință din partea sa, în ce privește alegerea unui alt domiciliu.

Sentința a fost recurată de către pârâtă.

Prin motivele de casare formulate în scris s-a învederat că intimata nu și-a schimbat domiciliul și nici nu a suferit persecuții etnice și deci nu poate beneficia de statutul de beneficiar al prevederilor legale invocate.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a luat în considerare, în mod corect, statutul juridic al părinților minorului, căruia i s-a subordonat prin efectul legii statutul acestuia din urmă. Vexațiunile de ordin material și chiar moral provocate de actul abuziv al refugiului impus, s-au transferat asupra minorului, care nu avea capacitatea de a se sustrage acestor efecte, fiind conform ordinei de drept ca minorul să nu aibă statut de fapt și de drept în despărțirea de cel al părinților săi. O atare concluzie se desprinde nu doar din prevederile legale citate, ca și din formularea art. 93 C. civ., în vigoare la perioada respectivă, care prevede că minorul „va avea domiciliul la părinții săi”, ci este recunoscut asemeni în sistemele de drept ale legislațiilor europene sau de tip european, confirmându-se astfel, prin sorgintea și universalitatea sa și drept un principiu de drept natural, cu o perenitate izvorâtă din rațiune și echitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat în cauză se vădește, așadar, nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se soluția dată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 532 din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.