Supreme Court dismisses appeal upholding annulment of municipal rejection of restitution claim for forced-sale nationalization

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 octombrie 2003, reclamantul D.A.G. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, să se constate că apartamentul situat în Timișoara, înscris în C.F. col.18923 Timișoara și în C.F. Timișoara, nr. top 26065/IX a trecut fără titlu valabil în proprietatea Statului Român, să se anuleze dispoziția nr. 1897 din 3 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara și să se dispună restituirea în natură a apartamentului sus-menționat și rectificarea C.F. Timișoara, în sensul restabilirii situației anterioare.

Prin sentința civilă nr. 383 din 24 martie 2004, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea și a anulat dispoziția nr. 1897 din 3 septembrie 2003 prin care Primarul municipiului Timișoara a respins notificarea reclamantului referitoare la acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Timișoara, obligând totodată pârâtul să emită o nouă dispoziție motivată în soluționarea notificării reclamantului, în coordonatele stabilite de art. 12 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtul Primarul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 1977 din 23 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ambele apeluri și a menținut sentința instanței de fond.

S-a reținut în considerente că prima instanță nu s-a pronunțat asupra valabilități titlului statului, critică formulată de reclamant în apelul său, întrucât în cadrul procedurii contestației se poate verifica doar legalitatea și temeinicia dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, instanța de fond a demonstrat și a reținut caracterul abuziv al preluării apartamentului de către stat, stabilind că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat ca neîntemeiată și critica reclamantului referitoare la faptul că prin obligarea pârâtului de a emite o nouă dispoziție în coordonatele stabilite prin art. 12 din Legea nr. 10/2001 s-ar fi respins implicit cererea sa pentru restituirea în natură a imobilului.

Instanța de apel a reținut că art. 12 prevede ambele variante de măsuri reparatorii, în alin. (1) și (2) pârâtul având obligația de a clarifica poziția reclamantului în această privință.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a invocat faptul că autoritatea administrativă investită cu prerogativele acordate de Legea nr.10/2001, respectiv Primarul municipiului Timișoara a soluționat corect notificarea reclamantului, reținând valabilitatea titlului statului în raport de art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Imobilul revendicat de reclamant a fost proprietatea acestuia până în anul 1981 când s-a dispus trecerea în proprietatea Statului Român, naționalizarea realizându-se sub forma vânzării silite prevăzute de Decretul nr. 223/1974, deoarece reclamantul urma să părăsească definitiv România și să-și stabilească domiciliul în străinătate. Naționalizarea s-a făcut cu plata unei despăgubiri în cuantum de 63.024 lei.

În mod corect instanțele de fond și apel au constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 potrivit cărora, în cazul imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974, cu plată, ca urmare a cererii de înstrăinare către stat în respectarea întocmai a dispozițiilor art. 2 din decretul sus-menționat, preluarea se consideră a nu fi abuzivă, situația fiind asimilată unei vânzări-cumpărări.

Ori, o asemenea înstrăinare nu poate fi considerată o vânzare valabilă, dreptul de dispoziție al proprietarului fiind limitat, el fiind obligat să vândă, iar cumpărătorul era în mod obligatoriu statul.

Norma cuprinsă în art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 este într-o totală contradicție cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001 care încadrează în ipoteza prevăzută de acest text de lege și situația imobilelor preluate cu plată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Astfel, excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare a cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru, care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, cât și pe cele ale legii fundamentale care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietate privată.

Pentru considerentele expuse anterior, recursul va fi respins ca nefondat, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâții Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1977 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.