Eviction order upheld as appeal dismissed; claim for improvement costs not a bar to recovery of possession
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendants’ appeal, affirming the lower courts’ eviction order and confirming the plaintiff’s right to recover possession of the property; the appellate judgment remains in force. The dispute concerned an action for eviction of the defendants, who occupied the plaintiff’s real property without title as tolerated occupants, and who counter-claimed for the value of improvements made to the property. The Court held that the appellate court did not violate the defendants’ right to defense by refusing an adjournment to hire counsel, as such adjournments are discretionary under Article 156 of the Code of Civil Procedure; that the pending separate lawsuit for compensation for investment works did not obstruct the eviction action, absent a counterclaim or motion to join the cases; and that the defendants could not assert a retention right over the property because they never requested it in their pleadings. The additional ground of appeal, alleging that the eviction failed to include a minor family member, was rejected as untimely for being filed beyond the statutory deadline for stating appeal grounds under Articles 301 and 303 of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 156 C. proc. civ, art. 98 C. proc. civ, art. 303 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Eviction order upheld as appeal dismissed; claim for improvement costs not a bar to recovery of possession: Instanța de apel nu a încălcat dreptul de apărare al părților, deoarece amânarea cauzei pentru acest considerent este lăsată la aprecierea instanței și trebuie temeinic motivată, art. 156 C. proc. civ. de referință, având un caracter dispozitiv și nu imperativ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2712 din 9 decembrie 2003 Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A. dispunând evacuarea pârâților A.S. și S.D. din imobilul proprietatea reclamantului, situat în comuna Marga și înscris în C.F. Prin aceeași sentință pârâții au fost obligați și la plata sumei de 2.588.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul este proprietarul imobilului din comuna Marga folosit de pârâți fără titlu, ca tolerați și că investițiile făcute de pârâți imobilului în litigiu, investiții care formează obiectul unui alt dosar aflat pe rolul judecătoriei nu sunt de natură să complinească lipsa titlului locativ.
Pentru aceleași considerente, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia 149 din 16 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâților A.S. și S.D. În recursul declarat și nemotivat în drept pârâții A.S. și S.D. critică decizia curții deoarece prin neacordarea unui termen în vederea angajării unui avocat le-a încălcat dreptul la apărare și aceasta cu atât mai mult cu cât A.S. fiind plecat la muncă în străinătate nu a avut cunoștință de proces.
Decizia este criticată și prin prisma faptului că instanța nu a ținut seama că pe rolul Judecătoriei Caransebeș se afla dosarul 830/2004, având ca obiect despăgubirile în valoare de peste 170.000.000 lei reprezentând valoarea investițiilor efectuate de pârâți la imobilul proprietatea reclamantului pentru care au solicitat și acordarea unui drept de retenție.
La 5 februarie 2005 recurenții și-au completat motivele de recurs precizând că evacuarea acestora este nelegală atâta timp cât nu se solicită evacuarea tuturor membrilor de familie respectiv minorul S.M.A. născut la 27 mai 1987.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel nu a încălcat dreptul de apărare al părților, deoarece amânarea cauzei pentru acest considerent este lăsată la aprecierea instanței și trebuie temeinic motivată, art. 156 C. proc. civ. de referință, având un caracter dispozitiv și nu imperativ.
În afară de aceasta, cererea scrisă formulată și înregistrată la 9 februarie 2004 la Judecătoria Caransebeș, prin care se solicită amânarea cauzei pentru lipsa de apărare, nu este semnată de nici unul din apelanți, fapt care pune sub semn de îndoială apartenența acesteia.
Nu se poate susține că instanța de apel a soluționat cauza cu lipsă de procedură în ceea ce îl privește pe pârâtul-apelant A.S. de vreme ce acesta schimbându-și domiciliul în cursul procesului, nu s-a conformat exigențelor art. 98 C. proc. civ.
Este adevărat, așa cum rezultă din recunoașterile intimatului S.A. în întâmpinare precum și din copia acțiunii pârâților-recurenți A.S. și D.S. împotriva reclamantului S.A., că aceștia au pe rolul Judecătoriei Caransebeș un dosar privind valorificarea lucrărilor de investiție efectuate la imobilul din care se cere evacuarea, dar aceasta nu constituie o cauză de natură a obstrucționa soluționarea acțiunii în evacuare prin care S.A. își valorifica dreptul de proprietate.
Dovadă este și faptul că pârâții-recurenți S. nu au formulat cerere reconvențională la acțiunea în evacuare, în legătură cu valoarea investițiilor și nici nu au solicitat conexarea celor două dosare, aflate la aceeași instanță și în aceeași fază procesuală.
Mai mult, din conținutul cererii de chemare în judecată formulată de A.S. și S.D. ori din alte probe, nu se poate reține că în legătură cu creanța decurgând din pretinsele investiții aceștia ar fi solicitat acordarea dreptului de retenție, așa cum au pretins în apel și recurs, pentru a se putea eventual discuta suspendarea recursului de față până la soluționarea acțiunii în pretenții, dându-se astfel eficiență dreptului de retenție, garanție reală strâns legată de detențiunea bunului.
Cât privește motivul de recurs suplimentar, acesta este tardiv formulat (5 februarie 2005) față de data comunicării deciziei Curții de Apel Timișoara (8 martie 2004) și în raport de dispozițiunile art. 301 coroborat cu art. 303 C. proc. civ., care statuează asupra termenului înlăuntrul căruia recursul trebuie motivat.
Din perspectiva celor expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul de față este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.S. și S.D. împotriva deciziei nr. 149 din 16 februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.