Pension status upheld for child born after parents' forced relocation; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 440 din 22 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.R. și a anulat hotărârea nr. 1205 din 23 iulie 2002, emisă de pârâtă, care a fost obligată să-i recunoască reclamantei statutul de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut, în esență, că reclamanta, chiar dacă s-a născut ulterior datei la care părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu, beneficiază de statutul acordat de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, ea dobândind la naștere statutul părinților săi.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond nu este motivată în drept.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și dispozițiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 și altele C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, că un minor, mai ales la o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele de mai sus, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 440 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.