Property restitution to heirs upheld against public entities; appeals dismissed

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 60/2003, Tribunalul Dolj a admis acțiunea introdusă de reclamantele P.I. și P.N.N. împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Craiova și R.A. A.D.P.F.L. Craiova și pe cale de consecință, a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, constând în teren în suprafață de 57,53 mp aflat în indiviziune, precum și parterul construcției existente pe acest teren și pivnița de la subsol.

Sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 224/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova ca efect al respingerii apelului declarat de pârâtă.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență că tribunalul a stabilit în mod corect calitatea reclamantelor de moștenitoare a fostului proprietar al imobilului în litigiu; că acțiunea a fost introdusă în termen legal și cu respectarea obligației de notificare a celor două pârâte și că, faptul nefinalizării procedurii administrative nu constituie o culpă a reclamantelor care au dreptul de a se adresa instanței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele R.A. A.D.P.F.L. Craiova și Consiliul local Craiova.

Recurenta R.A. A.D.P.F.L. a criticat hotărârea atacată pentru greșita reținere a calității sale de „unitate deținătoare” a imobilului, deoarece dreptul real de administrare pe care îl exercită asupra acestuia nu-i conferă atributul de dispoziție juridică. Acest atribut îl are doar Consiliul local al municipiului Craiova căruia îi revine și obligația de soluționare a notificărilor, astfel încât instanțele trebuiau să respingă acțiunea față de recurenta R.A. A.D.P.F.L. pentru lipsa calității procesuale pasive.

Consiliul local Craiova a criticat aceeași decizie pentru faptul că s-a admis acțiunea cu încălcarea regulilor de competență generală instituite de Legea 10/2001 sub imperiul căreia a fost introdusă, în sensul că instanțele nu puteau dispune restituirea imobilului în lipsa deciziei ori dispoziției Primarului, ca răspuns la notificare. Instanțele puteau obliga autoritatea locală să emită dispoziție în condițiile îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 22 din Legea 10/2001, dar nu puteau dispune și restituirea imobilului, atribut care aparține autorității administrative.

Pârâtul Consiliul local a criticat hotărârea atacată și pentru pronunțarea acesteia cu încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea 10/2001 care condiționează recunoașterea dreptului autorilor oricărei notificări, de faptul dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului pretins cât și al calității de moștenitor, numai până la data de 1 iulie 2003. În speță, reclamantele nu au produs aceste dovezi în termenul prevăzut de lege, astfel încât și sub aspectul fondului cauzei acțiunea lor trebuia să fie respinsă.

Examinând recursurile formulate de cele două pârâte prin prisma criticilor formulate se constată că sunt nefondate, iar hotărârea atacată este legală și temeinică.

Astfel, în mod corect instanța de apel a constatat legalitatea sentinței tribunalului, inclusiv prin prisma reținerii calității procesuale pasive a pârâtei R.A. A.D.P.F.L. Craiova.

Această recurentă nu contestă dreptul său de administrare asupra imobilului în litigiu, drept care-i conferă atributul de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001.

Folosind termenul de „unitate deținătoare” și nu de „unitate proprietară”, legea specială a stabilit unitatea care trebuie notificată.

Cum din prevederile art. 21 alin. (4) și art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 rezultă obligația notificării persoanei „deținătoare”, adică a acelei persoane care exercită fie dreptul de folosință fie pe cel de dispoziție cu toate atributele sale, rezultă că obligația de restituire cade în sarcina acestei unități. Legiuitorul stabilind obligația notificării deținătorului și nu a proprietarului, a urmărit ca în situațiile în care proprietarul nu-și exercită efectiv toate atributele dreptului său, obligația de restituire să cadă în sarcina deținătorului cu orice titlu a bunului.

Recurentul R.A. A.D.P.F.L. deține imobilul în litigiu asupra căruia exercită un drept de administrare astfel încât, în mod corect a fost reținută calitatea sa procesuală pasivă.

În ce privește criticile invocate de Consiliul local, se constată caracterul nefondat al acestora determinat de următoarele împrejurări:

În mod corect s-a reținut de către ambele instanțe dreptul acestora de a dispune restituirea în natură a imobilului chiar și în condițiile inexistenței deciziei Primarului. Aceasta, deoarece, potrivit art. 25 din Legea 10/2001, republicată, în termen de 60 zile de la depunerea notificării sau a actelor doveditoare, unitatea notificată este obligată să emită o decizie sau dispoziție.

În speță, termenul legal de 60 zile, a expirat, deși actele doveditoare ale dreptului reclamantelor, au fost depuse.

În aceste împrejurări, neemiterea deciziei în termenul prevăzut de lege, coroborată cu atitudinea procesuală a pârâtei echivalează cu un refuz de restituire, fapt ce conferă proprietarului bunului dreptul de a se adresa instanței de judecată.

Dat fiind faptul că, așa cum s-a arătat, neemiterea deciziei este echivalentul refuzului de restituire, instanța nu are sarcina de a stabili doar obligația unității, legal investite, de a emite decizie ori dispoziție, așa cum susține recurentul. Instanța constatând greșita respingere a cererii adresate prin notificare, în măsura în care dreptul pretins a fost dovedit, poate să acorde măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Totodată, instanța de apel, în mod corect a reținut că s-a dovedit calitatea de proprietar a autorului reclamantelor, precum și calitatea intimatelor-reclamante de succesoare colaterale ale aceluiași autor, în fundamentarea acțiunii de restituire în natură, dovezi care au fost făcute în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001.

De altfel, stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

O asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabile, consacrate de art. 21 din Constituția României și recunoscute părților prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Or, garanția oferită de art. 6 din Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe cererile, dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de cele două pârâte, să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâtele R.A. A.D.P.F.L. Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova împotriva deciziei civile nr. 224 din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2006.