Property revendication appeal rejected for failure to prove ownership; plaintiffs ordered to pay reduced litigation costs.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 noiembrie 2002, reclamanții A.E. și A.M. au chemat în judecată pe pârâții L.C. și L.P. solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 0,50 m x 10 m teren situată în spatele proprietății lor din Buzău, precum și obligarea pârâților să mute pe propria cheltuială, amplasamentul cutiei de gaze și a conductei aferente care prin poziția lor îi împiedică pe reclamanți să edifice un gard protector zidului locuinței lor cu deschidere spre stradă.

Pârâții L.C. și L.P. au depus la data de 14 decembrie 2002 o cerere reconvențională prin care au solicitat obligarea reclamanților să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 11,40 mp teren din Buzău, și să-și desființeze, pe cheltuiala lor, construcția amplasată pe teren.

Pe baza probelor administrate (acte, interogatoriile părților, expertiza tehnică, audierea unor martori) Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 5948 din 20 noiembrie 2003 a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A.E. și A.M. și a luat act că pârâții L.C. și L.P. au renunțat la judecata cererii reconvenționale și la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile au stăpânit terenurile așa cum le-au moștenit autorii lor de la care au cumpărat imobilele respective și că acestea nu au suferit modificări de-a lungul vremii.

Neconcordanțele dintre suprafețele de teren rezultă din realinierea stradală care a făcut posibilă modificarea loturilor imobilelor.

S-a stabilit că prin expertizele efectuate coroborate cu declarațiile martorilor, între cele două proprietăți nu au existat semn de hotar sau un gard despărțitor.

Împrejurarea că în planul de aliniament din anul 1967 linia de hotar dintre proprietăți era dreaptă nu duce la concluzia că terenul revendicat de reclamanți făcea parte din proprietatea lor, mai ales că atât casa de locuit cât și anexa ce se află în prelungirea proprietății reclamanților sunt amplasate pe linia de hotar și constituie linia de despărțire a terenurilor.

Instanța a mai reținut că reclamanții nu au dovedit cu probele administrate că terenul revendicat a aparținut proprietății autorilor lor sau că în anul 1967 când au cumpărat imobilul, acest teren făcea parte din proprietatea înstrăinată.

Referitor la cutia de gaze și conducta aferentă s-au validat concluziile expertizelor că acestea sunt amplasate pe terenul proprietatea pârâților. Lucrările de construcție a coloanei de gaze stradale nu au afectat rezistența imobilului, proprietatea reclamanților (imobil degradat în timp și nereparat) așa cum rezultă din expertiza G.N.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A.E. și A.M. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia nr. 992 din 1 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamanților având în vedere aceleași considerente reținute de instanța de fond.

În termenul prevăzut de lege, împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanții invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenții susțin în esență că decizia instanței de apel nu cuprinde o interpretare a probelor administrate, nu a luat în considerație calculul matematic propus de recurenți din care rezultă că aceștia au cumpărat și suprafața de teren revendicată. Mai mult, nu s-a înlăturat încheierea de rectificare depusă de reclamanți pro causa.

Într-o altă critică, se susține că, în mod greșit, soluția instanței de fond a avut în vedere concluziile expertizei G.N., deși cea mai bine fundamentată era lucrarea expertei B.O. ce concluzionează în sensul că varianta recurenților-reclamanți este susținută de actele de proprietate, iar în ce-i privește pe pârâți, aceștia au acceptat drept hotar, din anul 1999, o linie situată la 0,50 m lățime de zidul casei recurenților.

Recursul declarat de reclamanți este nefondat.

În primul rând, este de observat că recurenții, deși invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., nu dezvoltă concret fiecare motiv, astfel încât criticile lor se situează la greșita apreciere a instanței că nu au dovedit proprietatea terenului revendicat și că s-au validat concluziile expertizei G.N. în loc de lucrarea expertei B.O.

Curtea, constată că instanța de apel a răspuns la toate motivele invocate și a reținut în mod judicios că recurenții nu au dovedit că suprafața revendicată prin acțiune face parte din proprietatea lor.

Experții ce au efectuat lucrări în cauză, au făcut calculul matematic la care se referă recurenții, respectiv transformarea unui stânjen în metri liniari dar au constatat, inclusiv experta B.O., că nu se poate stabili deschiderea proprietății recurenților-reclamanți datorită lipsei dimensiunilor terenului cumpărat din actul de vânzare-cumpărare.

Spre deosebire de recurenți, intimații au dovedit cu titlul lor de proprietate, rectificat prin încheierea nr. 4932 din 10 iunie 2003 a Judecătoriei Buzău, că deschiderea la stradă a imobilului lor este de 6,43 m.

În mod judicios, instanțele au achiesat la concluziile expertizei G.N. care pe baza actelor de proprietate, a schițelor anexe și a măsurătorilor de teren, coroborate cu dispozițiile martorilor a stabilit că între cele două proprietăți nu a existat un gard despărțitor, iar terenul revendicat de recurenții-reclamanți este proprietatea intimaților-pârâți.

Prin urmare, instanța de apel a analizat toate mijloacele de apărare ale părților și fiind în atributul său a validat concluziile expertizei pe care a considerat-o că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.E. și A.M.

În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că procesul nu prezintă un grad mare de dificultate, Curtea va obliga recurenții să plătească intimaților numai suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții A.E. și A.M. împotriva deciziei civile nr. 992 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații-pârâți L.C. și L.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2005.