Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1110/2005 AI generated

Eviction and retention right for compensable improvements to property by co-resident occupants

Case Number Decizia nr. 1110/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the appellate court's decision that confirmed the first-instance judgment ordering the defendant to vacate the plaintiff's property but recognizing the defendant's right to retention for improvements valued at 23,780,937 lei. The dispute involved a landlord-tenant relationship where the plaintiff sought eviction after the death of their son, who had co-resided with the defendant and improved the property; the plaintiff challenged the lower courts' findings that the defendant and the deceased son had made material improvements, alleging insufficient evidence. The decisive legal basis rested on the evidentiary standard met by witness testimony and a technical expert appraisal, supported by the plaintiff's prior judicial admissions during the proceedings, which established the factual basis for the defendant's claim to compensation for the enhancements made to the immovable property.

Legislator headnote

AI generated

Eviction and retention right for compensable improvements to property by co-resident occupants: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal reclamantul S.I. care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susține în esență că, în cauză, nu s-a făcut dovada efectuării unor îmbunătățiri la imobil de către pârâtă și fiul său, situație în care în mod greșit a fost obligat la achitarea contravalorii acestor pretinse investiții.

Keywords

AI generated
landlord right of retention eviction proceedings co-tenant immovable property right to property sufficiency of evidence
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3439 din 15 decembrie 2003, Judecătoria Moinești, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.I. și a dispus evacuarea pârâtei S.N.D. din imobilul proprietatea reclamantului situat în Moinești.

Totodată, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă, constatându-se că, aceasta are un drept de creanță constând în îmbunătățiri efectuate la imobilul reclamantului, în valoare totală de 23.780.937 lei.

A instituit în favoarea pârâtei un drept de retenție asupra imobilului până la achitarea acestei sume de către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pârâta a fost nora reclamantului și a construit împreună cu fiul acestuia, actualmente decedat mai multe anexe ale imobilului, locuind efectiv împreună cu soțul său, într-o parte a clădirii, căreia i-au adus multiple îmbunătățiri.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă care, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 377 din 29 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal reclamantul S.I. care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susține în esență că, în cauză, nu s-a făcut dovada efectuării unor îmbunătățiri la imobil de către pârâtă și fiul său, situație în care în mod greșit a fost obligat la achitarea contravalorii acestor pretinse investiții.

Recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.

Reclamantul este proprietarul unui imobil situat în Moinești, imobil în care a locuit și fiul său, actualmente decedat, împreună cu pârâta și copiii acestora.

Cu martorii audiați în cauză, s-a făcut dovada faptului că pârâta împreună cu soțul său au adus mai multe îmbunătățiri imobilului, investiții evaluate de expertiza tehnică efectuată în cauză la suma de 23.780.937 lei (f.27,28 și 43 dos.2582/2003 al Judecătoriei Moinești).

De altfel chiar reclamantul, la interogatoriu, recunoaște efectuarea unora din aceste îmbunătățiri (f.29-dos.fond) pentru ca ulterior, să nege vehement existența vreunei investiții făcute de fiul său și pârâtă, în perioada cât au locuit împreună imobilul.

La data soluționării în fond a cauzei, reclamantul prin apărător s-a declarat de acord cu achitarea contravalorii îmbunătățirilor, solicitând doar respingerea cererii formulată de pârâtă, vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 377 din 29 martie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.