Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 9775/2005 AI generated

Post-1964 expropriation restitution: applicability of nominal privatization securities vs. monetary compensation under amended Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 9775/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' decisions that favored the defendant municipality, thereby establishing the final and unenforceable outcome of the litigation. The dispute concerned the expropriation of a residential property in 1964, where the applicant challenged a municipal administrative order that granted her nominal securities for privatization instead of the monetary compensation she had elected for her non-restitutable land and building. The court determined that in-situ restitution was impossible due to new construction on the site and applied the amended provisions of Law No. 10/2001 (specifically as modified by Law No. 247/2005), which mandates reparatory measures in equivalent value rather than privatization securities for such cases; consequently, the court ruled that the lower instances correctly applied the law by denying the specific challenge to the administrative order, as the statutory framework evolved to favor the monetary equivalent solution without altering the underlying legal entitlement.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 4 din Legea nr. 10/2001; Post-1964 expropriation restitution: applicability of nominal privatization securities vs. monetary compensation under amended Law No. 10/2001: Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta susținând că în mod greșit instanțele au reținut că i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală pentru terenul din municipiul Alexandria, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, când în realitate, sunt incidente prevederile art. 24 alin. (7) din aceeași lege, (respectiv despăgubiri), întrucât pe terenul expropriat se află și o construcție, ambele expropriate în anul 1964.

Keywords

AI generated
restitution of expropriated property land law monetary compensation value in dispute reparatory measures municipal land

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001
10/2001, când în realitate, sunt incidente prevederile art. 24 alin.
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 1176 mp ce a aparținut părinților reclamantei și expropriat în anul 1964, este în prezent ocupat de blocuri de locuințe și alei de acces, restituirea în natură nu este posibilă, așa încât, conform art. 9 alin.
art. 4 din Legea nr. 10/2001
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 în baza actelor depuse la dosar și în mod corect s-a reținut de către instanțe că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2004 reclamanta M.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Alexandria, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea dispoziției nr. 1770 din 17 mai 2004 emisă de Primarul Municipiului Alexandria.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin dispoziția menționată i s-au acordat titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 263.300.520 lei, deși a refuzat această ofertă, optând pentru despăgubiri bănești, astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 1 alin. (2) din lege.

Reclamanta a precizat că este de acord cu valoarea despăgubirilor bănești în limita stabilită de pârâtă.

Fiind astfel investit, Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 636 din 13 septembrie 2004, a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în suprafață de 1176 mp ce a aparținut părinților reclamantei și expropriat în anul 1964, este în prezent ocupat de blocuri de locuințe și alei de acces, restituirea în natură nu este posibilă, așa încât, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamantei se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, care, prin decizia nr. 3 A din 5 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs reclamanta susținând că în mod greșit instanțele au reținut că i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent sub formă de titluri de valoare nominală pentru terenul din municipiul Alexandria, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, când în realitate, sunt incidente prevederile art. 24 alin. (7) din aceeași lege, (respectiv despăgubiri), întrucât pe terenul expropriat se află și o construcție, ambele expropriate în anul 1964.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din actul de vânzare-cumpărare nr. 213 transcris la Grefa Tribunalului Teleorman în registrul de transcripțiuni la 17 ianuarie 1949 rezultă că părinții reclamantei, C.M. și M.C. au cumpărat un imobil compus din 2320 mp (29780 m) și construcție situate în municipiul Alexandria.

Conform decretului fostului Consiliu de Stat nr. 744/1964 s-a expropriat din terenul arătat suprafața de 1176 mp și construcția, pentru care autorii reclamantei au primit pentru teren suma de 1764 lei despăgubiri.

Pe acest teren expropriat, în prezent sunt blocuri de locuințe și alei de acces.

Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 în baza actelor depuse la dosar și în mod corect s-a reținut de către instanțe că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului.

Prin Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005 (de imediată aplicare) se prevede că măsurile reparatorii, în cazurile imobilelor prevăzute de lege ce nu se mai pot restitui în natură (cum este și cel în speță) se stabilesc prin echivalent, noua lege nemai prevăzând măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, așa încât, recurenta-reclamantă beneficiază de noile dispoziții ale legii speciale așa cum a fost modificată.

Drept, urmare, recursul se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta M.C. împotriva deciziei civile nr. 3/A din 5 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2005.