Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 8447/2005 AI generated

Magistrates' health insurance contributions: exemption under free medical assistance law vs. mandatory social health insurance fund payments

Case Number Decizia nr. 8447/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal filed by the General Prosecutor, quashed the lower court decisions, and dismissed the plaintiff’s claim, thereby reversing the initial and appellate judgments that had awarded the employee monetary compensation and interest for alleged undue contributions. The dispute concerned whether a magistrate was obligated to pay monthly health insurance contributions to the national social insurance fund, with the plaintiff arguing that statutory provisions granting free medical assistance to judges exempted them from this obligation. The court held that while magistrates are entitled to free medical care, this benefit is distinct from and does not equate to an exemption from the mandatory health insurance contribution; because magistrates and auxiliary staff are not expressly listed among the categories exempt from payment under the specific articles of Law No. 145/1997, the lower courts erored in interpreting the general rule of mandatory insurance as superseding the specific obligation to pay contributions.

Legislator headnote

AI generated

art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 141 din Legea nr. 92/1992, art. 52 din Legea nr. 145/1997; Magistrates' health insurance contributions: exemption under free medical assistance law vs. mandatory social health insurance fund payments: The dispute concerned whether a magistrate was obligated to pay monthly health insurance contributions to the national social insurance fund, with the plaintiff arguing that statutory provisions granting free medical assistance to judges exempted them from this obligation. The court held that while magistrates are entitled to free medical care, this benefit is distinct from and does not equate to an exemption from the mandatory health insurance contribution; because magistrates and auxiliary staff are not expressly listed among the categories exempt from payment under the specific articles of Law No. 145/1997, the lower courts erored in interpreting the general rule of mandatory insurance as superseding the specific obligation to pay contributions.

Keywords

AI generated
health insurance exemption mandatory health insurance fund payment of insurance benefits social assistance benefits social insurance dispute magistrate

Cited Legislation

AI generated
art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992
Pe fond, tribunalul a considerat că potrivit art. 99 alin.
art. 330 pct. 2 C. proc. civ
Cited in the context of the cassation appeal which the court admits, forming the procedural basis for the jurisdiction to review the lower court decisions.
art. 55 din Legea nr. 145/1997
52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, din care rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
art. 141 din Legea nr. 92/1992
99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr.
art. 52 din Legea nr. 145/1997
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Cited in the context of the cassation appeal which the court admits, forming the procedural basis for the jurisdiction to review the lower court decisions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1665 din 20 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Covasna a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T.M.M. împotriva pârâților Tribunalul Covasna, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și drept consecință pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 1.664.466 lei cu titlu de plată nedatorată pe perioada 1 ianuarie 2000–29 martie 2001, cu dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a cotei de 7% din salariu și până la plată.

A mai fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Totodată au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București.

Instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției nu este fondată, întrucât contestatoarea se află în raport de muncă cu Tribunalul Covasna, care este ordonator secundar de credite sub coordonarea Ministerului Justiției.

Pe fond, tribunalul a considerat că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective.

Recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cu sediul în București au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 296/R din 13 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

În plus, față de argumentele instanței de fond, instanța de apel a reținut că acordarea asistenței medicale gratuite nu poate fi condiționată de plata contribuției lunare întrucât s-ar ajunge în fapt la o asistență medicală contra cost, eliminându-se astfel caracterul de gratuitate al acesteia.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., soluționând în esență că acestea au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, din care rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, însă această gratuitate nu echivalează cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.

Beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997 care în art. 4 instituie regula generală a obligativității asigurării de la care există excepțiile prevăzute în art. 6 și art. 55 ce se referă expres la persoanele scutite de plata contribuției.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și art. 55.

Cum magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu figurează printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, Curtea constată că doar prin încălcarea esențială a prevederilor legale menționate tribunalul a admis acțiunea reclamantei, soluție confirmată și de curtea de apel.

În consecință, Curtea va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și va casa hotărârile atacate iar în fond va respinge acțiunea reclamantei precum și cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Ca o consecință a admiterii recursului în anulare va respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor pronunțate în cauză ce au fost casată prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 296R din 13 martie 2003 a Curții de Apel Brașov și sentinței civile nr.1665 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Covasna.

Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea reclamantei T.M.M.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A. O.P.S.N.A.J.

Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.