Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 767/2006 AI generated

Competence of local administration to resolve property restitution notifications for lands held by a third party

Case Number Decizia nr. 767/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

1. The High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal as unfounded, rendering the lower appellate decision final and irrevocable, thereby upholding the dismissal of the claim against the local mayor. 2. The dispute concerned the failure of the local administration to issue a reasoned decision on a notification for compensation regarding expropriated assets (sawmill, mill, buildings, and land) submerged under a reservoir; the plaintiffs sued to compel the mayor to respond, while the defendant argued that jurisdiction had shifted to the state-owned enterprise currently administering the submerged lands. 3. The court held that under the specific property restitution law and civil procedure rules, the mayor was no longer the competent authority to resolve the claim or identify the holder, as the plaintiffs were already in direct correspondence with the actual possessor of the lands, making the mandatory action against the mayor formally void and the appeal lacking the requisite statutory grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 256 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Competence of local administration to resolve property restitution notifications for lands held by a third party: Din cele patru motive invocate pentru care Codul de procedură civilă permite atacarea unei hotărâri nu se regăsesc în datele speței nici unul din motivele prevăzute la pct. 7, 8, și 10 din art. 304 C. proc. civ. Hotărârea este motivată în soluția dată, instanța nu a interpretat greșit actul dedus judecății și nici nu i-a schimbat înțelesul și nu s-au indicat probele de care instanța nu ar fi ținut cont și a căror analiză ar fi determinat o altă soluționare.

Keywords

AI generated
restitution of property civil judgment notification of the decision land and buildings grounds of jurisdiction administration of justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural rule cited as the basis for the decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la 28 decembrie 2004 reclamanții V.D. și C.L. au chemat în judecată pe primarul comunei Beliș pentru obligarea acestuia să emită o dispoziție de admitere a notificării formulate de ei la 9 august 2001 pentru acordarea de despăgubiri pentru bunurile enumerate de ei în notificare (fabrică de cherestea, moară, case, grajduri, teren de 5,600 ha) de care au fost deposedați abuziv.

Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 606 din 1 aprilie 2005 a admis acțiunea în parte și a obligat pe primarul comunei Beliș să emită dispoziție motivată pentru soluționarea notificării 32 din 9 august 2001 formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanții au sesizat în temeiul Legii 10/2001 Primăria comunei Beliș cu cerere de restituire a bunurilor ce au aparținut tatălui și bunicului lor și că din 9 august 2001 de când au înregistrat notificarea, până la 28 decembrie 2004 data sesizării instanței răspunsul la notificare nu a fost elaborat.

S-a considerat că în temeiul art. 24 alin. (8) din Legea 10/2001 primarul este obligat să soluționeze pe fond notificarea și să emită în acest scop o dispoziție motivată.

Curtea de Apel Cluj prin decizia 694/A din 29 iunie 2005 a admis apelul declarat de primarul comunei Beliș împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea.

În motivarea acestei decizii Curtea de apel a reținut că primarul, sesizat cu notificarea de despăgubire prin echivalent bănesc a unor bunuri, le-a comunicat la 30 august 2001 reclamanților că pentru despăgubiri bănești, competența revine Prefecturii.

Această din urmă instituție la rândul ei le-a comunicat că nu este în măsură să le soluționeze notificarea, nefiind persoana deținătoare, ci SC H. SA, sucursala H. Cluj. Curtea a mai reținut că în prezent notificarea reclamanților se află spre soluționare, la această societate comercială, care a recunoscut că deține terenurile revendicate sub ape.

Instanța a reținut că obligația de emitere a unei dispoziții motivate nu mai stătea în sarcina primarului, de vreme ce se cunoaște instituția care deține bunurile revendicate. S-a considerat că primarul nu mai este ținut nici la obligația de a emite o dispoziție de identificare a persoanei care deține bunul, câtă vreme reclamanții cunoșteau deja această persoană.

Împotriva acestei soluții reclamanții au declarat în termen legal recurs criticând hotărârea pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Reclamanții, fără a individualiza cele patru motive invocate, au susținut în fapt că au dovedit că sunt persoane îndreptățite să revendice bunurile probate cu extrase din cărțile funciare și că primarul nu le-a rezolvat notificarea mai bine de trei ani. Au sesizat și Prefectura în încercarea de a determina un răspuns din partea primarului.

Reclamanții au mai precizat că nu au primit adresa nr. 645 din 30 august 2001 din care rezultă că Primăria nu e competentă să soluționeze notificarea și că ori în această ipoteză Primăria era obligată să dea o rezolvare chiar și în sens negativ cererii lor.

Recursul este neîntemeiat și se va respinge pentru următoarele considerente:

Din cele patru motive invocate pentru care Codul de procedură civilă permite atacarea unei hotărâri nu se regăsesc în datele speței nici unul din motivele prevăzute la pct. 7, 8, și 10 din art. 304 C. proc. civ. Hotărârea este motivată în soluția dată, instanța nu a interpretat greșit actul dedus judecății și nici nu i-a schimbat înțelesul și nu s-au indicat probele de care instanța nu ar fi ținut cont și a căror analiză ar fi determinat o altă soluționare.

Cât privește motivul prevăzut de pct. 9, greșita interpretare și aplicare a legii nici acesta nu este întrunit în datele speței și în rezolvarea dată de instanța de apel.

Situația de fapt a fost corect stabilită în sensul că bunurile revendicate nu se află în administrarea Primăriei pentru ca aceasta să fie competentă să soluționeze notificarea.

Corespondența depusă la dosar în legătură cu bunurile revendicate și în mod direct în legătură cu notificarea reclamanților a dovedit că bunurile înscrise în C.F. din comuna Văleni (fostă Belișu Vechi ) sunt în prezent acoperite de apa lacului Fîntînele, lac aflat în administrarea SC H. SA Această situație a determinat trimiterea notificării către această instituție, lucru ce rezultă din adresa nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Prefecturii Județului Cluj.

În această adresă, trimisă petiționarilor, sunt îndrumați solicitanții să se îndrepte către această societate sau, în caz de refuz, către instanța de judecată.

Deși reclamanții au negat primirea unei adrese de acest fel nu se poate ignora faptul că ei au cunoscut instituția deținătoare de vreme ce aceasta le-a cerut declarații semnate personal cu privire la revendicările lor și ei s-au conformat ( conform documentelor depuse în dosarul de apel).

Chemând în judecată pe primarul comunei Beliș care nu mai are în administrare bunurile revendicate, în mod corect instanța a înlăturat obligația acestuia, stabilită la fond - de a emite decizie de soluționare a notificării.

Reglementările Legii 10/2001 sunt precise în acest caz petiționarul trebuie să se îndrepte împotriva instituției care le deține.

Or, petiționarii au intrat deja în corespondență cu această instituție și ca urmare pretenția lor ca Primarul mai întâi sesizat cu notificarea să le comunice care este soluția sa este nefondată.

Obligația primarului prevăzută de Legea 10/2001 de a indica persoana deținătoare, devine, în cazul de speță, pur formală, de vreme ce s-a dovedit că primarul și-a declinat competența de soluționare a notificării către instituțiile competente, conform legii și petiționarii au intrat deja în dialog cu instituția deținătoare. De altfel chiar recurenții în recursul declarat, recunosc că Primarul nu mai este competent să le rezolve notificarea.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.D. și C.L. împotriva deciziei civile nr. 694/A din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.