Property restitution: validity of sales from abuzively nationalized real estate and limits of material error grounds for annulment

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. 19164 din 14 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta S.I.R.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local la municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, SC O.T. SRL și SC A.D.P. SA, restituirea integrală și în natură a imobilului situat în Timișoara, constatarea nulității absolute a oricăror contracte de vânzare cumpărare prin care s-au înstrăinat părți din imobil, rectificarea cărții funciare, să se constate deschisă succesiunea după defuncții S.O., O.S. și T.S. și că unica moștenitoare a acestora este reclamanta și să se dispună intabularea în C.F. a dreptului său de proprietate.

Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe pârâții M.I., M.R., S.A. și S.I. și a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 870/R din 17 septembrie 1997 și nr. 909/R din 22 octombrie 1997, încheiate între aceștia cu SC O.T. SRL, având ca obiect apartamentele nr.2 5 și 26 din imobilul în litigiu.

După rezolvarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș și tranșat de Curtea de Apel Timișoara în favoarea Judecătoriei Timișoara, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4003/2003.

În această fază procesuală, Agenția pentru Dezvoltare Regională V Vest a formulat cerere de intervenție în favoarea Consiliului Local Timișoara, arătând că este beneficiara contractului de închiriere nr. 1078/2000, pentru suprafața locativă cu altă destinație decât aceea de locuință, având ca obiect sediul Agenției.

Prin sentința civilă nr. 622 din 27 ianuarie 2004 Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea astfel cum a fost motivată și completată și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997 și nr. 870/R din 17 septembrie 1997, respingând celelalte capete ale acțiunii. A fost admisă și cererea de intervenție accesorie.

Reclamanta și pârâții au declarat apel împotriva sus-menționatei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 2359/A din 19 octombrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile și a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea s-a constatat că imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român. S-a respins petitul acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, cu privire la apartamentele nr. 25 și 26 din imobil. S-a respins cererea de intervenție accesorie. S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria municipiului Timișoara, Agenția Domeniilor Statului SA pentru lipsa calității procesuale a acestora.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 3184 din 20 aprilie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și sentința civilă nr. 622/2004 a Judecătoriei Timișoara și pe fond s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul că: s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului situat în Timișoara; s-au constatat nule contractele de vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997 și nr. 870/R din 17 septembrie 1997; s-a dispus rectificarea în C.F. în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului menționat; s-a respins cererea de intervenție accesorie.

Recursul declarat de pârâți a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că imobilul revendicat a aparținut autorilor reclamantei, calitatea acesteia fiind dovedită prin certificatul de moștenitor, că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, prin încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, iar contractele de vânzare cumpărare a celor două apartamente sunt lovite de nulitate absolută, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 și art. 46 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la recursul declarat de pârâți, s-a reținut că acesta este nefondat întrucât extrasul de C.F. nu diferențiază corpul A și B al imobilului în litigiu, cum și-au întemeiat aceștia recursul, făcându-se referire la imobil în ansamblul lui, proprietatea numiților S.O., O.S. și S.T., în cotele precizate.

Susținerea recurenților-pârâți că foștii chiriași au fost de bună-credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, se arată în motivarea deciziei, este irelevantă față de interdicția stipulată prin lege la momentul înstrăinării.

Pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local la municipiului Timișoara au formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs, invocând drept temei legal dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivarea prezentei contestații, se analizează speța dedusă judecății și probatoriul administrat și se conchide că „antecesorii notificatoarei au fost proprietari doar asupra imobilului evidențiat în C.F. ca fiind corpul A de clădire, ... că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești admițând acțiunea și asupra corpului B,... că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze extrasul C.F. ”.

Intimata–reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind tardiv formulată, respectiv cu depășirea termenului de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și, neîntemeiată, întrucât între dispozițiile art.318 C. proc. civ., invocat ca temei al contestației și motivele prezentate în cuprinsul contestației în anulare nu există corespondență.

Intimații-pârâți M.I., M.R., precum și intimata-intervenientă Agenția pentru Dezvoltare Regională V Vest au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea contestației în anulare, invocând aceleași motive ca și intimata-reclamantă.

Verificând decizia contestată, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:

In raport de prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestația în anulare de față este formulată în termenul prevăzut de lege, astfel că nu poate fi reținută excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimații în cauză.

Analiza contestației pe fond, în raport de criticile formulate expuse și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară de retractare, se exercită numai împotriva hotărârii judecătorești irevocabile, pentru motive expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit ultimului text menționat, invocat în prezenta cauză hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Greșelile materiale menționate în text se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, care să nu vizeze stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor.

Criticile formulate de contestatori sunt însă critici de fond, aceștia invocând pretinse greșeli de judecată ca urmare a aprecierii eronate a probelor administrate în cauză.

Contestatorii nu au invocat și nu au indicat motivele de recurs care nu au fost cercetate de instanța de recurs, în sensul prevederilor cuprinse în teza a II-a a art. 318 C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 3184 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.