Appeal against compensation order for expropriated property dismissed, upholding monetary restitution under Law No. 10/2001
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the state-owned salt company, upholding the appellate court's decision that ordered the payment of monetary compensation in the amount of 399,129,010 lei to the heirs of the original property owners. The dispute concerned a civil action for restitution or compensation under Law No. 10/2001 regarding real estate expropriated by Decree No. 32/1987 due to imminent danger from underground salt mining; while the first-instance court had rejected the claim because the safety hazard persisted, the appellate court found the lower instance's evaluation of the compensation value erroneous and awarded damages based on the updated value of the initial indemnity. The Supreme Court ruled that the appeal was unfounded as it did not meet the statutory grounds for cassation, confirming that the lower courts correctly applied Law No. 10/2001 and relevant regulations (including O.U.G. No. 184/2002 and BNR Order No. 4/24555) to calculate the compensation, noting that subsequent legislative amendments regarding market-value assessment at the time of notification did not affect the validity of the calculation method used for the 1987 expropriation.
Legislator headnote
AI generatedart. 492 C. civ, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 61/1968, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Appeal against compensation order for expropriated property dismissed, upholding monetary restitution under Law No. 10/2001: The dispute concerned a civil action for restitution or compensation under Law No. 10/2001 regarding real estate expropriated by Decree No. 32/1987 due to imminent danger from underground salt mining; while the first-instance court had rejected the claim because the safety hazard persisted, the appellate court found the lower instance's evaluation of the compensation value erroneous and awarded damages based on the updated value of the initial indemnity. The Supreme Court ruled that the appeal was unfounded as it did not meet the statutory grounds for cassation, confirming that the lower courts correctly applied Law No. 10/2001 and relevant regulations (including O.U.G. No. 184/2002 and BNR Order No. 4/24555) to calculate the compensation, noting that subsequent legislative amendments regarding market-value assessment at the time of notification did not affect the validity of the calculation method used for the 1987 expropriation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 121 din 19 ianuarie 2004 petentul C.A. a solicitat, în contradictoriu cu SN S. SA, anularea deciziei nr. 110 din 16 decembrie 2003 emisă de Adunarea Generală a intimatei prin care i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a imobilului ce a constituit proprietatea părinților săi și acordarea drepturilor ce i se cuvin potrivit Legii nr. 10/2001.
În motivarea contestației s-a arătat că imobilul în discuție a fost expropriat prin Decretul nr. 32/1987, mai puțin terenul aferent care este folosit și în prezent, fără titlu, ca platformă de lucru a unei sonde pentru exploatarea sării. Contestatorul a mai criticat decizia și în legătură cu „neregularitățile” cuprinse în raportul de expertiză întocmit de intimată, susținând că locuința a fost subevaluată iar despăgubirea primită de părinții săi a fost greșit actualizată.
Prin sentința civilă nr. 481 din 19 mai 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele: prin notificarea adresată intimatei, contestatorul, în calitate de moștenitor al defuncților săi părinți M.C. și C.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a locuinței din Tg.Ocna, și terenul aferent, plata sumei de 25.038.000 lei, despăgubiri bănești pentru o suprafață de 84 mp al cărui proprietar este, concesionarea de către Salina Tg.Ocna a suprafeței de 3,5 mp la valoarea de 10 dolari SUA/mp, precum și plata retroactivă pe 3 ani a sumei de 1.033.000 lei pentru suprafața de 84 mp.
Prin decizia emisă de intimată s-a statuat că locuința în litigiu a fost expropriată prin Decretul nr. 32/1987, în scopul evitării pericolului unor accidente ce s-ar putea produce ca urmare a influenței pe care exploatarea sării în subteran o poate avea asupra construcțiilor de la suprafață.
Pentru această locuință și în prezent nedemolată, proprietarii inițiali au primit, la acea dată, despăgubiri în sumă de 28.953 lei.
Instanța de fond a reținut că, întrucât scopul pentru care imobilul a fost expropriat există și în prezent, nefiind dovedită înlăturarea acestuia, în mod legal s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
Referitor la pretențiile contestatorului privind plata despăgubirilor pentru ocuparea suprafețelor de teren indicate, s-a reținut că în mod corect s-a apreciat că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Contestatorul a declarat apel împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele critici: prin Decretul nr. 32/1987 s-a expropriat locuința și „împrejurimile” nu și terenul, iar în temeiul art. 492 C. civ. proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor; deși nu a existat consimțământul autorilor și nici al său, intimata continuă să exploateze zăcământul de sare aflat sub teren; au fost nesocotite dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 61/1968 care prevăd modul în care se poate folosi dreptul de folosință a terenurilor necesare activităților miniere; au fost ignorate argumentele sale în legătură cu raportul de evaluare, reținându-se o concluzie eronată, conform căreia „despăgubirea primită la data exproprierii, actualizată conform legii, este mai mare decât valoarea actuală a imobilului”.
Prin decizia civilă nr. 2112/A din 7 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul și s-a schimbat sentințe primei instanțe, în sensul că s-a admis contestația și s-a anulat în parte decizia nr. 110/2003 în sensul că pentru imobilul expropriat vor fi acordate despăgubiri bănești în sumă de 399.129.010 lei; s-a dispus ca decizia să fie comunicată Prefecturii Bacău, în conformitate cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea deciziei, Curtea a reținut că prin modalitatea de preluare în proprietatea statului, imobilul intră sub incidența Legii nr. 10/2001, act normativ care se impune prin procedura de restituire (procedură urmată de contestator) și prin condițiile de fond care asigură reparația civilă.
Prin urmare, s-a reținut că nu pot fi reținute criticile referitoare la accesiune ca mod de dobândire a proprietății în ceea ce privește locuința în litigiu.
Curtea a apreciat ca întemeiată critica referitoare la raportul de evaluare a imobilului și implicit la concluzia în legătură cu despăgubirea primită, reținând că modalitatea de stabilire a formei de restituire prin echivalent s-a făcut în raport de dispozițiile exprese ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul a avut destinația de locuință, condiția nerestituirii în natură fiind îndeplinită față de pericolul iminent constatat.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirii Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, O.U.G. nr. 184/2002 [art. I alin. (1) Titlul II], Ordinul nr. 4/24555 din 5 din 6 august 2003 al Băncii Naționale și Institutului Național de Statistică publicat în M. Of. nr. 576/2003.
În termen legal, intimata a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod neîntemeiat instanța de apel a validat modalitatea de calcul a apelantului, iar despăgubirile admise nu au bază legală de determinare, apreciindu-se ca reală și corectă evaluarea experților care au efectuat raportul de expertiză în faza inițială.
Intimatul-contestator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând nelegalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speță însă, cerințele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, considerentele deciziei criticate relevă elementele de fapt care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă, Legea nr. 10/2001, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.
Respectând toate dispozițiile legale aplicabile și indicate în decizia recurată, instanța de apel a apreciat judicios modalitatea de calcul prin raportare la datele concrete ale cauzei, respectiv cursul dolarului S.U.A. în anul 1987, valoarea construcțiilor expropriate la data exproprierii, valoarea actualizată a despăgubirilor primite.
Se impune a se preciza că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, prin Titlul I se aduc modificări Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește stabilirea valorii construcțiilor expropriate, în sensul că valoarea corespunzătoare a acestora se prevede a se face „potrivit valorii de piață la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SN S. SA împotriva deciziei civile nr. 2112 din 7 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.