Reparatory measures for abusive nationalization: admissibility of suit following administrative silence deemed as refusal

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 453 din 30 octombrie 2003, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamantul S.N.C.A., prin procurator S.A.S., în contradictoriu cu Primăria comunei Drăgușeni, județul Botoșani, Prefectura județului Botoșani, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și SC A. SA Săveni, județul Botoșani. A fost obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să emită pe numele reclamantului titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 863.182.084 lei și să-i plătească suma de 5.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că mama reclamantului a avut în proprietate un grajd pentru oi, 2 grajduri mari pentru animale, magazie pentru cereale, o casă de apă, o remiză pentru mașini, 3 case de locuit cu 15 încăperi, 2 locuințe pentru lucrători, o moară țărănească și o fabrică de ulei.

Imobilele au fost preluate de stat, în baza Decretului nr. 83/1949, iar, preluarea fiind abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, restituirea lor „se face” în condițiile legii speciale. Reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Reține instanța de fond, că obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la emiterea titlurilor nominale de valoare este posibilă, conform art. 9 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar valoarea bunurilor a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză, în raport de prevederile art. 10 alin. (6) din lege și cele ale H.G. nr. 498/2003.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 462 din 2 martie 2004, a respins apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe, instanța de apel reținând că imobilele care fac obiectul cauzei au fost preluate în anul 1949 de fosta D.G.A.S.

Casa de apă aparține pârâtei SC A. SA Săveni, iar celelalte construcții nu se află în proprietatea comunei Drăgușeni, pentru ca aceasta să poată fi obligată la măsuri reparatorii.

Se mai reține, că susținerea apelantului că acțiunea este prematur formulată nu este întemeiată, deoarece reclamantul a formulat notificare, iar unitatea administrativ teritorială s-a pronunțat asupra notificării, chiar dacă nu a emis dispoziție sau decizie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Botoșani, în numele Ministerului Finanțelor Publice, care, fără să invoce vreun motiv de recurs, cere să se admită recursul și să se respingă acțiunea ca prematur formulată.

Arată recurentul, că hotărârile atacate sunt date cu aplicarea greșită a art. 20–35, art. 37–40 din Legea nr. 10/2001, deoarece, chiar dacă reclamantul a formulat notificare prin care a cerut restituirea imobilului în natură sau prin acordarea de titluri de valoare, nefiind emisă decizie motivată de către instituția notificată, plângerea este prematur formulată.

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.

Susținerile recurentului fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui text nu sunt incidente în cauză.

Deși invocă aplicarea greșită a 19 texte din Legea nr. 10/2001, critica formulată de recurent privește numai prematuritatea acțiunii formulată de reclamant, iar, conform actelor depuse la dosar, acțiunea nu este prematur formulată.

Potrivit procesului-verbal aflat la dosarul instanței de fond, de la mama reclamantului, S.M., au fost preluate, în baza Decretului nr. 83/1949, construcțiile menționate la pct. 3 din actul de preluare, precum și terenul în suprafață de 48 ha.

Reclamantul a transmis Primăriei comunei Drăgușeni, județul Botoșani câte o notificare pentru fiecare construcție, prin care a cerut restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, iar prin sentința instanței de fond, păstrată de instanța de apel, s-au acordat măsuri reparatorii pentru construcțiile care, conform constatărilor expertului, cu excepția casei de apă, sunt demolate.

Notificările au conținutul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar în cursul procesului, Primăria comunei Drăgușeni a comunicat instanței că nu poate dispune asupra imobilelor, deși, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent trebuiau stabilite prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Conduita instituției notificate de a nu emite dispoziție și susținerile făcute de aceasta în cursul procesului, echivalează cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii.

Or, acest refuz, care nu poate constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a dreptului recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanță.

Prin lipsa răspunsului primăriei la notificări și nesoluționarea acestora, s-a născut dreptul reclamantului de a cere măsuri reparatorii pentru imobilele care fac obiectul litigiului.

De aceea, susținerea recurentului că acțiunea este prematur formulată, „pentru că instituția notificată (primăria) nu a emis decizie motivată”, nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatului cheltuielile de judecată al căror cuantum este dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Botoșani împotriva deciziei civile nr. 462 din 2 martie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 302,8 lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant S.N.C.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.