Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4957/2005 AI generated

Nullity of civil petition for lack of signature: ex officio invocation and mandatory personal service of deficiency notice.

Case Number Decizia nr. 4957/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, resulting in the reversal of the lower court's ruling that had declared the initial petition null and void. The dispute concerned the procedural validity of a civil complaint seeking the annulment of a notarized certificate, where the lower instances invalidated the filing due to the plaintiff’s failure to sign it despite being notified. The decisive legal basis was the mandatory requirement under Art. 133 of the Code of Civil Procedure that missing signatures are remediable throughout the trial if the nullity is raised *ex officio* by the court, and Art. 114(2) combined with Art. 90, which mandates that notices regarding such deficiencies be personally served at the plaintiff's residence; the court found no evidence that such compliant service occurred, rendering the initial nullity declaration procedurally defective.

Legislator headnote

AI generated

art. 133 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, Art. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 90 C. proc. civ, art. 92 C. proc. civ; Nullity of civil petition for lack of signature: ex officio invocation and mandatory personal service of deficiency notice: Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare iar când este prezent în instanță în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

Keywords

AI generated
civil annulment lack of signature procedural nullity Civil Procedure Code notification of the decision declaration of validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4507 din 11 septembrie 2003 reclamanții B.L. și B.P., prin mandatar B.L. au chemat în judecată pe pârâta M.E. și au solicitat anularea încheierii nr. 1177 din 26 mai 2003 de certificare emisă de Biroul Notarial Bârladul.

Judecătoria Bârlad, prin sentința civilă nr. 2525 din 23 octombrie 2003 în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nulă cererea de chemare în judecată reținând că aceasta nu a fost semnată de reclamantă, în nume propriu și ca mandatar.

Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 160 din 18 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.L. în nume propriu și ca mandatar pentru B.P., reținând că apelanta, deși a fost înștiințată, nu s-a prezentat să semneze cererea de chemare în judecată motiv pentru care just, potrivit art. 133 C. proc. civ. a fost constatată nulă.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 160 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Iași a declarat recurs reclamanta B.L. în nume propriu și ca mandatară pentru B.P., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență că nu a fost legal încunoștiințată că urmează să complinească lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată.

Recursul urmează să fie admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde, printre altele, semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare iar când este prezent în instanță în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.

În speță, nulitatea cererii de chemare în judecată nu a fost invocată de pârâtă ci de instanță, din oficiu. In acest caz lipsa semnăturii se poate împlini ”în tot cursul judecății”.

Art. 114 alin. (1) C. proc. civ. stabilește în sarcina președintelui sau judecătorului care îl înlocuiește obligația de a verifica dacă cererea de chemare în judecată întrunește cerințele prevăzute de lege, printre care și semnătura reclamantului.

Alineatul (2) al aceluiași articol dispune ca, în cazul în care cererea a fost primită prin poștă, cum este cazul în speță, reclamantului să i se comunice în scris lipsurile cererii de chemare în judecată cu mențiunea că, în termenul acordat urmează să facă modificările sau completările necesare.

Comunicarea lipsei semnăturii trebuia să se facă printr-un act de procedură ce trebuia înmânat celui încunoștiințat la domiciliul sau reședința sa, astfel cum dispune art. 90 C. proc. civ.

În prezentul litigiu nu s-a făcut dovada că reclamante, în nume propriu și ca mandatar, i s-a comunicat că cererea de chemare în judecată este nesemnată și termenul în care această omisiune trebuie acoperită printr-un act procedural înmânat acesteia la domiciliul indicat în cererea de chemare în judecată.

Nu rezultă de asemenea nici că actul de procedură a fost afișat cu respectarea dispozițiilor art. 92 C. proc. civ.

Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa decizia curții de apel și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.L. și B.P. împotriva deciziei civile nr. 160 din 18 februarie 2004 a Curții de Apel Iași pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.