Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1649/2003 AI generated

Labor inspection control report deemed administrative act; jurisdiction set to Administrative Litigation Section.

Case Number Decizia nr. 1649/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the appeal by the territorial labor inspectorate, set aside the lower court ruling (Civil Sentence No. 19/2003 of the Alba Iulia Court of Appeal), and established that jurisdiction lies with the Alba Iulia Tribunal, Administrative Litigation Section. The dispute concerned the challenge to a labor inspection control report (process-verbal) issued on 16 August 2002; the lower court had declinated jurisdiction in favor of the local court (Judecătoria), treating it as a contravention record. The Supreme Court held that the report was an administrative act issued under the authority of labor inspectors pursuant to Article 6 of Law No. 180/2000, not a contravention report, and therefore it was subject to administrative litigation under Articles 1 and 5 of Law No. 29/1990, assigning jurisdiction accordingly to the administrative court.

Legislator headnote

AI generated

art. 6 din Legea nr. 180/2000; Labor inspection control report deemed administrative act; jurisdiction set to Administrative Litigation Section: Verificându-se actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că obiectul cauzei de față este contestarea procesului-verbal de control nr. 3158 din 16 august 2002, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba. Acesta a fost încheiat în cadrul atribuțiilor ce revin inspectorilor de muncă conform Legii nr. 180/2000, deci nu este vorba de un proces verbal de contravenție ce poate fi contestat de judecătorie, ci de un act administrativ, atacabil în condițiile art. 6 din Legea nr. 180/2000, în contencios administrativ.

Keywords

AI generated
administrative authority territorial jurisdiction labour inspectorate labor jurisdictional conflict workplace regulations supervisory jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
art. 6 din Legea nr. 180/2000
În acest sens, recurenta a precizat că în cauză este un act administrativ al unei autorități publice (măsuri dispuse de inspectorii de muncă în cadrul atribuțiilor conferite Inspecției Muncii, în baza art. 6 din Legea nr. 180/2000), act ce poate fi contestat conform art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2003, Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 19/2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, solicitându-se casarea acesteia, întrucât în mod greșit s-a declinat competența soluționării cauzei la Judecătoria Alba Iulia.

În acest sens, recurenta a precizat că în cauză este un act administrativ al unei autorități publice (măsuri dispuse de inspectorii de muncă în cadrul atribuțiilor conferite Inspecției Muncii, în baza art. 6 din Legea nr. 180/2000), act ce poate fi contestat conform art. 1 și 5 din Legea nr. 29/1990 și deci, contestarea acestuia nu se poate face la judecătorie, așa cum s-a dispus în cauză.

Verificându-se actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată că obiectul cauzei de față este contestarea procesului-verbal de control nr. 3158 din 16 august 2002, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba. Acesta a fost încheiat în cadrul atribuțiilor ce revin inspectorilor de muncă conform Legii nr. 180/2000, deci nu este vorba de un proces verbal de contravenție ce poate fi contestat de judecătorie, ci de un act administrativ, atacabil în condițiile art. 6 din Legea nr. 180/2000, în contencios administrativ.

Așa fiind, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, împotriva sentinței civile nr. 19 din 3 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și stabilește competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Alba Iulia, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.