Lessee’s cassation appeal inadmissible; rent arrear judgment upheld after appeal misclassification exhausted remedy
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal in cassation brought by the defendant and seven other individuals, upholding the prior decisions and leaving in force the trial court’s judgment that ordered the defendant to pay the claimant overdue rent (2,698,206 lei) and late-payment penalties (2,524,995 lei) for December 2000–August 2003 under a dwelling lease contract deemed extended by law (Law No. 17/1994 and Government Emergency Ordinance No. 40/1999). The appeal was held inadmissible because, under Article 282¹ of the Civil Procedure Code, judgments on claims for money sums up to 200 million lei were not subject to appeal but only to cassation; the appellate court’s mistaken treatment of the defendant’s challenge as an appeal exhausted the sole available remedy, and the defendant could not bring a new cassation appeal solely because of that misclassification. The other appellants were held to lack standing, as they had not been parties to the proceedings at first instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, articolul 2821 C. proc. civ, art. 2821 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Lessee’s cassation appeal inadmissible; rent arrear judgment upheld after appeal misclassification exhausted remedy: Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții arată că decizia este nelegală deoarece pârâta este proprietara apartamentului și nu există nici o dispoziție legală care să oblige proprietarii să plătească chirie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2630 din 20 octombrie 2003, Judecătoria Hunedoara a admis cererea formulată de reclamanta R. Hunedoara împotriva pârâtei B.M., pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 2.698.206 lei, reprezentând contravaloarea chiriei restante pentru perioada decembrie 2000-august 2003 și suma de 2.524.995 lei penalități de întârziere pentru perioada decembrie 2000-august 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între cele două părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1435 din 22 februarie 1989, având ca obiect folosirea unei locuințe, contract prelungit de drept în temeiul Legii nr. 17/1994 și O.U.G. nr. 40/1999.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, având o chirie restantă de 2.698.206 lei pentru perioada decembrie 2000-august 2003 și datorând penalități de întârziere în cuantum de 2.524.995 lei.
Apelul declarat de pârâta B.M. a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 208 din 13 februarie 2004.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs pârâta B.M. și B.V. senior., B.V. junior, B.G.D., B.C., B.A., B.N.C. și B.D.G. a declarat „recurs în anulare”.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții arată că decizia este nelegală deoarece pârâta este proprietara apartamentului și nu există nici o dispoziție legală care să oblige proprietarii să plătească chirie.
Recursul declarat de pârâta B.M. este inadmisibil.
La data la care instanța de fond a pronunțat hotărârea, articolul 2821 C. proc. civ. avea următorul conținut: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligați8i de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.”
Potrivit textului citat, hotărârile date în cererile privind obligația de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei, inclusiv, nu erau supuse apelului, iar în prezenta cauză, acțiunea pentru recuperarea sumelor reprezentând chiria restantă și penalități de întârziere se încadrează în cererile prevăzute de art. 2821 C. proc. civ.
Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța de fond era supusă numai recursului.
Greșeala Curții de Apel de a califica drept apel calea de atac folosită de pârâtă, nu îi deschide acesteia calea unui nou recurs, deoarece căile de atac sunt stabilite de lege și nu de judecător.
Controlul judiciar exercitat de curtea de apel asupra hotărârii pronunțate a stins dreptul părții la exercitarea singurei căi de atac prevăzută de art. 2821 C. proc. civ., pârâta neputând declara un nou recurs doar pentru faptul calificării greșite a căii de atac folosite inițial.
În ceea ce privește pe recurenții B.V. senior, B.V. junior, B.G.D., B.C., B.A., B.N.C. și B.D.G., Înalta Curte constată că aceștia nu au calitate procesuală.
Atât în procedura din fața judecătoriei cât și a curții de apel, au figurat ca părți R.A.I.L. Hunedoara, în calitate de reclamantă și B.M., în calitate de pârâtă. Prin urmare, cadrul procesual fiind stabilit, inclusiv în ceea ce privește persoanele participante la proces, nu pot declara recurs persoane care nu au participat în proces în calitate de părți la instanța de fond.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta B.M., B.V. senior., B.V. junior, B.G.D., B.C., B.A., B.N.C. și B.D.G. împotriva deciziei nr. 208/A din 13 februarie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2005.