Bancruptcy reorganization suspension versus enforcement of reversed labor judgment: loss of object renders enforcement authorization unjustified
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the debtor’s appeal, modified the appellate decision to grant the appeal against the trial court’s order, and reversed the lower court’s ruling to deny the creditor’s request for authorization of compulsory enforcement. The dispute concerned a request to enforce a labor judgment for reinstatement and unpaid wages, where the debtor, a company undergoing judicial reorganization, argued that such enforcement violated the suspension of actions under the bankruptcy law. While the Court of Appeal had previously denied the debtor's appeal, holding that the suspension did not apply to enforcement authorization or was not yet triggered, the ICCJ determined that the underlying executive title had been effectively nullified when the appellate court reversed the original labor judgment, rendering the enforcement request devoid of object. The court relied on the procedural doctrine that enforcement requires a valid and subsisting title, applying relevant provisions of the Code of Civil Procedure concerning the revocation of enforcement authorization when the underlying claim is extinguished or modified on appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 3731 alin. (1) C. proc. civ, art. 35 din Legea nr. 64/1995, art. 3731 C. proc. civ, art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ; Bancruptcy reorganization suspension versus enforcement of reversed labor judgment: loss of object renders enforcement authorization unjustified: The dispute concerned a request to enforce a labor judgment for reinstatement and unpaid wages, where the debtor, a company undergoing judicial reorganization, argued that such enforcement violated the suspension of actions under the bankruptcy law. While the Court of Appeal had previously denied the debtor's appeal, holding that the suspension did not apply to enforcement authorization or was not yet triggered, the ICCJ determined that the underlying executive title had been effectively nullified when the appellate court reversed the original labor judgment, rendering the enforcement request devoid of object. The court relied on the procedural doctrine that enforcement requires a valid and subsisting title, applying relevant provisions of the Code of Civil Procedure concerning the revocation of enforcement authorization when the underlying claim is extinguished or modified on appeal.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the basis for admitting the appeal and modifying the decision of the court of appeal to reverse the lower court's order.
Full text
Asupra recursului civil de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistrița sub nr. 1549 din 26 februarie 2004, executorul judecătoresc E.M.I. din Bistrița a solicitat încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 578/F din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, în baza cererii formulate de creditorul S.I., în temeiul prevederilor art. 3731 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea nr. 861 din 27 februarie 2004 s-a admis cererea și a fost încuviințată executarea silită față de debitoarea SC M. SA Bistrița.
Împotriva încheierii a declarat apel debitoarea prin adminis-trator, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii de apel, societatea debitoare a arătat că se află în procedură de reorganizare judiciară, în temeiul Legii nr. 64/1995 republicată și că, potrivit prevederii din art. 35 al acestei legi, de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Se susține că, prin admiterea cererii de încuviințare a executării silite s-a ignorat această dispoziție legală imperativă.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 960/A din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.
S-a reținut, în motivarea deciziei, că, la data pronunțării încheierii apelate nu era deschisă procedura falimentului debitoarei, iar cererea creditorului nu constituie o executare propriu-zisă asupra bunurilor sale, astfel că nu este incident textul art. 35 din Legea nr. 64/1995.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea prin lichidatorul judiciar, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs se arată că art. 35 din Legea nr. 64/1995 nu distinge între deschiderea procedurii reorganizării judiciare și deschiderea procedurii falimentului ca o condiție obligatorie pentru a se dispune suspendarea oricăror acțiuni prin care se tinde la realizarea unor creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel că soluția instanței de apel este nelegală.
La data de 4 aprilie 2005, debitoarea recurentă a depus la dosar copia legalizată a deciziei nr. 1011/R din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, prin care, soluționând recursul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 578 din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, (ce constituie titlu executoriu în prezenta cauză), instanța a modificat sentința în sensul respingerii contestației creditorului S.I.
Ca urmare, debitoarea a solicitat admiterea recursului său în raport de faptul că executarea silită a rămas fără obiect.
Recursul debitoarei este fondat.
Într-adevăr, prin sentința civilă nr.578/F din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă, s-a admis contestația formulată de S.I. în contradictoriu cu SC M. SA Bistrița; s-a anulat decizia de desfacere a contractului de muncă, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior și a fost obligată societatea să-i plătească drepturile bănești cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.
Această sentință constituie titlul executoriu pe care și-a întemeiat cererea de încuviințare a executării silite creditorul S.I.
Prin decizia nr. 1011/R din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, s-a modificat această sentință, la cererea debitoarei recurente, respingându-se, ca nefondată, contestația creditorului.
În consecință, executarea silită nu mai are obiect, astfel că încuviințarea ei, în condițiile art. 3731 C. proc. civ. este nejustificată.
Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. se va admite recursul și se va modifica decizia instanței de apel în sensul că se va admite apelul declarat de debitoare și se va schimba încheierea în sensul că se va respinge cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC M. SA Bistrița prin lichidator SC C.E. SRL Bistrița împotriva deciziei civile nr. 960/A din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj. Modifică decizia în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva încheierii nr. 861 din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosarul nr. 15049/2004. Schimbă încheierea în sensul că respinge cererea formulată de S.I. pentru încuviințare executare silită a sentinței civile nr. 578/2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.