Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2276/2006 AI generated

Conflict between in-kind restitution and compensation for nationalized property alienated through a valid third-party title under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 2276/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the appellate court's rejection of the claimant's request for in-kind restitution of a house and instead confirming her entitlement to monetary compensation. The dispute concerned the restitution of real property originally claimed under the special provisions of Law No. 10/2001 regarding the restitution of nationalized property; the claimant challenged the lower courts' refusal to order the return of a specific building section (Body B), arguing that compensation had not been effectively awarded and that a topographical expert report was necessary to identify the asset. The court held that because prior judicial decisions had validated the third party's ownership title, the statutory precondition for in-kind restitution under Articles 26 and 47 of Law No. 10/2001 was not met, rendering restitution inapplicable and leaving compensation as the sole legal remedy. The court further ruled that the enforcement of the awarded compensation is a matter of execution rather than adjudication, and that the appellant's waiver of the procedural ground regarding additional evidence limited the appeal to the substantive application of the restitution law, which was found to have been correctly applied.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 314 C. proc. civ, art. 246 C. proc. civ; Conflict between in-kind restitution and compensation for nationalized property alienated through a valid third-party title under Law No. 10/2001: recursului, el se privește ca nefondat pentru simpla rațiune că s-a aplicat corect legea în condițiile prevăzute de art. 26 și urm. și respectiv de art. 47 din Legea 10/2001.

Keywords

AI generated
restitution of nationalized property matter in dispute real property entitlement to compensation third-party claim judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Prin decizie nr. 1930 din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat recursul reclamantei C.V. împotriva sentinței civile nr. 145 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, sentință conform căreia în temeiul Legii 10/2001 s-a admis restituirea în natură a casei situată în Pucioasa, după ce au fost respinse excepțiile perimării și lipsei calității procesuale active.

În motivarea hotărârii sale, s-a statuat, raportat la speță, că poate fi aleasă doar calea Legii 10/2001 și nu dreptul comun, pentru ca apoi instanța de apel să facă trimitere la dispozițiile art. 46 alin. (2) coroborat cu art. 47 alin. (2) din Legea 10/2001 și să rețină că restituirea imobilelor, preluate fără titlu valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție, este condiționată de constatare prin hotărâre judecătorească a nulității actului de vânzare cumpărare.

S-a considerat că, dată fiind în cauză împlinirea susmenționatei condiții, nu se poate pune în discuție compararea titlurilor de proprietate ale părților.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că pretenția restituirii în natură nu este întemeiată, reclamantei oferindu-i-se măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva susnumitei decizii a declarat recurs Ciurel Viorica, ce a invocat art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., renunțând ulterior la motivul întemeiat pe pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., pentru care a pus în discuție o virtuală expertiză topografică.

În motivarea cererii sale, recurenta arată că s-a greșit atunci când instanța de apel a avut în vedere că pentru corpul B i-au fost oferite despăgubiri, aceste despăgubiri fiind doar propuse, dar nu acordate efectiv, deoarece a pretins restituirea în natură și a corpului B ce se află pe terenul proprietatea sa.

Deliberând asupra recursului, el se privește ca nefondat pentru simpla rațiune că s-a aplicat corect legea în condițiile prevăzute de art. 26 și urm. și respectiv de art. 47 din Legea 10/2001.

De la început este de remarcat că, însăși recurenta nu indică ce anume dispoziție legală a fost încălcată, ci susține doar că nu i s-au acordat despăgubiri.

Față de faptul că această măsură de reparare i-a fost recunoscută, aplicarea acesteia este o chestiune de executare, ceea ce constituie o problemă străină acestei cauze.

De altfel, menirea Înaltei Curți, dată de art. 314 C. proc. civ., este de a hotărî asupra fondului în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.

Or, în speță, după ce prin hotărâri judecătorești anterioare s-a validat titlul locativ al fostului chiriaș, urmează că recurenta are dreptul la despăgubiri și nu la restituirea în natură, așa cum pretinde în prezenta cauză, despăgubiri acordate ca o alternativă a măsurii de reparare în condițiile Legii 10/2001.

Cât privește critica referitoare la probe suplimentare ca expertiza topo de identificare a imobilului, critică întemeiată pe pct. 10 al art. 304, se va lua act de poziția recurentei exprimată în condițiile art. 246 C. proc. civ., împrejurare față de care nu se mai pune în discuție, astfel că recursul se socotește a fi restrâns, dar circumscris la aspectul deja abordat.

Așadar, în limitele în care a fost sesizată această instanță cu cerere de recurs, cerere întemeiată numai pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., dar în raport cu argumentele deja prezentate, se va respinge cererea recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de C.V. împotriva deciziei civile nr. 1930 din 17 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2006.