Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1944/2006 AI generated

Admissibility of direct restitution action following failure to respond to notification under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 1944/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant's appeal, set aside the Court of Appeal's decision that had dismissed the case as inadmissible, and remanded the matter for a new hearing to determine the nature and quantum of reparation measures. The dispute concerned a claim for the restitution in kind of a 300 sqm plot of land and compensation for demolished structures, challenging a lower court finding that the preliminary administrative procedure under Law No. 10/2001 was not completed. The court ruled that the defendant's failure to respond to the notification within the statutory deadline specified in Article 23(1) of Law No. 10/2001 constituted a refusal, thereby completing the administrative procedure and rendering direct judicial action admissible, especially given the defendant's prior non-compliance with a separate court order to respond to such notifications.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 312 alin. (5) C. proc. civ; Admissibility of direct restitution action following failure to respond to notification under Law No. 10/2001: Persoana notificată nu a dat nici un răspuns reclamantei în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond sau la instanța de apel.

Keywords

AI generated
restitution and compensation land law matter in dispute notification of the decision time limits for seeking redress e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Persoana notificată nu a dat nici un răspuns reclamantei în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond sau la instanța de apel.
art. 312 alin. (5) C. proc. civ
Față de considerentele expuse anterior, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă și, constatând că procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14 septembrie 2001, reclamanta R.P.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București restituirea în natură a terenului liber de construcții, situat în București, în suprafață de 300 mp, plata în echivalent a construcțiilor demolate de pe acest teren și restituirea în natură sau în echivalent a terenului în suprafață de 100 mp, situat în București.

Prin sentința civilă nr. 1658 din 20 decembrie 2001, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, cu motivarea că din actele prezentate de aceasta rezultă că există și alți moștenitori ai imobilelor revendicate, iar pe de altă parte reclamanta nici nu s-a mai prezentat la judecată pentru administrarea probelor încuviințate de instanță.

Sentința primei instanțe a fost atacată cu apel de către reclamantă, iar prin decizia civilă nr. 83 din 27 ianuarie 2004 Curtea de Apel București a admis apelul, a schimbat în tot sentința de fond, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.

În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că reclamanta nu se poate apăra contra refuzului unității deținătoare de rezolvare a notificării prin promovarea unei acțiuni directe împotriva acesteia, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii, deoarece are la îndemână mijloace de constrângere a debitorului, mijloace de natură să asigure finalizarea procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001, fără a cărei parcurgere instanța de judecată nu se poate pronunța direct asupra restituirii, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pentru greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

La data de 17 iulie 2001, reclamanta a notificat Primăria municipiului București, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 300 mp, situat în București, și acordarea de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile demolate de terenul respectiv.

Persoana notificată nu a dat nici un răspuns reclamantei în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dar nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei la instanța de fond sau la instanța de apel.

Această împrejurare, respectiv nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de lege, echivalează cu un refuz de restituire, ceea ce dă dreptul reclamantei de a se adresa direct instanței de judecată, procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 fiind finalizată tocmai prin acest refuz de a se răspunde la notificare în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din lege.

Cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 86 din 6 februarie 2002 a Tribunalului București, pârâta Primăria municipiului București a fost obligată să răspundă notificărilor nr. 487 și 488 din 17 iulie 2001 adresate de reclamantă, refuzând să se conformeze acestei hotărâri, deși s-a apelat inclusiv la procedura executării silite.

Prin urmare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, respingând acțiunea reclamantei ca inadmisibilă pe considerentul că aceasta nu ar avea deschisă calea acțiunii directe la instanța de judecată, nefiind finalizată procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă și, constatând că procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa decizia instanței de apel și va trimite cauza pentru rejudecare Curții de Apel București.

Cu ocazia rejudecării, instanța va stabili natura și cuantumul măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, ținând seama de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta R.P.D. împotriva deciziei civile nr. 83 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.