Inadmissibility of successive appeals against final annulment decisions under the criminal appellate uniqueness principle
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by a convicted defendant against a prior appellate decision, leaving the lower court’s dismissal of the motion for annulment in force and ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned the procedural admissibility of a new appeal lodged against a final criminal judgment issued by the High Court of Cassation and Justice in its appellate capacity, challenging the exhaustion of available legal remedies. Relying on the principle of the uniqueness of appellate routes and the specific competence rules for the nine-judge panel, the Court held that decisions pronounced in annulment proceedings are final and not subject to further ordinary appeals under the Code of Criminal Procedure, nor do they fall within the specific jurisdiction of the nine-judge panel, rendering the subsequent appeal legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 din Constituția, art. 1 C. proc. pen, art. 21 din Constituția, art. 3851 C. proc. pen, Art. 417 C. proc. pen, art. 392 alin. (4) C. proc. pen; Inadmissibility of successive appeals against final annulment decisions under the criminal appellate uniqueness principle: The dispute concerned the procedural admissibility of a new appeal lodged against a final criminal judgment issued by the High Court of Cassation and Justice in its appellate capacity, challenging the exhaustion of available legal remedies. Relying on the principle of the uniqueness of appellate routes and the specific competence rules for the nine-judge panel, the Court held that decisions pronounced in annulment proceedings are final and not subject to further ordinary appeals under the Code of Criminal Procedure, nor do they fall within the specific jurisdiction of the nine-judge panel, rendering the subsequent appeal legally inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as inadmissible due to the inadmissibility objection.
Basis for imposing judicial costs on the appellant.
Full text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 6485 din 16 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul M.M. împotriva deciziei nr. 4332 din 7 noiembrie 2000, pronunțată de aceeași secție în recurs.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul-condamnat M.M. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin normă constituțională.
Însă, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.
Totodată, în vederea realizării scopului procesului penal, astfel cum acesta a fost determinat prin art. 1 C. proc. pen., conduita procesuală a părților a fost precis determinată, inclusiv cu privire la incidentele ivite în cursul executării hotărârii penale definitive, în acest caz.
Reglementarea menționată are aptitudinea funcțională de a răspunde noii perspective asupra accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii după caz.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs, nu sunt supuse nici unei altei căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind o decizie definitivă dată de aceeași instanță în recurs, hotărâre care, nefiind prevăzută de art. 3851 C. proc. pen., nu este supusă controlului judecătoresc pe această cale.
Împiedicarea unei noi judecăți asupra cauzei penale definitiv soluționate, justificat de cerința stabilității ordinii de drept, cu referire la hotărârile penale definitive având ca atribut specific și exclusiv, autoritatea de lucru judecat, rezultă, de altfel, cu evidență, privitor la soluțiile pronunțate în contestație, și din dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen.
Ca atare, potrivit dreptului comun, decizia atacată nu este supusă recursului.
Pe de altă parte, potrivit normei atributive de competență prevăzută în Legea nr. 304/2004, republicată, art. 24, completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cum această ipoteză nu se regăsește în cauză, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Așadar, excepția de inadmisibilitate pusă în discuția părților se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul-condamnat M.M. împotriva deciziei nr. 6485 din 16 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 5556/2005, al secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibil.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul menționat, conform dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul-condamnat M.M. împotriva deciziei nr. 6485 din 16 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5556/2005.
Obligă recurentul menționat, să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei (400.000 ROL), reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2006.