Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1627/2003 AI generated

Suspension of liquidation order for private higher education institutions under the "imminent damage" requirement

Case Number Decizia nr. 1627/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeals filed by the Government and the Ministry of Education, quashed the appellate court’s interim order, and dismissed the plaintiff’s request for the suspension of the executed act. The dispute involved a private foundation challenging Government Decision No. 1027/2001, which mandated the liquidation of specific private higher education institutions, while the appellate court had previously suspended the decision's execution to prevent imminent harm during an ongoing academic year. Relying on Article 9 of Law No. 29/1990, the ICCJ held that the legal prerequisites for suspension—specifically a well-justified case and imminent damage—were not met, as the challenged decision targeted future institutional liquidation rather than current operations or patrimonial assets, and no immediate injury was evidenced in the record.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 29/1990; Suspension of liquidation order for private higher education institutions under the "imminent damage" requirement: În considerentele încheierii se arată că, cererea se încadrează în condițiile cumulativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, fiind un caz bine justificat (anul de învățământ fiind în derulare) și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente se impune suspendarea executării hotărârii.

Keywords

AI generated
imminent harm private assets liquidation of limited company higher education provisions governing the Institutions suspension of bankruptcy proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 29/1990
În considerentele încheierii se arată că, cererea se încadrează în condițiile cumulativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, fiind un caz bine justificat (anul de învățământ fiind în derulare) și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente se impune suspendarea executării hotărârii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 1027 din 11 octombrie 2001, privind lichidarea activității la unele instituții de învățământ superior.

Potrivit art. 1 alin. (1) din hotărâre, instituțiile de învățământ superior particular prevăzute în Anexa 1 intră în lichidare începând cu anul I, iar conform alin. (2), specializările prevăzute în Anexa nr. 2 intră în lichidare începând cu anul I.

Prin art. 2 se stabilește că studenții de la instituțiile de învățământ superior particular prevăzute în Anexele nr. 1 și nr. 2 pot să se transfere la specializări identice sau similare din instituții de învățământ superior de stat / particulare autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, în condițiile stabilite de senatele universitare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În art. 3 se prevede că, continuarea activității de învățământ superior de către instituțiile prevăzute în Anexa nr. 1 și la specializările prevăzute în Anexa nr. 2 în alte condiții decât cele reglementate de prezenta hotărâre se pedepsește conform Legii penale, iar în temeiul art. 4 Anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

La cererea formulată de Fundația Română pentru Tineret “Dacia”, cu sediul în Băile Herculane, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin încheierea din 13 martie 2002, a suspendat executarea H.G. nr. 1027/2001, Anexa 1, pct. 2 în ce o privește pe reclamantă, până la soluționarea acțiunii.

În considerentele încheierii se arată că, cererea se încadrează în condițiile cumulativ prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, fiind un caz bine justificat (anul de învățământ fiind în derulare) și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente se impune suspendarea executării hotărârii.

Împotriva sentinței au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării, susținând, în principal, că în mod greșit a fost suspendată executarea H.G. nr. 1027/2001, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii.

Or, în cauză, nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube.

Astfel, aspectul invocat de prima instanță, în sensul că anul de învățământ se află în derulare, nu justifică existența celor două cerințe esențiale, prevăzute de lege, pentru suspendarea executării H.G. nr. 1027/2001, întrucât aceasta are ca obiect de reglementare lichidarea activității la unele instituții de învățământ superior (începând cu anul I universitar), fără să dispună asupra activului patrimonial al reclamantei și, respectiv asupra transferurilor studenților la alte facultăți.

Așadar, în raport de conținutul actului administrativ atacat, precum și de împrejurarea că nici din încheiere și nici din actele dosarului, nu rezultă iminența unei pagube pentru reclamantă, care să derive din executarea actului atacat, pentru a fi incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și netemeinică.

În consecință, recursurile sunt fondate, urmând să fie admise, casată încheierea și pe fond respinsă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Guvernul României, precum și de Ministerul Educației și Cercetării împotriva încheierii din 13 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată și pe fond respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1027/2001 formulată de Fundația Română pentru Tineret Dacia Băile Herculane.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.