Admissibility of separate appeals against interlocutory recusal refusals and the requirement of a direct link between the constitutional exception and the underlying criminal case

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9759 din 24 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 12803/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cererea petentei D.M., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, petenta a declarat recurs.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale și asupra recursului declarat de petentă, se constată următoarele:

Din economia art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor acestui text, cu referire la:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural, creat în fața unui judecător, care trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,

- existența unui interes procesual sau substanțial, cu referire la pertinența excepției, în sensul că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, are legătură cu soluționarea cauzei,

- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ în vigoare, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz.

În cauză, în discuție este îndeplinirea condiției privind „legătura cu soluționarea cauzei”.

Legătura cu cauza privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată asupra soluției ce se va pronunța, asupra pretenției deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul judecătoriei, cu referire la speță.

Obiectul cauzei privește exclusiv litigiul dedus, spre soluționare, în cursul căruia, în orice etapă procesuală, în fața instanței căreia procesul este pendinte, este ridicată excepția de neconstituționalitate.

Așadar, excepția de neconstituționalitate ridicată de petentă în fața instanței de recurs nu are legătură cu soluționarea în fond a cauzei penale, având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 210 C. pen.

Or, dispozițiile legale menționate nu abilitează o instanță a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu referire la o excepție de neconstituționalitate ce, eventual, ar putea avea legătură cu soluționarea unei cauze aflate pe rolul altei instanțe de judecată, întrucât art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, statuează asupra dreptului judecătorului de a se pronunța exclusiv în cadrul procesului dedus, spre soluționare, în fața sa, în fond sau căi de atac, după caz.

În fapt, partea vătămată D.M. a sesizat judecătoria, cu plângere prealabilă, în temeiul art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., solicitând punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 210 C. pen., autorul indicat de parte fiind tatăl acesteia.

Tinzând la nesoluționarea cauzei penale prin hotărâre definitivă, din motive ce o privesc pe aceasta, partea vătămată a formulat mai multe cereri de recuzare a completelor de judecată de la instanța de fond, precum și a tuturor judecătorilor instanței de fond.

După învestirea Tribunalului București, cu cereri privind recuzarea tuturor magistraților instanței de fond, petenta D.M. a formulat mai multe cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanței de recurs.

Ulterior, după învestirea Curții de Apel București, cu cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor instanței firești de recurs, cu referire la cauza penală privind-o pe partea vătămată D.M., aceasta a formulat cereri privind recuzarea tuturor judecătorilor acestei din urmă instanțe.

După învestirea Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu aceste cereri, petenta D.M. a formulat alte cereri privind, pe rând, recuzarea judecătorilor secțiilor Înaltei Curți.

Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursurile declarate de aceeași parte împotriva încheierilor prin care cererile, privind recuzarea judecătorilor secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost respinse ca inadmisibile.

Împotriva hotărârilor prin care recursurile declarate de petenta D.M. au fost respinse, ca inadmisibile, aceasta a formulat contestații în anulare, iar împotriva acestor din urmă decizii, a formulat noi recursuri.

Invariabil, petenta a solicitat atașarea dosarului de fond.

Așadar, excepția se constată a fi inadmisibilă, în sensul că nu îndeplinește cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Ca atare, în temeiul art. 29 alin. (6) din același act normativ, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Codului de procedură penală, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În fine, recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor Părții Speciale, Titlul II, Cap. III, Secțiunile I și II C. proc. pen., rezultă condiționarea admisibilității căilor de atac, de exercitarea acestora, potrivit legii procesual-penale care, între altele, a determinat hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat de petenta D.M. împotriva unei încheieri prin care secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, o cerere privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel București.

Or, potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu sentința sau decizia recurată, după caz, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, acestea pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată, separat, cu recurs, prin derogare de la regula generală statuată prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege.

În cauză, urmare a abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede excepția atacării acesteia, separat, cu recurs.

O altă interpretare, cu referire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, prin exercitarea împotriva acesteia, separat, a căilor de atac, prin interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 52 alin. (6) C. proc. civ., este exclusă.

Este de reținut în acest sens intenția legiuitorului, la care nu se poate adăuga, rezultând fără echivoc din preambulul O.U.G. nr. 55/2004, potrivit căreia motivul abrogării alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., consistă în „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care împietează asupra desfășurării normale a procesului penal și poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoși”.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în situații neprevăzute de legea procesual-penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că legea procesual-penală, corespunzător principiului înscris în art. 129 din Constituția României, revizuită și exigențelor privind liberul acces la justiție, generate de art. 21 din legea fundamentală, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție, a reglementat regula generală privind examinarea legalității și temeiniciei încheierilor date în cursul judecății, în condițiile art. 361 sau, după caz, art. 3851 C. proc. pen.

Ca atare, accesul la justiție este asigurat și în acest caz, corespunzător regulii generale menționate, stabilită de legea procesual-penală.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M., precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta-petentă menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea petentei D.M., privind sesizarea Curții Constituționale, cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor Codului de procedură penală, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 9759 din 24 noiembrie 2005, pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 12803/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.