Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 157/2006 AI generated

Direct judicial filing for judicial abuse in office vs. mandatory prosecution; absolute nullity of invalid initiation acts

Case Number Decizia nr. 157/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, in a nine-judge panel, dismissed as unfounded the appeal filed by the complainant, thereby upholding the first-instance decision and ordering the appellant to pay 300 lei in judicial costs. The dispute involved a criminal complaint for abuse in office directed at a panel of appellate judges who allegedly performed their duties defectively in a civil case concerning the annulment of pension decisions; the complainant had initiated proceedings by directly filing a complaint with the court rather than through the prosecution. The decisive legal basis was the principle that procedural rules concerning the primary initiation of court proceedings are subject to absolute nullity, specifically noting that for the charged offense, a preliminary complaint to the court was not required under the Criminal Procedure Code, and since no final resolution by the superior prosecutor justifying direct judicial intervention existed, the original filing was incorrectly addressed, legally necessitating the transfer of the case to the competent prosecution for continued investigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 209 alin. (3) C. proc. pen, art. 335 pct. 2 C. proc. pen, art. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen, art. 2781 C. proc. pen; Direct judicial filing for judicial abuse in office vs. mandatory prosecution; absolute nullity of invalid initiation acts: The dispute involved a criminal complaint for abuse in office directed at a panel of appellate judges who allegedly performed their duties defectively in a civil case concerning the annulment of pension decisions; the complainant had initiated proceedings by directly filing a complaint with the court rather than through the prosecution. The decisive legal basis was the principle that procedural rules concerning the primary initiation of court proceedings are subject to absolute nullity, specifically noting that for the charged offense, a preliminary complaint to the court was not required under the Criminal Procedure Code, and since no final resolution by the superior prosecutor justifying direct judicial intervention existed, the original filing was incorrectly addressed, legally necessitating the transfer of the case to the competent prosecution for continued investigation.

Keywords

AI generated
filing of criminal complaints procedural nullity charging of procedural costs judicial investigation annulment proceedings civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 209 alin. (3) C. proc. pen
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în cazul infracțiunilor prevăzute în art.
art. 335 pct. 2 C. proc. pen
330, art. 335 pct. 2 C. proc. pen.
art. 197 alin. (2) C. proc. pen
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
art. 246 C. pen
În cauză, obiectul plângerii formulate de petent privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen
Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul căreia plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată.
art. 2781 C. proc. pen
Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 2781 C. proc. pen.
art. 3859 C. proc. civ
Prin urmare, în mod legal, prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării și a aplicat dispozițiile privitoare la cererile greșit îndreptate, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
art. 3858 alin. (1) C. proc. pen
Pe de altă parte, soluția în sensul pronunțării căreia a depus concluzii procurorul nu ar putea fi dată, întrucât s-ar nesocoti dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 octombrie 2005, petentul H.C. a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, de către magistrații M.P., A.M., E.M., T.B. și R.M., constând în aceea că, soluționând cauza civilă având ca obiect anularea deciziilor privind pensia, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și, drept urmare, l-au păgubit.

Prin sentința nr. 673 din 29 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru continuarea cercetărilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., urmărirea se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 29 alin. (1) din același cod.

În raport cu calitatea persoanelor reclamate, de judecători ai Curții de Apel Craiova, competența soluționării în fond a cauzei revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât parchetul competent este cel corespunzător acestei instanțe.

Prin urmare, plângerea a fost greșit îndreptată, sesizarea instanței urmând a se face prin rechizitoriu.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul H.C. a declarat recurs, criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 287 pct. 1, art. 295 pct. 1, combinat cu art. 316, art. 327 pct. 6 și art. 330, art. 335 pct. 2 C. proc. pen.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală.

Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere care să o definească.

Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute, rezultă din dispozițiile art. 279, 221 și 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din același cod.

Din economia reglementărilor legale menționate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute, toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele judecății, ca efect a acestora.

În cauză, obiectul plângerii formulate de petent privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul căreia plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată.

Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 2781 C. proc. pen.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării și a aplicat dispozițiile privitoare la cererile greșit îndreptate, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.

Pe de altă parte, soluția în sensul pronunțării căreia a depus concluzii procurorul nu ar putea fi dată, întrucât s-ar nesocoti dispozițiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petent, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul H.C. împotriva sentinței nr. 673 din 29 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5843/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.