Criminal complaint for abuse of office dismissed as inadmissible for failing to meet preconditions for judicial initiation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, sitting as a nine-judge panel, dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance decision that declared the criminal complaint inadmissible, and ordered the appellant to pay 300 lei in judicial costs. The dispute arose from a criminal complaint filed by an individual against judges and lawyers for abuse of office, obstruction of rights, and blackmail; the court determined that the complaint did not meet the procedural requirements for a "preliminary complaint" under the Criminal Procedure Code because the alleged offense was not among those specified for direct filing with a judge, nor had it been the subject of a prior police investigation concluded with a non-start of prosecution resolution confirmed by a superior prosecutor. Relying on the absolute nullity rules for initiating jurisdiction found in Articles 197(2), 221, 264, 278¹, and 279 of the Criminal Procedure Code, the court held that the conditions for a valid initiation of proceedings were not met, rendering the lower court's dismissal of the complaint as inadmissible legally correct and immune from cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 249 C. pen, art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen, art. 3859 C. proc. civ, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Criminal complaint for abuse of office dismissed as inadmissible for failing to meet preconditions for judicial initiation: Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 4 mai 2005, petentul A.N. a formulat acțiune penală împotriva judecătorilor S.A., V.B., C.A., S.R., C.V., L.A., C.L., precum și împotriva avocaților I.R. și V.T., susținând că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prin îngrădirea unor drepturi și șantaj.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că petentul nu a învestit instanța cu o plângere privind un act prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., ci cu o plângere ale cărei temeiuri exced legalei sesizări a instanței de judecată.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală.
Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere care să o definească.
Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute rezultă din dispozițiile art. 279, 221 și 2781 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din același cod.
Din economia reglementărilor legale menționate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute, toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele judecății, ca efect a acestora.
În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.N. privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.
Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată.
Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2822/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2822/2005.
Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.