Inadmissibility of Second Appeal Against Final Judgment Under Criminal Procedure Uniqueness Principle

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 19 noiembrie 2003, a Tribunalului Vâlcea, secția penală, inculpatul P.G. a fost condamnat la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 alin. (2) C. pen.

În latura civilă, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile periodice lunare în favoarea copiilor minori ai victimei.

S-a reținut că inculpatul P.G. a fost căsătorit cu victima P.L., din căsătorie rezultând minorii I.R. și A.

Relațiile dintre cei doi soți s-au deteriorat ca urmare a faptului că victima a început să consume excesiv băuturi alcoolice, să întrețină relații extraconjugale și să neglijeze familia.

În ziua de 3 septembrie 2003, inculpatul a mers la cules de porumb.

La întoarcerea acasă, inculpatul nu a găsit-o pe victimă la domiciliu.

Copii i-au spus că mama lor se află la familia M., împreună cu numitul Ș., cu privire la care inculpatul bănuia că întreține relații sexuale cu soția sa.

Inculpatul s-a deplasat la familia menționată, unde a avut un prim conflict cu presupusul amant al soției sale.

Ulterior, soția sa a revenit acasă, în stare de ebrietate.

Constatând această situație, inculpatul a aplicat victimei, mai multe lovituri, inițial cu palmele, apoi cu o bâtă din corn și cu o furcă, provocându-i acesteia, mai multe leziuni care, în final, au dus la deces.

Din constatarea medico-legală de autopsie rezultă că moartea victimei a fost violentă, rezultatul letal datorându-se șocului traumatic și hemoragic, consecutiv unui politraumatism cu fracturi costale bilaterale, ruptură pleuropulmonară dreaptă, contuzii interne și excoriații, favorizate de consumul de alcool.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia penală nr. 5/A din 13 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de procuror, a desființat în parte sentința atacată, a înlăturat aplicarea art. 74 și 76 C. pen. și a majorat pedeapsa principală la 17 ani închisoare. În latura civilă, a majorat cuantumul prestației periodice stabilite în favoarea minorilor menționați.

Apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin aceeași decizie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 1522 din 18 martie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri.

Prin sentința penală nr. 85/F din 13 iulie 2005, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respins, ca nefondată, cererea condamnatului P.G. privind revizuirea hotărârii definitive de condamnare, reținând că motivele invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Apelul declarat de condamnatul-revizuent împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Pitești, ca nefondat, prin decizia penală nr. 192/A din 8 septembrie 2005.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 6505 din 17 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnat împotriva hotărârii pronunțate în apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamantul-revizuent P.G. a declarat un nou recurs, criticile privind greșita soluționare în apel a cauzei penale.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual-penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.

Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului P.G., ca urmare a parcurgerii celor două grade de jurisdicție reglementate de legea procesual-penală.

Totodată, cele două grade de jurisdicție au fost parcurse și în calea extraordinară a revizuirii.

Tinzând la rejudecarea cauzei, condamnatul a declarat un nou recurs.

Or, potrivit reglementării date prin Codul de procedură penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părțile ar fi nemulțumite de soluția definitivă dată cauzei penale.

Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Inculpatul exercitându-și dreptul la recurs, cel de al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Pe de altă parte, cum secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul, la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul-revizuent P.G. împotriva deciziei nr. 6505 din 7 noiembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5594/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru asistarea acestuia din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.