Denial of Romanian citizenship for failure to prove language proficiency and knowledge of constitutional provisions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s decision to deny the application for Romanian citizenship and thereby rejecting the claimant's challenge. The case involved an administrative dispute where a foreign national sought to annul the Ministry of Justice’s and the Citizenship Commission’s refusal to grant citizenship, arguing that his knowledge of the Romanian language, culture, and Constitution was sufficient. The court held that the administrative body correctly found the applicant failed to meet the statutory requirements for integration, specifically the knowledge of the Romanian language and basic notions of Romanian culture and civilization necessary for social integration, as well as knowledge of the Romanian Constitution, pursuant to Article 8(1)(f) and (g) of Law No. 21/1991.
Legislator headnote
AI generatedart. 13 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, art. 8 din Legea nr. 21/1991; Denial of Romanian citizenship for failure to prove language proficiency and knowledge of constitutional provisions: S-a reținut că susținerea reclamantului că locuiește în România din anul 1991, unde desfășoară activități comerciale, nu justifică acordarea cetățeniei, având în vedere constatările Comisiei pentru probleme de cetățenie, potrivit cărora acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Ministerul Justiției, sub nr. 781 din 6 decembrie 2001, reclamantul C.K., cetățean turc, a solicitat acordarea cetățeniei române. în temeiul art. 8 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cererea fiind publicată în Monitorul Oficial.
În vederea soluționării cererii, reclamantul a fost convocat la sediul Ministerului Justiției, pentru data de 25 aprilie 2002, unde Comisia pentru probleme de cetățenie, constituită potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, examinând cererea de acordare a cetățeniei, a constatat că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 lit. f) și g) din lege, cu privire la cunoașterea limbii române și a unor noțiuni din cultura și civilizația românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială și respectiv, cunoașterea prevederilor Constituției României.
În baza acestor constatări, Ministerul Justiției i-a comunicat reclamantului că nu întrunește condițiile pentru acordarea cetățeniei.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 133 din 24 octombrie 2002, a respins acțiunea reclamantului, prin care a solicitat anularea hotărârii comisiei.
S-a reținut că susținerea reclamantului că locuiește în România din anul 1991, unde desfășoară activități comerciale, nu justifică acordarea cetățeniei, având în vedere constatările Comisiei pentru probleme de cetățenie, potrivit cărora acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1991.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, susținând, în esență, că atât în fața comisiei, cât și la instanță, a răspuns corect în limba română la toate întrebările care i-au fost puse, detaliat și cu precizările de rigoare, astfel că în mod nejustificat i-a fost respinsă acțiunea.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 8 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă:
- cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsură suficientă, pentru a se integra în viața socială;
- cunoaște prevederile Constituției României”.
Or, în cauză, Comisia pentru problemele de cetățenie, abilitată să efectueze procedura privind îndeplinirea condițiilor legale, necesare pentru acordarea cetățeniei, în urma discuțiilor purtate cu reclamantul, a constatat că acesta nu îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 8 lit. f) și g) din Legea nr. 21/1991, cu privire la cunoașterea limbii române și a unor noțiuni din cultura și civilizația românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială și respectiv, cunoașterea prevederilor Constituției României.
În raport cu cele menționate, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.K., împotriva sentinței civile nr. 133/CA din 24 octombrie 2002, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.