Intent to recover a debt does not negate the specific intent required for robbery when using incapacitating weapons

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 348 din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat inculpatul Ț.C., la 7 ani închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. b) C. pen.

S-a confiscat de la inculpat un flacon de spray paralizant.

S-a luat act că partea vătămată P.C.N. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 12 iulie 2005, în loc public, prin violență și folosirea unui spray paralizant, a deposedat-o pe partea vătămată P.C.N. de un telefon mobil, în valoare de 294 lei.

De menționat că anterior între părți au existat relații de prietenie, iar inculpatul îi reproșa părții vătămate cheltuielile făcute împreună cu aceasta.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 255/ A din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și reținând în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare și a menținut restul dispozițiilor hotărârii.

În motivarea soluției s-a reținut că anterior părțile s-au aflat în relații de prietenie, iar datele personale îl caracterizează pozitiv pe făptuitor, împrejurări care nu au fost apreciate de instanța de fond cu ocazia individualizării pedepsei.

În termen legal împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Recurentul inculpat a criticat hotărârile sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare pentru tâlhărie, prin aceea că lipsește elementul subiectiv, inculpatul intenționând doar recuperarea unei cheltuieli și nu comiterea unei fapte penale;

- în subsidiar, s-a criticat încadrarea juridică a faptei, putând fi reținută eventual infracțiunea de furt calificat și în consecință, aplicarea unei pedepse în aceste limite legale. Criticile formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este nefondat pentru cele ce urmează.

Instanța de fond a făcut o încadrare juridică corespunzătoare stării de fapt rezultată din probele administrate în cauză și totodată a reținut corect existența elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie pentru care a condamnat pe inculpat.

Din moment ce deposedarea victimei de telefonul mobil, s-a făcut prin violență și profitând de starea de șoc și neputință de a se apăra a acesteia datorită pulverizării de către inculpat a unui spray paralizant în scopul însușirii fără drept a acestui bun, toate elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată sunt întrunite.

Împrejurarea că victima datora bani inculpatului din timpul scurtei conviețuiri nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii sau pentru încadrarea juridică a faptei deoarece nu poate înlătura caracterul nedrept al deposedării, iar pe de altă parte, nu poate conduce la concluzia că inculpatul nu ar fi acționat cu intenție specifică de tâlhărie, atâta vreme cât pretențiile sale bănești trebuiau realizate pe căi legale.

Acționând prin violență și prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra pentru sustragerea telefonului mobil și continuând să acționeze, tot astfel, pentru păstrarea bunului sustras în aceste condiții, inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie calificată, pentru care corect a fost condamnat și nu infracțiunea de furt calificat, așa cum a susținut prin motivele de recurs.

Și pedeapsa a fost just individualizată prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante personale și coborâtă, în consecință, sub limita minimă legală.

Pentru aceste considerente nu se mai justifică o altă reducere a pedepsei, după cum nici casarea hotărârilor pentru motivele invocate.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

În conformitate cu art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.C. împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 13 iulie 2005 la 1 martie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2006.