Infanticide conviction upheld as prosecutor's appeal for harsher sentence rejected

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 3 februarie 2005 a Tribunalului Iași s-a dispus condamnarea inculpatei F.P., la pedeapsa de 3 (trei) ai închisoare, pentru comiterea infracțiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 5 (cinci) ani, conform art. 82 C. pen.

S-a constatat că inculpata a fost arestată preventiv în perioada 14 mai 2004 – 9 noiembrie 2004.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpata, în vârstă de 20 de ani, suferindă de debilitate mintală și provenind dintr-o familie modestă, la data de 22 aprilie 2004, a dat naștere unui copil viu, de sex masculin, pe care l-a strâns cu ambele mâini de gât și l-a omorât. Pe perioada celor 9 luni, de frica familiei și de rușine, dat fiind că relația cu tatăl copilului încetase, inculpata și-a ascuns sarcina, purtând haine mai largi.

Instanța a reținut că inculpata a comis fapta pe fondul debilității mintale și al trăirilor majore de panică și rușine, faptul că a dat naștere unui copil nedorit provocându-i o atitudine ostilă față de acesta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, criticând-o pentru netemeinicie, susținându-se că pedeapsa aplicată inculpatei, în cuantum de 3 (trei) ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu este în măsură a îndeplini scopul și funcțiile prevăzute de legea penală. S-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 81, 82 și 83 C. pen., și executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 238 din 21 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1854/2005, a admis apelul declarat de parchet și a desființat în parte sentința. În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatei, stabilind un termen de încercare de 5 ani, conform art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare a fost obligată inculpata să se supună mai multor măsuri de supraveghere.

Instanța de apel a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins prin suspendarea executării sub supraveghere.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, invocând netemeinicia acesteia sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

În ședința publică din 16 decembrie 2005, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invederat că înțelege să extindă recursul declarat, invocând oral un motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, respectiv a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică, prin care să se stabilească dacă inculpata a comis infracțiunea în stare de tulburare pricinuită de naștere, concluzia esențială pentru reținerea acestei încadrări juridice și care nu se află la dosar. În drept se invocă dispozițiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Cu privire la motivul de recurs susținut și invocat oral de reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se reține următoarele:

Conform art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat, iar motivul de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispozițiile sunt aplicabile atât părților, cât și procurorului.

Potrivit alin. (21) al aceluiași articol, în cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.

Chiar dacă procurorul și-a întemeiat critica orală pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Curtea constată că, în realitate, nu este vorba de o aplicare greșită a legii ci de o probă ce se solicită a fi efectuată în vederea stabilirii unei corecte încadrări juridice, critică ce se regăsește în dispozițiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

Textul incriminator al faptei de pruncucidere, respectiv art. 177 C. pen., prevede că: „uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Înțelesul „sintagmei” tulburare pricinuită de naștere a provocat numeroase controverse în jurisprudență.

Unele instanțe au considerat că această noțiune include și șocul psihic pe care îl trăiește mama, ca urmare a nașterii unui copil în condiții neobișnuite, alte instanțe au socotit că tulburarea privește existența unei stări psihofiziologice provocate exclusiv de procesul nașterii.

De aceea practica a determinat că în dovedirea faptului că mama și-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naștere, așa cum cere art. 177 C. pen., este necesară și efectuarea unei expertize medico-legale prin care să se ateste că, în condițiile concrete ale comiterii faptei, mama a acționat sub stăpânirea unei asemenea tulburări.

Evident, instanța apreciază încadrarea juridică nu numai în raport de concluziile expertizei, ci de întreg ansamblul probator al cauzei.

Prin urmare, lipsa unui raport de expertiză în sensul sus-menționat, pune sub semnul întrebării calificarea juridică a faptei, esențială fiind stabilirea împrejurării în care mama a acționat, pentru a putea aprecia dacă aceasta a săvârșit infracțiunea de pruncucidere sau de omor calificat.

În acest context, Curtea constată că solicitarea parchetului de a se casa hotărârile și a se trimite cauza spre rejudecare, în vederea efectuării expertizei care să ajute la stabilirea încadrării juridice este inadmisibilă în raport de prevederile art. 38510 cu referire la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Ceea ce se pune în discuție este încadrarea juridică a faptei (motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), iar potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Cu alte cuvinte, acest caz de casare, nu se poate lua în discuție atunci când se tinde a se face inculpatului o situație mai grea, ori o expertiză ce ar putea concluziona că inculpata nu s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naștere ar conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de pruncucidere în infracțiunea de omor calificat, ceea ce reprezintă evident, o înrăutățire a situației inculpatei.

Nici critica invocată în scris de parchet, referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.

Solicitarea ca inculpata să execute pedeapsa prin privare de libertate nu este apreciată de curte ca fiind menită să asigure scopul preventiv și educativ al pedepsei.

Inculpata a fost condamnată la 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 861 C. pen.

Curtea apreciază că în mod corect s-a stabilit că inculpata se poate resocializa și fără privare de libertate.

În mod corect, la stabilirea modalității de executare s-au avut în vedere contextul în care s-a săvârșit fapta, mobilul acesteia, factorii socio-economici care au contribuit în mod direct la adoptarea deciziei de către inculpată, profilul psihic al acesteia.

Inculpata provine din mediul rural, dintr-o familie cu un grad redus de pregătire, fapta fiind comisă pe fondul unei deficiențe mintale medii coroborate cu gradul scăzut de educație și cu o fire sensibilă și emotivă.

Aceasta a recunoscut că îi era frică că nu va mai fi primită în casă de către părinți și de aceea nu a discutat nimic cu aceștia, mai ales că nici în prezent nu dispune de mijloace materiale proprii pentru a se întreține.

De asemenea, o contribuție importantă la săvârșirea faptei l-a avut și sentimentul puternic de frustrare generat de faptul că a rămas însărcinată atâta timp cât relația sa cu prietenul său nu era oficializată, fapt ce în mediul rural își păstrează și în prezent aceeași rezonanță.

Argumentarea parchetului, că regretul manifestat de inculpată coroborat cu lipsa de cultură a acesteia nu sunt de natură a justifica diminuarea pericolului social al faptei, nu este suficientă.

Evident că nu se contestă gradul de pericol social, dar raportat la toate circumstanțele reale și mai ales personale ale inculpatei Curtea reține că în mod corect s-a apreciat că resocializarea inculpatei se poate realiza mult mai bine în libertate.

Inculpata a fost arestată o bună perioadă de timp în cauză, a conștientizat gravitatea faptei comise și, așa cum se arată și în referatul de evaluare psiho-socială, după comiterea faptei a început să aibă sentimente de rușine și vinovăție care o marchează și în prezent.

În ceea ce privește impactul faptei asupra societății în care trăiește, de asemenea, invocat în recursul parchetului, acesta a fost unul puternic la început însă, ulterior chiar și consătenii inculpatei au înțeles-o și au acceptat-o. Din caracterizările depuse la dosar rezultă că inculpata este o persoană care își petrece timpul în activități gospodărești, este apreciată pentru priceperea și consecvența de care dă dovadă în îndeplinirea sarcinilor, este implicată în activități religioase, făcând parte din corul bisericii.

Nu trebuie ignorate nici concluziile referatului de evaluare, care precizează că inculpata are nevoie de susținere în vederea eliminării traumei suferite.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 238 din 21 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală, privind pe inculpata F.P.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 decembrie 2005.