Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 480/2006 AI generated

Appeal against refusal to review 1950 conviction dismissed as regime change not a revisional ground; costs imposed

Case Number Decizia nr. 480/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the convicted person's request to review his 1950 conviction for conspiring against the social order, and ordered the appellant to pay 60 RON in judicial costs. The appellant sought revision of the final criminal judgment, arguing that the change in political regime after December 1989 removed the objective element of the offense, and also requested survivor's pension benefits as a political prisoner. Rejecting these claims, the Court held that a change in political regime does not constitute grounds for revision under the exhaustive list of Article 394(1)(a)–(c) of the Romanian Criminal Procedure Code, which requires newly discovered facts or circumstances unknown to the court at the time of the original decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 401 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Appeal against refusal to review 1950 conviction dismissed as regime change not a revisional ground; costs imposed: The appellant sought revision of the final criminal judgment, arguing that the change in political regime after December 1989 removed the objective element of the offense, and also requested survivor's pension benefits as a political prisoner. Rejecting these claims, the Court held that a change in political regime does not constitute grounds for revision under the exhaustive list of Article 394(1)(a)–(c) of the Romanian Criminal Procedure Code, which requires newly discovered facts or circumstances unknown to the court at the time of the original decision.

Keywords

AI generated
criminal revision judicial review regime change grounds for cassation ground for review political prisoner

Cited Legislation

AI generated
art. 401 C. proc. pen
(5), raportat la art. 401 C. proc. pen., și înaintate cu adresa nr.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Împotriva sentinței s-a declarat în termen recurs de către revizuientul-condamnat, cale de atac nemotivată, soluționată în lipsă în considerarea cazurilor de casare din oficiu prevăzute în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
9/III/6 din 29 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, instanța a reținut că motivele invocate nu justifică revizuirea hotărârii de condamnare întrucât nu se încadrează în situațiile expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 394 lit.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Used to dismiss the appeal as unfounded in the dispositive.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Used to impose court costs on the appellant in the dispositive.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Used to dismiss the appeal as unfounded in the dispositive.

Art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to impose court costs on the appellant in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 480 din 25 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 57 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondată, cererea formulată de către condamnatul N.D., privind revizuirea deciziei penale nr. 981/1950 a Tribunalului Militar Cluj, astfel cum a rămas definitivă prin sentința penală nr. 751/1951 a Curții Militare de Casație București, prin care a fost condamnat, la pedeapsa de 7 ani închisoare temniță grea, 3 ani închisoare contravențională și confiscarea averii, pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale.

A fost obligat revizuientul la suma de 10 RON cheltuieli judiciare statului.

În fapt, în sarcina sus-numitului s-a reținut că în cursul anului 1949 s-a încadrat într-o organizație subversivă care avea ca scop de luptă răsturnarea regimului comunist.

Întrucât, urmare evenimentelor din decembrie 1989 regimul politic s-a schimbat, se solicită revizuirea hotărârii de condamnare cu motivarea să lipsește latura obiectivă a infracțiunii, în cauză nemaiimpunându-se o soluție de condamnare.

În cursul judecății în primă instanță revizuentul a solicitat să se ia act că își precizează cererea de revizuire în sensul obligării Statului Român să-i plătească pensie ca deținut politic, în care calitate a fost obligat să execute o pedeapsă de 5 ani în închisoare în mina de plumb din Baia Mare.

În conformitate cu concluziile cercetărilor prealabile efectuate în cauză potrivit art. 399 alin. (5), raportat la art. 401 C. proc. pen., și înaintate cu adresa nr. 9/III/6 din 29 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, instanța a reținut că motivele invocate nu justifică revizuirea hotărârii de condamnare întrucât nu se încadrează în situațiile expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 394 lit. a) – c) C. proc. pen.

Împotriva sentinței s-a declarat în termen recurs de către revizuientul-condamnat, cale de atac nemotivată, soluționată în lipsă în considerarea cazurilor de casare din oficiu prevăzute în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală și civilă a procesului, poate fi cerută în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocate prin cerere de către condamnat, doar atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”.

În raport cu hotărârea de condamnare din anul 1950, schimbarea de regim politic intervenită după decembrie 1989, nu constituie motiv de revizuire în sensul dispozițiilor legale precitate.

Ca atare, soluția adoptată în primă instanță a fost legală și temeinică, iar recursul s-a respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea revizuentului la plata sumei de 60 cheltuieli judiciare statului.