Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 462/2006 AI generated

Continuation of preventive detention versus provisional release under judicial supervision based on contradictory statements and risk of evidence interference

Case Number Decizia nr. 462/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's rejection of the motion for provisional release under judicial supervision and obliging the appellant to pay 60 RON in judicial costs, thereby maintaining the preventive detention order. The dispute concerned a challenge to the continued necessity of preventive arrest, where the defendant argued that the conditions for such a measure were no longer met given the low severity of the potential penalty, clean criminal record, and positive professional reputation, asserting that the status quo violated presumption of innocence principles. The appellate court's decision remained in force because the High Court determined that the grounds for detention persisted due to the defendant's contradictory statements, the risk of negatively influencing the ongoing investigation and evidence administration, and the fact that key witness hearings had not yet been conducted, applying the legal standard that preventive detention is justified when fears regarding the integrity of the criminal proceedings exist under Article 160(2) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 1602 alin. (1) C. proc. pen; Continuation of preventive detention versus provisional release under judicial supervision based on contradictory statements and risk of evidence interference: Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M.Șt. pe care a criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii sale ca urmare a unei eronate aprecieri a materialului probator, a pericolului social al faptei și datelor ce caracterizează persoana sa, solicitând că prin o analiză minuțioasă și imparțială să se constate că în cauză nu există nici un temei care să justifice menținerea măsurii arestării pronunțate și că urmărirea penală și judecata se poate desfășura în bune condiții și cu persoana sa în stare de libertate.

Keywords

AI generated
preventive detention provisional release suspension of investigation grounds for cassation presumption of innocence code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 1602 alin. (1) C. proc. pen
În motivarea cererii inculpatul, prin apărătorul său, a susținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1602 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în dosarul nr. 3617/2005 al Curții de Apel București, secția a I penală, din data de 13 decembrie 2005, inculpatul I.M.Șt. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura liberării provizorie sub control judiciar.

În motivarea cererii inculpatul, prin apărătorul său, a susținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este de până la 12 ani închisoare, nu are antecedente penale, este căsătorit și are un copil minor, iar din punct de vedere profesional a fost apreciat pozitiv de către colectivul din care a făcut parte, împrejurări care sunt de natură să conducă la concluzia că va avea o conduită procesuală corectă, în sensul că nu va influența negativ desfășurarea urmăririi penale și a judecății.

În sprijinul cererii sale inculpatul a mai arătat că, potrivit Constituției României, legislației procesual penale în vigoare și C.E.D.O., starea de libertate este o stare normală, iar starea de arest este o excepție care se ia în cazuri extreme ceea ce nu este cazul în situația de față, iar admiterea cererii sale nu ar face decât să se dea eficiență principiului de drept potrivit căruia până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare nici o persoană nu poate fi considerată vinovată.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din data de 19 decembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.M.Șt., cu motivarea că în cauză nu au dispărut temeiurile pentru care s-a dispus arestarea sa preventivă, având în vedere, între altele „că în cursul cercetărilor acesta a dat declarații care sunt contradictorii iar până în momentul de față nu a fost audiat martorul denunțător, fapt ce face ca și în continuare să existe temeri că prin punerea în libertate a inculpatului desfășurarea urmăririi penale, respectiv administrarea probelor ar putea fi influențate negativ de către acesta”.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.M.Șt. pe care a criticat-o cu privire la greșita respingere a cererii sale ca urmare a unei eronate aprecieri a materialului probator, a pericolului social al faptei și datelor ce caracterizează persoana sa, solicitând că prin o analiză minuțioasă și imparțială să se constate că în cauză nu există nici un temei care să justifice menținerea măsurii arestării pronunțate și că urmărirea penală și judecata se poate desfășura în bune condiții și cu persoana sa în stare de libertate.

Recursul declarat de inculpatul I.M.Șt. este nefondat.

Din actele existente la dosar și probele administrate până în momentul de față rezultă că temeiurile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, la aceasta adăugându-se și faptul că în cauză urmează a se administra o serie de probe, între care și audierea de martori.

Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată, în momentul de față, și de faptul că, până în prezent, declarațiile sale, au caracter contradictoriu, de natură a crea confuzie, situație în care nu prezintă garanții suficiente că pus în libertate nu va influența negativ desfășurarea anchetei penale, aflate în curs.

Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat, de inculpatul I.M.Șt. este nefondat și a fi respins, ca atare, urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M.Șt. împotriva încheierii din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3617/2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2006.