Contestație în anulare inadmisibilă against final decision on preventive detention: scope of extraordinary appeal limited to merits

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4653 din 29 iulie 2005 la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul C.N. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 3956 din 27 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3865/2005.

În motivarea contestației în anulare, inculpatul a arătat că, la data de 30 mai 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de la acea dată, a dispus menținerea stării sale de arest, dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 142 din 18 februarie 2003, emis de Tribunalul București.

Fiind nemulțumit de această măsură, în termen legal, a declarat recurs împotriva acestei încheieri, care a fost adresat instanței competente și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Înalta Curte de Casație și Justiție a fost fixat termen pentru judecata recursului la data de 27 iunie 2005. La această dată instanța de judecată a soluționat recursul, în sensul respingerii acestuia, pronunțându-se decizia penală nr. 3956/2005.

Întrucât judecata recursului a avut loc cu încălcarea normelor de procedură, respectiv în lipsa sa, ca urmare a necitării și neaducerii de la locul de deținere în condițiile în care legea prevede în mod expres această obligație, a solicitat să se constate că în cauză, fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, sunt aplicabile dispozițiile art. 386 lit. a) și urm. C. proc. pen., în temeiul cărora să se desființeze decizia atacată și să se procedeze la rejudecarea recursului cu respectarea dispozițiilor legale încălcate.

Contestația în anulare formulată de inculpatul C.N. este inadmisibilă.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare se poate face împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile expres prevăzute, între care și cel invocat de inculpatul C.N., și anume când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.

După cum este de observat, textul de lege citat impune, pentru a se putea exercita o asemenea cale de atac să fie vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă, care să fie susceptibilă de executare, respectiv să se fi pronunțat o soluție ce privește fondul cauzei (condamnare, achitare etc.).

Privită sub acest aspect, hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare de către inculpat, deși definitivă, nu întrunește cerința amintită și anume aceea de a fi soluționat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivit în timpul judecății, și anume menținerea ori revocarea unei măsuri, în speță a arestării preventive.

Neîndeplinind cerințele art. 409 și 410 C. proc. pen., referitor la caracterul definitiv, o astfel de hotărâre este relativă, deoarece ulterior, în timpul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba în sensul că se poate constata că menținerea acestora nu se mai impune din cvasii motive, fără însă a se putea invoca existența autorității de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În consecință, hotărârea judecătorească rămasă definitivă prin care s-a judecat un recurs ce privește o măsură preventivă nu este susceptibilă a fi atacată pe calea unei căi de atac extraordinară, iar în cazul în care aceasta a fost uzitată soluția ce se impune este respingerea ei ca inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced urmează a se respinge contestația în anulare formulată de inculpatul C.N. ca inadmisibilă.

Aflat în culpă procesuală inculpatul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecata acestei căi de atac extraordinară, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat C.N. împotriva deciziei penale nr. 3956 din 27 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2006.