Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 340/2006 AI generated

Robbery sentencing: proportionality of concurrent penalties and mitigating circumstances in individualization

Case Number Decizia nr. 340/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower courts' decision that imposed a final sentence of three years and six months of imprisonment for three concurrent counts of aggravated robbery. The dispute centered on the defendant's challenge to the individualization and severity of the penalty for acts committed in February 2005, where he violently stole funds from three victims at an ATM; the appellate courts had previously applied mitigation factors and merged the sentences under legal concurrence rules. The High Court held that the original sentencing respected statutory individualization criteria (Art. 72 Penal Code), was not excessively harsh relative to the statutory limits for the offenses, and appropriately balanced mitigating circumstances against the defendant's persistent and reckless conduct (Art. 52 Penal Code), thereby rejecting the claim of error under Art. 3859(14) of the Code of Criminal Procedure. The final order confirmed the imprisonment term, deducted the period of pre-trial detention from February 22, 2004, to January 19, 2006, and obligated the defendant to pay state judicial costs, with the official counsel's fee advanced by the Ministry of Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen, art. 76 lit. b) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 64 C. pen, art. 118 lit. d) C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen; Robbery sentencing: proportionality of concurrent penalties and mitigating circumstances in individualization: Prin sentința penală nr. 1189, pronunțată la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 1720/2005, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.S.N., la trei pedepse de câte 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea a tot atâtea infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea, în toate cele trei cazuri, a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery individualization of criminal sentence proportionality of sentencing imprisonment concurrence of criminal offenses mitigating circumstances

Cited Legislation

AI generated
art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen
1720/2005, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.S.N., la trei pedepse de câte 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea a tot atâtea infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea, în toate cele trei cazuri, a dispozițiilor art.
art. 76 lit. b) C. pen
a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
a) – art. 34 lit. b) C. pen., contopindu-se cele trei pedepse urmând că inculpatul urma să execute 3 ani și 6 luni de închisoare;
art. 64 C. pen
- s-au aplicat de asemenea prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.;
art. 118 lit. d) C. pen
- conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 19 000 RON,
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
În susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză exclusiv sub aspectul individualizării pedepselor aplicate în cazul celor trei infracțiuni concurente și, implicit, a pedepsei rezultante.
art. 72 C. pen
art. 52 C. pen
Împrejurarea că acestor circumstanțe li s-a dat o mai mare pondere în operațiunea de individualizare decât unor factori, cum sunt persistența infracțională a inculpatului ori modul temerar în care acesta a acționat, demonstrează că instanțele au urmărit să dea eficiență și prevederilor art. 52 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A.S.N. împotriva deciziei penale nr. 842 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, la 1 noiembrie 2005, în dosarul nr. 3430/2005, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1189, pronunțată la 28 septembrie 2005, în dosarul nr. 1720/2005, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.S.N., la trei pedepse de câte 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea a tot atâtea infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea, în toate cele trei cazuri, a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință:

- s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., contopindu-se cele trei pedepse urmând că inculpatul urma să execute 3 ani și 6 luni de închisoare;

- s-au aplicat de asemenea prevederile art. 71 și art. 64 C. pen.;

- s-a dedus din durata pedepsei rezultante perioada cuprinsă între 22 februarie 2004 și data pronunțării, în care inculpatul s-a aflat în stare de reținere și apoi de arest preventiv;

- a fost menținută starea de arest a inculpatului;

- s-a luat act că în cauză părțile vătămate nu s-au constituit părți civile;

- conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 19 000 RON,

- inculpatul fiind de asemenea obligat la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de 250 RON.

Apelul făcut ulterior de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia penală nr. 842 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la 1 noiembrie 2005, în dosarul nr. 3430/2005.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că:

1. În dimineața zilei de 10 februarie 2005, în jurul orelor 8.00, inculpatul A.S.N. s-a apropiat de numita G.L., care efectuase operațiunea de retragere din bancomatul B.R.D. situat pe Bd. Decebal a sumei de 10.000.000 lei și, acționând prin surprindere, a îmbrâncit-o pe partea vătămată și a sustras suma de bani menționată aflată în fanta aparatului.

2. La 15 februarie 2005, în jurul orelor 16.00, acționând într-un mod identic, inculpatul a sustras prin violență suma de 8 500.000 lei a cărei eliberare din același bancomat fusese comandată pe care partea vătămată P.M.

3 Tot la 15 februarie 2005, în jurul orelor 11,30, acționând în aceeași manieră, inculpatul a sustras prin violență suma de 500 000 lei extrasă din același bancomat de către partea vătămată I.M.C.L.

Este, de asemenea, de observat că dispoziția referitoare la confiscarea sumei de 19 000 lei noi corespunde valorii totale a banilor sustrași de inculpat prin violență celor trei părți vătămate, în condițiile în care acestea, fiind legal citate nu s-au constituit părți civile.

Împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel a declarat recurs în termen legal inculpatul A.S.N., cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, mai întâi cu numărul (vechi) de dosar 7022/2005, iar ulterior cu numărul 22797/1/2005.

În susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a criticat hotărârile pronunțate în cauză exclusiv sub aspectul individualizării pedepselor aplicate în cazul celor trei infracțiuni concurente și, implicit, a pedepsei rezultante.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect s-a evidențiat și de către instanța de apel, în fața căreia a fost formulată o critică similară, pedepsele stabilite prin sentință în cazul celor trei infracțiuni concurente de tâlhărie precum și pedeapsa rezultantă au fost determinate cu deplina respectare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În plus această Curte reține că invocarea de către recurent a caracterului excesiv de aspru a respectivelor pedepse este lipsită de suport în raport cu limitele speciale ale sancțiunilor prevăzute de lege în cazul infracțiunilor comise în speță și cu împrejurarea că instanțele au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

Împrejurarea că acestor circumstanțe li s-a dat o mai mare pondere în operațiunea de individualizare decât unor factori, cum sunt persistența infracțională a inculpatului ori modul temerar în care acesta a acționat, demonstrează că instanțele au urmărit să dea eficiență și prevederilor art. 52 C. pen., lipsa antecedentelor penale constituind în cazul lui A.S.N. o premisă valabilă pentru posibila sa reeducare.

Conchizând așadar că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., și nici alte dispoziții ale aceluiași text de lege, Curtea va face aplicarea art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de la 22 februarie 2004 și până la judecarea recursului, perioada menționată va fi dedusă din durata pedepsei conform art. 38516 alin. (2), raportat la art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că suma reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului în această fază procesuală se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.S.N. împotriva deciziei penale nr. 842 din 1 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 februarie 2004 la 19 ianuarie 2006.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2006.