Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 275/2006 AI generated

Res judicata bar on challenge to prosecutorial non-initiation decision due to triple identity of prior judgment

Case Number Decizia nr. 275/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision and obliging the appellant to pay 60 RON in judicial costs to the state. The dispute concerned the validity of a prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings for alleged fraud, forgery, abuse of trust, and use of a forged document. The court held that the appeal was barred by the doctrine of res judicata (triple identity of object, cause, and parties), as a prior decision from the same Court had already rejected the appellant’s challenge to the identical prosecutorial resolution. The decisive legal basis was Article 385¹⁵(1)(b) of the Code of Criminal Procedure, which mandates the dismissal of appeals where a prior judgment with the authority of res judicata prevents re-adjudication of the same matter.

Legislator headnote

AI generated

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Res judicata bar on challenge to prosecutorial non-initiation decision due to triple identity of prior judgment: Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

Keywords

AI generated
res judicata bar forgery proceedings code of criminal procedure matter in dispute identity documents legal doctrine

Cited Legislation

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 51/ PI din 26 mai 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de petiționarul Ș.V. împotriva rezoluției din data de 7 martie 2005 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 203/II/2/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A reținut instanța de fond că, împotriva aceleiași rezoluții petiționarul a mai formulat o plângere care a fost soluționată prin sentința penală nr. 33/PI/2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 3116/P/2005, sentință împotriva căreia petiționarul a declarat recurs, dosarul fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum în cauză a fost pronunțată o hotărâre, între aceleași părți, pentru același obiect, prezenta plângere a fost respinsă, neputând fi pronunțată o a doua hotărâre.

Împotriva sentinței sus-menționate, petiționarul Ș.V. a declarat recurs reiterând motivele invocate în plângerea inițială, și anume că făptuitorii M.A. și B.I. au săvârșit infracțiunile de înșelăciune, fals, uz de fals, abuz de încredere, astfel că rezoluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 7 martie 2005 în dosarul nr. 203/II/272005 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale este neîntemeiată.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia penală nr. 5112 din 12 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3128/2005, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 33/ PI din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Or, prin sentința penală sus-menționată fusese respinsă plângerea petiționarului împotriva aceleiași rezoluții.

Ca atare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru tripla identitate, respectiv obiect, cauză și părți, hotărârea pronunțată are autoritate de lucru judecat, împiedicând astfel rejudecarea dosarului.

Față de considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Ș.V. împotriva sentinței penale nr. 51/ PI din 26 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2006.