Cassation appeal challenging maintenance of preventive detention for robbery dismissed, detention upheld
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s cassation appeal, thereby upholding the Appellate Court’s decision to maintain preventive detention. The dispute concerned the legality and reasonableness of the defendant’s continued detention during the appeal phase against a final-instance sentence for robbery with aggravating circumstances, specifically the use of a tear-gas spray to steal a taxi driver’s mobile phone. The Court ruled that the detention was necessary based on the gravity of the crime (punishable by imprisonment exceeding four years), the concrete social danger posed by the defendant’s modus operandi and criminal history, and the established guilt evidenced by the prior conviction. The legal basis for the decision included Article 148(h) of the Code of Criminal Procedure regarding the grounds for preventive detention, Article 3859(171) for the admissibility of the appeal, and Articles 38515(1)(b) and 192(2) of the Code of Criminal Procedure for the procedural dismissal and cost allocation.
Legislator headnote
AI generatedart. 3002 C. proc. pen, art. 148 lit. h) C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 64 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Cassation appeal challenging maintenance of preventive detention for robbery dismissed, detention upheld: The dispute concerned the legality and reasonableness of the defendant’s continued detention during the appeal phase against a final-instance sentence for robbery with aggravating circumstances, specifically the use of a tear-gas spray to steal a taxi driver’s mobile phone. The Court ruled that the detention was necessary based on the gravity of the crime (punishable by imprisonment exceeding four years), the concrete social danger posed by the defendant’s modus operandi and criminal history, and the established guilt evidenced by the prior conviction. The legal basis for the decision included Article 148(h) of the Code of Criminal Procedure regarding the grounds for preventive detention, Article 3859(171) for the admissibility of the appeal, and Articles 38515(1)(b) and 192(2) of the Code of Criminal Procedure for the procedural dismissal and cost allocation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for maintaining preventive detention due to the gravity of the offense and the existence of a prior conviction, cited as the decisive ground for the operative order.
Procedural rule applied to dismiss the cassation appeal as unfounded.
Provision applied to allocate judicial costs to the state and define the funding of the legal aid attorney's fees.
Full text
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1357 din 1 martie 2006
Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul penal nr. 533/2006, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului C.D.M., în temeiul dispozițiilor art. 160b alin. (1) și (3), cu referire la art. 3002 C. proc. pen.
S-a reținut că la primul termen de judecată a apelului declarat de inculpatul C.D.M. împotriva sentinței penale nr. 870 din data de 19 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Iași și dosarul nr. 8424/2005, instanța de judecată, din oficiu, a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv a sus-numitului.
Apreciind că temeiul avut în vedere la luarea măsurii, art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu s-a modificat și nici nu a încetat, iar vinovăția inculpatului a fost stabilită printr-o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, acesta fiind condamnat, la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., instanța a dispus menținerea arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.D.M., solicitând admiterea acestuia și punerea sa de îndată în libertate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.
Inculpatul C.D.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 14 august 2005, a pulverizat spray lacrimogen în fața părții vătămate M.I. (taximetrist) și i-a sustras telefonul mobil.
Măsura arestării preventive s-a dispus la data de 18 august 2005, în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen. și a fost menținută pe tot parcursul procesului penal.
Prin sentința penală nr. 870 din 19 decembrie 2005, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Instanța investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale de condamnare, a constatat în mod just că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C.D.M.
Dovezile existente privind vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie mai mare de 4 ani, pericolul social concret al faptei săvârșite reieșind din modalitatea de operare, dar și al făptuitorului, care are antecedente penale, constituie motive legale și temeinice de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului, astfel cum a apreciat și instanța de fond.
Așa fiind, și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă, ca nefondat, recursul inculpatului.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.